47
None

Evaluarea oftalmologică, acum disponibilă și online la Ama Optimex

Am lansat un nou serviciu, „evaluare oftalmologică online”, în cadrul clinicii de oftalmologie Ama Optimex. Acesta este un nou instrument util atât pentru noi, medicii, cât și pentru pacienți, care ne ajută să fim în permanentă legătură, dar și să eficientizăm timpul petrecut de pacient în clinică.

Inițial, serviciul a fost gândit și pus în aplicare la începutul lunii aprilie 2020, gratuit în perioada stării de urgență, pentru a putea fi de ajutor oamenilor care aveau nevoie de sfatul unui oftalmolog. Ne-am gândit că dacă putem evita ca oamenii să iasă din casă sau să ajungă la spital, obiectivul nostru va fi îndeplinit. Am pornit și noi cu emoții, este cu totul altceva când nu ai pacientul în față, dar ”făcând și văzând” am realizat că se poate să evaluăm o problemă, să oferim un sfat cât mai potrivit, că putem discuta online cu pacientul și îi putem da sfaturi despre diferite afecțiuni oftalmologice. Așa că am reușit să fim aproape de pacienții noștri, dar și de mulți alți oameni care ne-au solicitat ajutorul. Spre finalul perioadei, înainte de redeschidere, ne-am dat seama că poate fi un instrument foarte bun și util pe viitor, din mai multe puncte de vedere, și am decis să continuăm evaluările online, în principiu, pentru a efectua:

  • Evaluare pre-consultație
  • Evaluare preoperatorie
  • Evaluare postoperatorie

În cadrul evaluării online, medicul oftalmolog analizează problema pacientului pentru a oferi un sfat cât mai potrivit și îl poate orienta asupra medicului din clinica noastră la care se poate programa la consult pentru a-și rezolva problema. Spun asta pentru că în clinica noastră sunt 12 medici oftalmologi foarte bine pregătiți, specializați pe diverse afecțiuni. Precizez faptul că, după consultația din clinică, în cazul în care este nevoie de o operație, pacientul își poate alege medicul chirurg în funcție de afecțiunea pe care o are. De asemenea, în cadrul evaluării online, medicul poate oferi informații în ceea ce privește afecțiunea în cauză, intervenția chirurgicală sau alte subiecte oftalmologice de interes. Deoarece toate acestea se întâmplă online, timpul petrecut în clinică va fi semnificativ redus.

Cum funcționează?

  1. Solicitați o programare pentru evaluare oftalmologică online, stabilind data și ora programării
  2. Veți primi prin mail data și ora programării, link-ul pentru conexiunea online și link pentru plata serviciului.
  3. La data și ora stabilite, veți lua legătura cu medicul la care v-ați programat prin sistemul online Zoom, care poate fi accesat cu ușurință de pe orice smartphone, tabletă sau computer.

Programarea poate fi solicitată online, pe www.amaoptimex.ro, accesând butonul Solicită programare.

Este foarte important de înțeles că aceste evaluări online NU înlocuiesc o consultație de specialitate, ci au rol strict informativ.

Din 18 mai 2020, am reluat activitatea la clinica Ama Optimex, implementând măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea epidemiei COVID-19. În clinica noastră, aveam proceduri foarte stricte în ceea ce privește igiena, acest virus fiind doar unul dintre multe alte pericole existente de care trebuie să ne ferim.

Astfel că, pentru noi, a oferi siguranță pacienților, nu este o noutate, facem asta dintotdeauna. Probabil că unul dintre cele mai importante aspecte pe care le-am învățat în această perioadă de izolare este să ne adaptăm. Lumea evoluează continuu, până acum nu percepeam schimbările brusc, însă acum, forțați de evenimente, trebuie să acceptăm schimbarea și să facem tot posibilul ca totul să evolueze spre bine.

www.amaoptimex.ro
www.scapadeochelari.ro
www.cataracta.ro


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha