Se spune că nu-ţi poţi opri durerea atunci când treci printr-un moment greu, dar tu eşti cel care alegi să trăieşti în suferinţă după ce momentul a trecut.
Mulţi oameni spun că sunt deprimaţi. În special cei trişti, bolnavi sau singuri. La bază poate fi o indispoziţie sau o perioadă de stres . Din fericire, multe dintre aceste stări sunt trecătoare. Durează cel mult câteva zile.
Sindromul depresiv adevărat e diferit de disperarea sau tristeţea normală. În urmă cu trei luni se prezenta la Clinica de Medicină Integrată ScienceMed pacientul N.G., în vârstă de 72 de ani. Cu câteva luni înainte trecuse prin tristul eveniment de a-şi pierde soţia, lângă care îşi petrecuse fericit peste 50 de ani din viaţă. Durerea sufletească din primele zile de la eveniment s-a extins treptat şi în perioada următoare. Oricine din jurul lui a putut observa modificări treptate, dar persistente, de dispoziţie, comportament, gândire şi concepţii. În timp, a devenit tot mai tăcut şi mai trist. Plăcerea de a trăi era din ce în ce mai stinsă. Uita să mănânce şi câte două zile. Energia îi scădea treptat şi îşi simţea corpul greu, târându-l după el fără vlagă. Nu mai făcea nimic din ce îi plăcea să facă înainte, în special lucrul în jurul casei, abandonându-si complet grădina. Cu greu putea răspunde la o discuţie, la care pierdea firul foarte uşor, ofta din greu şi izbucnea adesea în lacrimi. Îndatoririle sociale îi ieşiseră din obişnuinţă. Avea gânduri negative şi pesimiste în permanenţă, dureri rebele de cap şi crampe abdominale, iar somnul îi devenise un calvar. Adormea greu, se trezea frecvent, iar dimineaţa era mai obosit decât la culcare. În pat se răsucea de pe o parte pe cealaltă, simţind dureri şi coloana vertebrala rigidă, ca o bucată grea de lemn.
Rudele sale, care luaseră contact mai demult cu medicina alternativă şi se tratau de mulţi ani numai homeopat, decid în acest moment că nu mai poate continua aşa şi îl aduc la consult la Clinica de Medicina Integrată ScienceMed.
Consultul homeopatic se desfăşoară cu dificultate, din cauza puternicului efect al depresiei asupra capacităţii de concentrare a pacientului. Evaluarea electrosomatografică arată modificări acute intense de conductivitate interstiţială, la nivelul celulelor creierului, nucleilor centrali în special la nivelul lobilor frontali, temporali, al sistemului limbic şi amigdalelor cerebrale, modificări ale nivelurilor neurotransmiţătorilor cerebrali, mai ales ale serotoninei şi norepinefrinei. Zona hipotalamică înregistra modificare de tip acidoză interstiţială, cu posibile tulburări majore în reglarea presiunii arteriale, a mecanismelor foame-sete, ale caracterului, emoţiilor şi blocaje în comunicare. Modificările acute au fost însoţite şi de modificări cronice de conductivitate interstiţială la nivelul coloanei vertebrale, de fapt ale întregului sistem osteoarticular, modificări ale sistemului digestiv şi ale glandelor hormonale. Imunitatea era afectată, cu depresia globală a funcţiei de apărare. Reglarea neurovegetativă arată perturbări ale echilibrului simpatic-parasimpatic, metabolismul bazal era scăzut cu 15%, iar nivelul de ATP al pacientului era global redus.
După testarea cu aparatul de biorezonanţa, care a depistat blocaje energetice multiple pe organe de execuţie, dar şi pe sistemele de control, s-a încercat o primă şedinţă de echilibrare energetică în special pe chakre, meridianele energetice şi energia vitală ale pacientului, resurse fundamentale de energie ale organismului. S-a adăugat prima etapă de armonizare a depresiei, cu frecvenţe corespunzătoare pacientului, care au fost transferate energetic şi informaţional pe tablete. Desigur, tratamentul homeopatic a fost esenţial în terapia aplicată.
Din acel moment, rudele pacientului au jucat un rol major, începând cu decizia ca pacientul să locuiască cu ele. Au aranjat astfel încât să-l integreze zilnic într-o activitate, să-l determine să iasă la plimbare, să comunice şi să interacţioneze cu ele şi cu alte persoane. Au avut grijă şi de stimularea apetitului pacientului şi tot ei au fost aceia care i-au supravegheat tratamentul recomandat la noi în clinică, aducându-l regulat la şedinţele săptămânale de armonizare.
La trei săptămâni de la primul consult, rudele relatează că pacientul începe să se plimbe zilnic pe distanţe mici prin părculeţul din apropiere şi că mănâncă cate puţin de trei ori pe zi. După încă două săptămâni, începe să participe activ la treburile casnice şi poate susţine discuţii pe diverse teme. Accesele de plâns se răresc la cel mult două-trei pe săptămână, cu durată scurtă. Somnul se îmbunătăţeşte mult, în special perioada de adormire şi, chiar dacă se mai trezeşte noaptea, adoarme relativ uşor. Poate vorbi liniştit despre şotia lui, pe când înainte izbucnea în plâns imediat şi se retrăgea în izolare până cel puţin a doua zi. El vine şi ne povesteşte singur despre faptul că a început să se simtă mai “uşor” şi coloana vertebrală “şi-a dat drumul”, astfel că se întoarce în pat de pe o parte pe alta fără nicio greutate. Îşi doreşte să se plimbe, să privească copiii, uneori conversează puţin timp cu vecinii, toate acestea la doar şase luni de la decesul soţiei.
Actualmente se află într-o mică pauză de tratament, deoarece cu ocazia sărbătorilor a decis să meargă pe acasă “să se mai ocupe” de căminul lui abandonat de la tristul eveniment. Însă, va continua tratamentul imediat după Sărbători, cu multe speranţe în continuare.
Obţinerea acestei remisiuni este un pas important, este adevărat, dar este doar primul pas, pentru că există riscul de recurenţe. Cea mai potrivită atitudine este cea de urmărire profesională regulată şi de menţinere a unor relaţii apropiate atât cu pacientul cât şi cu familia actuală a acestuia, cea care asigură cel mai important suport al tratamentului instituit la clinica de Medicină integrată ScienceMed.
