Prof. Univ. Dr. Cătălina Tudose
În perioada pandemiei cu Covid 19 s-a observat o tendință de creștere a incidenței tulburărilor psihice și de comportament, raportările fiind făcute de la nivelul cabinetelor medicilor de familie. În perioada 2007-2016 se constată o creștere de la 1005,5%ooo locuitori în 2007 la 1181,6 %ooo locuitori în 2016, cu un vârf în 2011 de 1494,2 %ooo locuitori și în 2012 de 1495,6 %ooo de locuitori. Din 2013, valorile ratei oscilează puțin de la un an la altul. Astfel la nivel național sunt zone în care incidența este mai ridicată, peste medie, ca de ex. județele Tulcea, Harghita, Covasna, Mureș, Alba, Hunedoara, Vrancea, Mehedinți, centrul și vestul tării înregistrând valori mai ridicate ale incidenței bolilor psihice. Dacă ținem cont de mediul de proveniență, în mediul urban incidența este mai crescută, respectiv 1229 %ooo față de 1126,5 %ooo în rural, iar în rândul femeilor, incidența bolilor psihice și inclusiv boala Alzheimer e mai ridicată.
Referitor la prevalență, cifrele arată că între anii 2007 și 2016, aceasta aproape s-a dublat, valorile crescând de la 1143,4 0/000, la 2272,6 0/000 de locuitori. Din punct de vedere al prevalenței, județele cu un număr mai ridicat de cazuri sunt: Argeș, Vâlcea, Timiș, Hunedoara, Buzău. Aceste informații ar trebui să conducă la dezvoltarea de servicii de specialitatea cu precădere în aceste zone.
S-a înregistrat o frecvență mult mai mare a simptomelor de tip depresiv, anxios, dar și modificări comportamentale de genul cumpărăturilor iraționale, vizionarea excesivă a programelor TV, expunere crescută pe rețelele de socializare. Regimul de lock-down și carantina au contribuit de asemenea la apariția tulburărilor dispoziționale, în special iritabilitatea, labilitatea emoțională, disforia și creșterea comportamentelor la risc, cum sunt jocurile de noroc online, consumul ridicat de băuturi alcoolice (acesta fiind dovedit și de creșterea importantă a vânzărilor în foarte multe țări), toate aceste comportamente la risc ducând la rândul lor la o creșterea riscului de abuz fizic și sexual.
Studiile constând în chestionare aplicate online în perioada ianuarie-februarie 2020 au dovedit o prevalență a simptomatologiei anxioase de intensitate moderată până la severă la 29% dintre persoanele evaluate și o prevalență a depresiei moderate până la severe la 19% dintre persoanele evaluate, concluziile fiind acelea că în această perioadă riscul de dezvoltare a unei tulburări anxioase sau depresive a fost crescut, iar acest risc este mult mai ridicat la persoanele vârstnice, la persoanele cu o imunitate scăzută, la cei ce suferă de boli cronice și cei ce trăiesc în comunități confruntate cu situații speciale, precum conflictele armate sau crizele umanitare.
În Statele Unite ale Americii la tineri, aceste efecte asupra sănătății mintale sunt mai accentuate, cu o 1 persoană cu depresie din 10, respectiv 2 persoane cu anxietate din 10.
Persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2
O altă categorie de persoane, aflate la risc pentru a dezvolta o tulburare psihiatrică de tip dispozițional sau comportamental, este reprezentată de cei ce au trecut prin infecția COVID-19. Desigur, cu cât simptomatologia infecțioasă a fost mai intensă, cu atât consecințele referitoare la sănătatea mintală au fost proporțional, mai semnificative. Pentru persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2, lipsa de contact cu familiile și/sau cu cei dragi în timpul perioadei de carantină a produs instabilitate emoțională. Au fost raportate rate ridicate ale simptomelor de tip tulburare de stres posttraumatic la persoanele externate din spital, acolo unde în condiții de izolare specială, deși nu prezentau complicații severe ale bolii, însăși faptul că nu puteau vedea fața medicului sau ale celorlalte cadre medicale care îi trata, a oamenilor care erau în jurul lor, a dus la soluția ca personalul medical să-și afișeze o fotografie portret precum și numele vizibil, astfel încât, cel pe care îl trata să aibă un reper, lucru foarte important din punct de vedere psiho-emoțional. În urma sindromului respirator acut au debutat tulburări anxioase, în special atacuri de panică, dar și depresii și tulburări de stres post-traumatic. Pentru cei internați la ATI, care au avut o simptomatologie gravă, sau au fost intubați pentru o durată lungă, au fost raportate tulburări cognitive, neurologice dar per global, cel mai frecvent, sindromul depresie și stres post-traumatic.
