Boala renală diabetică (BRD) este o complicație microvasculară gravă care afectează aproximativ 40% dintre persoanele cu diabet zaharat. În prezent, boala renală diabetică este principala cauză a bolii renale cronice și a bolii renale în stadiul terminal în SUA și în întreaga lume. BRD este un termen atotcuprinzător folosit din ce în ce mai mult pentru a descrie tipurile de leziuni renale care se intâlnesc la pacienții cu diabet zaharat. Cu o mai bună înțelegere a mecanismelor fiziopatologice care stau la baza BRD și cu studiile clinice recente care prezintă soluții terapeutice promițătoare, ne așteptăm la un impact semnificativ asupra acestei amenințări pentru sănătatea publică.
Nefropatia diabetică (ND) este o complicație frecventă, pe termen lung, a diabetului zaharat de tip 1 și tip 2.. ND se manifestă prin albuminurie și insuficiență renală progresivă, în timp ce alte categorii de BRD, non-ND, includ ateroscleroza arterelor renale, arterioloscleroza renală și boala renală acută. Aproximativ 30% până la 40% dintre persoanele cu diabet zaharat dezvoltă ND, în timpul vieții.
Epidemiologia BRD se schimbă, prevalența depășind rapid incidența, deoarece diabetul afectează din ce în ce mai mulți subiecți tineri, cu mai puține comorbidități și o speranță de viață mai mare. Îmbunătățirile supraviețuirii cardiovasculare legate de noile terapii cresc prevalența BRD. Boala renală diabetică afectează aproximativ 700 de milioane de oameni, și îi afectează în mod disproporționat pe cei care sunt dezavantajați social. Global, procentul pacienților cu boală cronică de rinichi în stadiul terminal (BCRST) și prevalența celor cu diabet zaharat a crescut de la 19,0% în 2000 la 29,7% în 2015, în timp ce procentul pacienților BCRST incidenți, cauzată de diabetul zaharat, a crescut de la 22,1% la 31,3%.
În 2017, jumătate dintre pacienții din SUA cu boală cronică de rinichi în stadiul terminal au avut diabet zaharat ca și cauză etiologică primară. Prevalența globală actuală a diabetului zaharat este de 564 de milioane și se estimează că va crește la 600 de milioane până în 2035, ajungând la 783 milioane până în 2045. În plus, numărul celor care beneficiază de tratament de substituție a funcției renale a crescut constant de la 2,819 milioane în 2010 la o estimare de 4,35 milioane până în 2030. Deși salvează vieți, extinderea tratamentului de substituție a funcției renale nu este sustenabilă din punct de vedere economic, având în vedere îmbătrânirea nesănătoasă a populației, în creștere și este adesea inaccesibil multor persoane cu venituri mici și medii.
Povara costurilor BRD și BRCST este enormă. Comorbiditățile, inclusiv accidentul vascular cerebral, bolile cardiovasculare și hipertensiunea arterială, au ca rezultat creșterea costurilor, datorită necesității de spitalizări, îngrijire ambulatorie, terapii farmacologice și intervenții cardiovasculare. Progresia BRD este strâns asociată. cu o creștere sinergică a costurilor. Recunoașterea timpurie a BRD și controlul agresiv al factorilor de risc pot reduce această mare povară a costurilor.
În timp ce pierderea funcției renale poate fi devastatoare, există o subapreciere remarcabilă a contribuției semnificative pe care această afecțiune cu evoluție progresivă o are asupra riscului cardiovascular, în special atunci când funcția renală reziduală ajunge la valori ale eGFR <45 ml/min. Scopul principal al reducerii progresiei BRD este, prin urmare, reducerea riscului cardiovascular și apoi evitarea sau intârziera inițierii dializei. În mod cert, decesul din cauzâ cardiovasculareâ reprezintâ riscul cel mai mare la pacienții cu BRC înainte de a ajunge în stadiul 4 al BCR (eGFR <30 ml/min/1,73 m2). Comparativ cu populația generală, BRD conferă un risc de trei ori mai mare de mortalitate de toate cauzele și o reducere cu 16 ani a speranței de viață. Reducerea eGFR și albuminuria prezic în mod independent creșterea morbidității și mortalității cardiovasculare, iar prezența ambelor exercită efecte multiple asupra riscului de mortalitate de cauză cardiovasculară.
Progresia bolii renale diabetice a încetinit în ultimii 40 de ani ani cu până la 70–75%, datorită unei diversități de clase de medicamente care au mai puțin efect asupra glucozei serice și mai mult asupra reducerii riscului cardiorenal.