Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose
Interviu realizat cu doamna prof. dr. Cătălina Tudose, Președinte Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie
Care sunt provocările majore pentru un medic psihiatru la noi în țară?În spital medicii desfășoară, conform educației lor profesionale și competențelor dobândite, examinări complete care includ alături de examinarea medicală generală, intervenții psihiatrice specifice, respectiv interviul psihiatric, examinarea funcțiilor psihice, interviuri cu familia sau alte persoane apropiate pacientului, adeseori întâlniri cu reprezentanti ai autorităților publice – reprezentanți ai poliției, judecătoriilor etc. Din nefericire, majoritatea acestor activități nu sunt recunoscute ca activitate specifică pishiatriei, în consecință organizarea și finanțarea serviciilor de psihiatrie nu ia în considerare nici abilitățile psihiatrului nici timpul necesar pentru realizarea acestor activități, în absența cărora nu se poate realiza un diagostic corect și complet. Sistemul DRG (Diagnosis Related Groups) conform căruia ne este evaluată activitate profesională este inadecvat specialității de psihiatrie. De exemplu, o durată medie de spitalizare de 11-13 zile este foarte redusă, în condițiile în care spitalizarea nu poate fi continuată prin altă formă de îngrijire semi-ambulatorie sau ambulatorie (spitalizări de zi de tip staționar de zi, centre comunitare de sănătate mintală etc). În tulburările psihice majore, primele 14 zile sunt necesare evaluării efectului terapeutic al medicatiei inițiate, fie că vorbim de antidepresive fie de neurolepetice; și atunci suntem în situația de a externa pacientul tocmai în acest moment, când, nu rareori constatăm că efectele terapeutice nu sunt mulțumitoare. Desigur mă refer aici la situații clinice severe, care, în psihiatrie, necesită perioade mai lungi de timp pentru ameliorare și vindecare – episoade depresive severe, episoade psihotice etc.
Pe de altă parte durata scurtă de spitalizare admisă de CNAS pentru tulburările psihiatrice, ca și lipsa echipei de intervenții terapeutice non-farmacologice nu ne permit intervențiile de reabilitarea psiho-socială pentru pacienții noștri.
În sistemul ambulator, în principal reprezentat de rețeaua de cabinete psihiatrice private în contract cu CNAS, de cele mai multe ori activitatea se rezumă la evaluări clinice și prescieri de terapii medicamentoase.
Intervențiile sociale, psiho-sociale, serviciile de terapie ocupațională, de care au nevoie marea majoritate a persoanelor cu suferințe psihiatrice cu caracter cronic sau cu reveniri periodice ale tulburărilor nu pot fi oferite la nivelul cabinetelor de psihiatrie. Ele ar necesita spații special amenajate, echipă înalt calificată și susținere financiară. Asistența de tip comunitar în domeniul psihiatriei și sănătății mintale nu s-a dezvoltat în România. În majoritatea țărilor– asistența medicală în psihiatrie este 80% ambulatorie și 20% spitalicească.
La noi este invers. Soluția pentru România, găsită de altfel încă din 2006 și prevăzută în Planul de reformă în Sănătatea Mintală din 2007 era aceea de înființare de centre de sănătate mintală, la nivelul întregii țări.
Din păcate acest plan de reformă nu a fost aplicat. Un centru de sănătate mintală ar fi oferit asistență complexă –prevenție, psihoeducație, diagnosticare, evaluări periodice, reabilitare psiho-socială, intervenții terapeutice integrate și adaptate nevoilor persoanelor suferinde, inclusiv echipe mobile de intervenție la domiciliu și asistență în cazurile de psihiatrie forensică. Echipa unui centru de sănătate mintală este amplă, incluzând psihiatri, psihologi, asistenți medicali specializați în psihiatrie și psihiatrie socială, psihoterapeuți, consilieri juridici, asistenți sociali, logopezi, kinetoterapeuți. Aceste tipuri de servicii sunt dezvoltate în toată lumea în ultimii 20-30 de ani pentru că au un dublu avantaj: pe de o parte permit îngrijirea oamenilor cu menținerea lor în mediile familiare (ex. nimeni nu se internează pentru atacuri de panică, tulburări de alimentație, fenomene fobice, tulburări de adaptare, consum abuziv de alcool, tulburări psihice de intensitate ușoară și medie etc.) și de multe ori cu continuarea activității profesionale, iar pe de altă parte degrevează foarte mult sistemul sanitar spitalicesc, mult mai costisitor, care desigur este necesar dar ar trebui să fie destinat cazuisticii de urgență.
Care sunt perspectivele îmbunătățirii situației sociale a bolnavilor psihici?
Se fac eforturi în prezent pentru modificarea Legea Sănătății Mintale, Legea 487/2002, completată în 2012, astfel încât să poată fi prevăzute servicii integrate de intervenții terapeutice (medicale și sociale, individualizate, adecvate deci nevoilor fiecărei persoane).
De asemenea programele actuale de sănătate mintală orientate spre prevenție sperăm să aibă unele rezultate.
Altfel, o perspectivă optimistă s-ar corela cu un nivel ridicat de educație a populației, cu scăderea stigmei față de persoanele cu tulburări psihice ca și față de psihiatri, astfel încât întreaga societate să susțină dezvoltarea unui sistem eficient de asistență psihiatrică și pentru sănătate mintală; aceasta reprezintă elementul esențial a stării de sănătate a unei persoane. Atât timp cât nu se recunoaște acest lucru, pentru că noi constatăm dezinteres manifestat față de sănătatea mintală din partea publicului larg, mass media, sistemului de educație, autorităților publice; atâta timp cât boala psihică este considerată o rușine, nu credem că situația socială a bolnavilor psihici se poate îmbunătăți în mod semnificativ.
În toată lumea serviciile acestea, exceptând internarea (urgența), sunt servicii integrate, în care nu se implică doar Ministerul Sănătății ci și Ministerul Muncii și Familiei, Finanțelor, Justiției, sunt foarte multe instituții implicate în aceste situații. De aici, la noi, provine un blocaj, Ministerul Sănătății nu poate să asigure decât proceduri medicale. Multe proceduri nu sunt medicale – să faci asistență socială, să găsești o locuință protejată, să faci instruire cu familia.
Ce probleme există la ora actuală la noi în țară legate de activitatea în centrele în care sunt instituționalizați copiii cu probleme psihice ?
Continuare în numărul viitor.
