Pentru un pacient care face dializă, ideea de a pleca în vacanţă, în ţară sau în străinătate, poate părea la început imposibil de pus în practică.
Şi totuşi…
Dacă doriţi să plecaţi în vacanţă la mare, la munte, să vizitaţi mănăstirile din nordul Moldovei sau pur şi simplu să vă duceţi în vizită la rude, puteţi face dializa în orice centru din apropiere.
Iată mai jos răspunsurile la întrebările pe care probabil şi le pune un pacient dializat când se gândeşte să plece în vacanţă:
Cât costă dializa de vacanţă în România?
Este gratuită, la fel ca dializa obişnuită. Tot ce trebuie să faceţi este să solicitaţi în centrul dumneavoastră o scrisoare medicală şi să completaţi o adeziune pentru durata cât veţi face dializa la destinaţia de vacanţă. Asistentul şef din centrul dumneavoastră vă va ajuta cu programarea şedinţelor de dializă în centrul cel mai apropiat de destinaţia de vacanţă.
Eu fac dializă într-un centru de stat, din spital. Pot să fac dializă în vacanţă într-un centru privat?
Da, puteţi face dializă gratuit, într-un centru privat - formalităţile sunt cele descrise mai sus.
Fac dializă într-un centru dintr-o reţea privată, care însă nu are unităţi în localitatea unde vreau eu să plec în vacanţă (de exemplu, în Constanţa, deoarece doresc să mă duc la mare). Ce pot să fac?
Puteţi face dializă în orice centru, chiar dacă nu face parte din aceeaşi reţea cu cel în care sunteţi tratat în mod curent.
Aş putea oare să plec în străinătate în vacanţă?
Da, puteţi călători şi în străinătate şi face dializă în centrele din ţara unde veţi merge.
Cât costă dializa în străinătate?
Răspunsul la această întrebare depinde de ţara de destinaţie. Sunt ţări unde toate centrele acceptă ca plata să se facă cu Cardul european de asigurări de sănătate, eliberat gratuit în România de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sunt ţări unde pacientul plăteşte integral şedinţele de dializă şi, în fine, sunt ţări în care există ambele tipuri de centre.
Cine se ocupă de rezervarea şedinţelor de dializă?
Dacă în România faceţi dializă într-un centru Fresenius, de toate formalităţile pentru rezervare se ocupă Managerul Servicii Pacienţi, prin divizia HolidayDialysis International. Formularele necesare se completează în centrul de dializă, pacientul nu trebuie să facă traduceri şi nici să trimită documente prin curier.
Cu cât timp înainte de a pleca trebuie să încep formalităţile de rezervare?
O lună este termenul minim, însă vă sfătuiesc ca îndată ce v-aţi ales destinaţia să începeţi procedura de rezervare, pentru a avea confirmarea acesteia în timp util, astfel încât să vă puteţi organiza călătoria.
Cine se ocupă de aranjamentele turistice (transport, cazare etc.)?
Acestea sunt integral responsabilitatea pacientului.
Sper că informaţiile furnizate vă sunt utile şi vă vor ajuta să vă planificaţi vacanţa
Dacă aveţi şi alte întrebări, vă voi răspunde cu plăcere!
Ilie Gheorghe Catalin
Daca vreau sa ma angajez ca sofer pe comunitatea europeana, pot sa sun la 112 si sa fac dializa in baza cardului de asigurare europeana
June 10, 2013, 2:49 p.m.Victoria Maxim
In ce oras din Grecia de pe malul marii pot face hemodializa?
June 24, 2015, 9:51 p.m.dutan
vrau sa stiu daca cei care fac dializa pot beneficia de trasport cu ambulanta gratuit la domiciliu cei care sant in vacanta
July 15, 2015, 2:19 p.m.tudose florian
daca sa vrea sa merg la nisipurile de aur in bulgaria am unde sa fac dializa acolo
May 11, 2016, 12:16 p.m.Ionescu
Vă rog să-mi spuneți dacă pot face hemodializa la Albena sau Nisipurile de aur. Fac dializa la centrul Fresenius-Campulung,3 ședințe pe săptămână. Totodată va rog să-mi spuneți dacă în Turcia, la Kussadasi se poate face dializa.In ambele cazuri vreau să știu dacă se plătește sau este valabil cardul de sănătate. Cu stima J. Ionescu
Jan. 17, 2017, 4:25 p.m.Machidon Radu
In central or as say stationed we plate face dializa in grecia daca merg in vacant? VA MULTUMESC.
June 13, 2017, 11:57 a.m.Andrei
Buna ziua! Vă rog să-mi spuneți dacă pot face hemodializa in Italia , oras Ventimiglia. In prezent fac dializa 3 ședințe pe săptămână. Vreau să știu dacă se plătește si care este procedura. Va multumesc. Cu respect,
Nov. 28, 2017, 3:05 p.m.tilvescu iuliana
va rog sa-mi spuneti daca pot face dializa la nisipurile de aur in vacanta fac de trei ori pe saptamana
July 18, 2018, 7:59 a.m.Nadia
As putea face dializa an bulgaria eu fac dializa antr-un centru de stat multumesc si cum procedez
June 20, 2021, 5:22 a.m.Nadia
As putea face dializa an bulgaria eu fac dializa antr-un centru de stat multumesc si cum procedez
June 20, 2021, 5:24 a.m.POP Ndia
Cum pot sa merg an Grecea cu dializa cum se procedează multumesc
June 17, 2022, 8:31 a.m.POP Ndia
Cum pot merge an Grecea cu dializa
June 18, 2022, 4:27 a.m.Andrei
Dializă în Bulgaria Varna asigura dializă (inclusiv transport numai în oraș) cu programare din timp în baza cardului european de sănătate și scrisoarea medicala tradusă
April 9, 2023, 8 a.m.