Manifestări
25% dintre pacienții infectați cu SARS COV-2 au avut manifestări ale sistemului nervos central, principalele fiind: amețeli, cefalee, tulburări de conștientă. Pacienți spitalizați cu sindrom de detresă respiratorie acută din cauza COVID-19 au prezentat: agitație (69%), confuzie (65%), semne ale afectării tractului corticospinal (67%). În mare parte toate aceste simptome sunt reversibile în timp. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont de o serie de factori psiho-sociali, referitori la starea emoțională și consecințele psihologice ce pot apărea. În primul rând sunt frecvența și gradul de expunere la boală, teama de a nu îi infecta pe ceilalți membrii ai familiei. A fost o perioadă lungă in care nu a existat un acces la testare și la asistență medicală generală. Distanțarea fizică, izolarea, singurătatea, toate acestea au avut un impact semnificativ asupra sănătății mintale. De asemenea au contat și mesajele și directivele, de multe ori neconforme cu privire la măsurile de sănătate publică – oamenii nu înțelegeau exact despre ce este vorba. Creșterea volumului de muncă, trecerea la sistemul online, modificări în stilul de muncă, greutățile economice și nesiguranța financiară ale acestei perioade, lipsa resurselor disponibile și a echipamentelor de protecție, sau a altor resurse, alimente, medicamente, toate acestea au dus la creșterea stresului zilnic și la nesiguranță. Diminuarea libertăților personale, au fost suportate greu de unele persoane, și nu în ultimul rând informații permanente și neclare despre pandemie din partea mass-mediei care au indus o stare de profundă incertitudine. În concluzie, aproximativ 20 pană la 40% dintre pacienții care au fost infectați cu COVID-19, au avut simptome neuro-psihice asociate mai ales stărilor confuzionale, deci stărilor de delirium. Vorbim despre persoane cu forme mai grave de boală, care au necesitat spitalizare, acestea prezentând frecvent insomnie, tulburări prosexice, anxietate, tulburări amnezice, stări confuzionale.
Personalul care a îngrijit pacienți infectați
O altă categorie la care e bine să ne gândim când ne referim la factori de risc pentru tulburări psihice, este reprezentată de personalul care a îngrijit acești pacienți și în rândul cărora s-au înregistrat simptome psihice moderate până la severe într-o proporție mai mare comparativ cu populația generală: anxietate 15-20%, depresie 15-25%, insomnie 8% și tulburare de stress post traumatic 35-49%. Contactul prelungit cu pacienții infectați, antecedentele de afecțiuni medicale generale, tulburările psihice sau simptomele de COVID 19, petrecerea unui timp prelungit în carantină, lipsa sprijinului organizațional, și anume a instituțiilor de care aparțin și stigma socială îndreptată împotriva acestora reprezintă principalii factori de risc în rândul acestei categorii profesionale. Pe de altă parte, printre factorii de protecție, se numără: accesul la echipamente de protecție, existența unor grupuri de suport, accesul la consiliere psihologică, nivelul ridicat al încrederii în măsurile de control pe care instituția le ia și de asemenea siguranța acordată de instituția respectivă. Toate acestea pot proteja și au protejat în anumite situații personalul medical implicat direct în tratarea și monitorizarea pacienților infectați cu virusul SARS COV-2.
Persoanele cu tulburări psihice preexistente
Aceștia reprezentând o categorie vulnerabilă în fața unei pandemii. Externările timpurii (sau refuzarea internării, dacă nu reprezentau urgențe) din unitățile psihiatrice, urmate și de întreruperea îngrijirii psihiatrice în condițiile ambulatorii au avut drept consecințe negative recăderea, comportamentul suicidar, sporirea dificultăților de îngrijire din partea familiei. Regimul de carantină și izolarea la domiciliu, întreruperea rutinelor zilnice, au afectat în special persoanele cu probleme de sănătate mintală preexistente determinând exacerbarea simptomatologiei și o nevoie crescută de îngrijire și de servicii de sănătate adecvate. În același timp, distanțarea socială a redus, în unele situații, disponibilitatea sprijinului familial, social și medical. În timpul pandemiei cu COVID-19, au fost raportate agravarea simptomatologiei și vulnerabilitate crescută pentru tulburări alimentare, suferințe din spectrul autist, demență, precum și dizabilități cognitive. A fost raportată o rată a decompensării de până la 21% cu comorbidități psihiatrice precum anxietatea, depresia, insomnia, atribuite fricii de boală, restricțiilor de deplasare, izolării la domiciliu. La pacienții cu tulburări afective, precum anxietatea, depresia, tulburarea bipolară, s-a relevant agravarea bolii, prin incapacitatea de a primi tratamentul adecvat, prin epuizarea rezervelor de medicamente pe care le aveau până la data izbucnirii pandemiei.
Cum sunt afectați vârstnicii cu tulburări neuro-degenerative?
Pentru persoanele diagnosticate cu process de neuro-degenerare, pandemia are un risc mare de infecție cu evoluție nefavorabilă –risc este de 3 ori mai mare la persoanele cu demență, mortalitate crescută. Spre deosebire de vârstnicii fără tulburări cognitive, suferinzii de demență sunt în mod special vulnerabili la consecințele psiho-sociale ale pandemiei prin: neînțelegerea situației, respectarea cu dificultate a regulilor de igienă și a distanțării, stări confuzionale și probleme comportamentale, folosirea excesivă a medicamentației în absența altor servicii, probleme speciale de comunicare, singurătate, sentimentele de abandon pe care le-au trăit mulți pentru care familia nu a fost disponibilă să se deplaseze, absența activității și a stimulării. Impactul asupra persoanelor cu demență și a familiilor acestora este tradus prin creșterea mortalității în primul rând, urmată de izolarea socială și depresia, tulburările de comunicare tot mai deficitare. De asemenea pentru persoanele cu demență există un risc ridicat de creștere a prevalenței tulburărilor psihice și de comportament, a anxietății, depresiei, stării confuzionale, folosirea excesivă a tratamentului medicamentos, scăderea îngrijirii medicale per-global, creșterea stigmatizării datorită incapacității acestor persoane de a înțelege și de a respecta măsurile de igienă. Dificultatea până la incapacitatea a acestor oameni de a-și putea satisface nevoile specifice adică menținerea unui contact social, continuarea activităților care erau plăcute, stimularea cognitivă și activitățile fizice, menținerea unor servicii de îngrijire de bună calitate, toate a acestea asociază o scădere într-o manieră brutală a calității vieții persoanelor cu tulburări cognitive majore.
Ce soluții ar putea fi?
În primul rând furnizarea de informații clare, concise și precise, referitoare la aceste perioade de carantină, la ratele de infectare. Transmiterea de mesaje cât mai oneste și corecte care să reducă incertitudinea și să crească nivelul de psiho-educație. Educația, îngrijirea personală și sprijinul familiei ar trebui să facă parte din strategiile de prevenire a tulburărilor care privesc modificarea sănătății mintale.
În concluzie
Pe parcursul pandemiei, la nivel mondial, sistemele de sănătate s-au confruntat cu o criză sanitară fără precedent, acestea nefiind pregătite să asigure servicii psihiatrice și psihologice pentru persoanele afectate și pentru familiile lor.
