Psiholog Fulop Cristina
Pentru a fi în echilibru, psihicul are nevoie de autenticitate. Autenticitatea este despre a trăi în conformitate cu cine ești ca persoană și ca personalitate, adică despre a avea reacții și comportamente armonizate cu ceea ce ești în interior, fără alienări. Să te asumi așa cum ești nu exclude adecvarea socială (însușirea și utilizarea filtrelor sociale și respectarea regulilor și normelor sociale) sau negarea și anularea necesității evoluției și travaliului personal de dezvoltare personală și de optimizare a oricărui comportament pe care îți dorești să îl îmbunătățești, ci presupune a fi cine ești, mai cu seamă în relațiile de referință pentru tine. Este ușor de înțeles că o relație apropiată reclamă un nivel ridicat de autenticitate, pentru că altfel, dacă nu te dezvălui celuilalt așa cum ești și nu stimulezi relația să crească prin cunoaștere reciprocă și prin satisfacerea a din ce în ce mai multe paliere ale intimității (mai ales intimitate psihologică, intimitate emoțională, intimitate intelectuală, etc.), atunci devine aproape un fals să evaluezi acea relație ca fiind apropiată.
Totuși, prea des constat că oamenii preferă să aleagă sa trăiască inautentic, contorsionându-și interioritatea și obligându-se să sufere psihic, decât să se asume cu tot ceea ce reprezintă, în fața celorlalți. Cel mai frecvent ei dezvoltă convingerea că în felul acesta își vor pune la adăpost vulnerabilitățile și sensibilitățile și își vor păstra o imagine strălucitoare (sau măcar pozitivă) și un nivel de ridicat de putere asupra celorlalți. Este lesne de înțeles că traiul în disonanță interioară permanentă generează conflicte interioare multiple și că efectele acestor conflicte, prejudiciază persoana, în sută la sută din situații. Putem minți pe oricine, dar nu ne putem minți pe noi înșine, aceasta este realitatea... ca atare, este important să conștientizăm cât mai clar că efectele alienării de sine produc în timp simptome psihice și fizice (de la dezechilibre simple, până la somatizări diverse), dar și patologii de relație care pot duce la tensiuni, conflicte și chiar la distrugerea efectivă a relației. Mai mult, ceea ce se întâmplă în timp este că, cu cât ne străduim mai mult să fim cine nu suntem, prin cosmetizarea sau ascunderea unor „adevăruri” personale pe care le considerăm indezirabile social, cu atât ne vom simți mai copleșiți de realitatea existenței lor, prăbușindu-ne singuri de certitudinea „urâțeniei” lor.
Concluzia este certă, cu cât suntem mai autentici cu atât suntem mai în armonie cu noi înșine și putem construi relații de asemenea autentice. Prețul pe care îl plătim pentru a menține aparențe care nu au corespondent în realitatea noastră interioară, este resimțit la toate nivelele: psihic, social și fizic.
