Rozeta Drăghici Psiholog
Îmbătrânirea normală se referă la un nivel al performanţelor și al activităţii şi a stării de sănătate care corespunde majorităţii populaţiei vârstnice. Îmbătrânirea activă înseamnă înaintarea în vârstă în condiţii optime de sănătate, un rol activ în societate şi împlinirea pe plan profesional, dar şi autonomie în viaţa de zi cu zi şi implicare în activităţi civice. Indiferent de vârstă, putem avea un rol important în societate şi ne putem bucura de un bun nivel de trai, chiar şi la vârste înaintate. Provocarea constă în a folosi la maxim potenţialul enorm de care vârstnicii dispun.
Gerontopsihologia are menirea pregătirii unei senescenţe active şi demne. Cercetările gerontologice au demonstrat influenţa favorabilă asupra bătrâneţii, asupra prelungirii vieţii active, a diferitelor forme de activitate socială. S-a constatat că involuţia intelectuală, diminuarea facultăţilor mintale nu se datorează numai pierderii de celule nervoase sau îmbătrânirii acestora (senilitate), ci în 70% din cazuri această stare este produsă de pierderea antrenamentului intelectual, prin „neexersarea“ creierului, prin izolarea persoanei vârstnice şi a pierderii contactului cu problemele vieţii care îi pot solicita permanent gândirea, judecata şi activitatea intelectuală.Desigur, există destule persoane în vârstă care reuşesc să-şi conserve luciditatea şi echilibrul psihic general şi rămân active, cooperante, deschise la nou, se păstrează pe un palier de bună adaptare vreme îndelungată. Nu există oameni cu o absenţă a îmbătrânirii psihologice, dar există persoane care chiar la vârstele cele mai avansate păstrează o bună adaptabilitate a funcţiilor psihice.
Modalităţile de trăire a timpului la vârsta înaintată, variază în funcţie de starea timică şi de trăsăturile personalităţii. Persoanele vârstnice active, trăind cu teama de a nu-şi termina proiectele, au impresia accelerării timpului. Persoanele depresive, izolate, lipsite de ocupaţie trăiesc, dimpotrivă, un sentiment de încetinire a timpului.
Înaintarea în vârstă reduce contactele sociale extrafamiliale (profesionale şi culturale) şi, prin urmare, relaţiile familiale ajung să ocupe locul cel mai însemnat. Relaţiile interpersonale din familie sunt deosebit de importante pentru echilibrul psihic al persoanelor vârstnice, chiar simpla apartenenţă la un mediu familial constituie un factor pozitiv în menţinerea sănătăţii mentale.
Omul fiind o ființă integrată în mediul social, psihismul său va exprima interacțiunile sale cu acest mediu. În îmbătrânire survin dereglări de integrare din cauze diferite: schimbări de rol-statusuri, lipsa de înțelegere a anturajului, scăderea capacității de adaptare a vârstnicului, toate acestea având ecou la nivelul psihismului.
Schimbările, în raporturile persoanei vârstnice cu societatea, au importante efecte psihologice şi, de asemenea, un răsunet important asupra stării sale de sănătate.
Îmbătrânirea demografică presupune o serie de provocări: pentru piaţa muncii, pentru sistemele de sănătate, dar şi pentru calitatea vieţii după pensionare. Prin încetarea activităţii profesionale, dezangajarea socială a vârstnicului (încetare, de regulă, bruscă, fără o pregătire în perioada preretragerii) are loc o nivelare socială, persoana vârstnică îşi pierde sentimentul de utilitate socială, pierde rolul social activ, pierdere ce se constituie într-un stres care acţionează ca un veritabil agent patogen generând în multe cazuri ceea ce s-a numit „patologie de retragere”.
Demisia din viaţa activă impusă de societate, firească, dar aplicată fără o pregătire adecvată, este echivalentă pentru unele persoane (în special pentru bărbaţi) cu o dramă, cu o „moarte socială”. La pierderea rolului social productiv se adaugă pierderea prestigiului social câştigat de-a lungul anilor, pierderea de roluri şi statute în familie (marginalizarea vârstnicului), prin urmare alţi factori psiho-sociali cu efect stresant şi senectogen. Pregătirea psihică pentru acceptarea și adaptarea la pensionare presupune etape sintetizate in:
- faza de prepensionare, în care cei activi sunt sprijiniți emoțional pentru a accepta ideea retragerii - familiarizarea cu ideea pensionării.
- faza imediat următoare pensionării, în care persoana își recapătă plăcerea de a petrece timpul satisfăcându-și unele hobby-uri - excursii, sporturi, colecții, dar și alte preocupări – creșterea nepoților etc.
Criza intereselor se exprima ca o antrenare mai mare pe primul plan a dorintelor latente culturale și de loisir-uri. Casa, caminul, isi recapata centrul de greutate. Incep sa se organizeze hobby-uri. Adaptarea la situația de a fi pensionar înseamnă a găsi o variantă prin care persoana să-și satisfacă necesitatea de a fi activă din punct de vedere social, adică reorientarea vârstnicilor spre activități care să permită obținerea satisfacțiilor emoționale și financiare prin exersarea tuturor abilităților deținute.
A-ţi accepta îmbătrânirea şi a o pozitiva permite să reuşeşti mai bine şi este de datoria persoanelor în vârstă de a schimba imaginea negativă pe care societatea o poate avea despre ele.
Ce putem face în această situaţie? Să promovăm un mediu de viaţă în care „a îmbătrâni” nu este sinonim cu „a fi dependent de ceilalţi” – pe scurt, „îmbătrânirea activă” să devină o realitate pentru noi toţi!
