36
None

Scintigrafia tiroidiană

     Scintigrafia tiroidiană, tehnică a medicinei nucleare, este una dintre cele mai vechi metode de diagnostic imagistic, fiind intrată în practica clinică încă din anii ‘60. Această tehnică are la bază proprietatea tiroidei de a extrage din circulaţie radiofarmaceuticul administrat, fiind  captat la nivel tiroidian printr-un mecanism de transport activ, fără a fi inclus în ciclul intratiroidian al iodului  sau captat şi organificat în foliculii tiroidieni .

     Prin detectarea la suprafaţă a radiaţiilor emise de radiotrasor, pot fi evaluate atât morfologia (dimensiuni, poziţie, forma) cât şi  funcţia glandei tiroide (per ansamblu şi a eventualelor structuri nodulare). Astfel, se realizează evaluarea variantelor morfofuncţionale ale tiroidei normale: poziţia (tiroida situată retrosternală, latero-cervicală sau sublinguală), numărul lobilor tiroidieni (lob accesoriu, agenezie a unui lob tiroidian), forma glandei (ovală, de litera U sau V) şi  eventualele asimetrii de captare a radiofarmaceuticului (fixare preferenţială la nivelul unui lob).

     Principalele indicaţii ale scintigrafiei tiroidiene sunt:

Evaluarea funcţiei ţesutului tiroidian:

  • guşa difuză sau nodulară (boala Basedow-Graves, guşa polinodulară, tiroidite subacute, silenţioase sau postpartum etc.);
  • evaluarea funcţiei unui nodul unic (necaptant-“rece”, hipercaptant “cald”, intens hipercaptant “fierbinte”);
  • indicarea posibilei autonomii a funcţiei unui nodul «fierbinte» (nodul toxic Plummer);
  • detecţia ţesutului tiroidian cu localizare ectopică (linguală, substernală etc.), în  special în  condiţiile unei hipotiroidii neonatale;
  • evaluarea stării ţesutului tiroidian restant după tiroidectomii subtotale, tratament cu radioiod sau iradierea lojei cervicale.

Detectarea prezenţei şi localizărilor metastazelor din cancerul tiroidian

          Deoarece există o interferenţă a unei game destul de largi de medicamente cu captarea radiotrasorilor utilizaţi în examinarea scintigrafică, este necesar ca, atunci când un pacient îşi face programare la un laborator de medicină nucleară, să comunice toate medicamentele cu care se află în tratament la acel moment. Medicul specialist  în medicina nucleară îi va comunica atât perioada pentru care va trebui să întrerupă medicamentele respective cât şi alimentele care, prin interferenţă cu testul, trebuie evitate (nuci verzi, alge de mare, exces de sare iodată).

     Scintigrafia tiroidiană, efectuată uzual cu Tc99m-pertechnetat, implică administrarea intravenoasă a unei cantităţi minime de radiotrasor (cu minimă iradiere), iar după circa 20 de minute de la injectare se achiziţionează o imagine a glandei tiroide (achiziţie care durează circa 5 minute).

Comentarii


Dana Jeler

Daca ai un nodul rece, inseamna ca 100% ai cancer tiroidian?

March 21, 2012, 5:25 p.m.
1
2
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha