Cu ajutorul tehnicilor moleculare moderne se evidențiază că o diversitate imensă de microbi colonizează intestinul uman, ceea ce era greu de demonstrat până acum câteva decenii. Această infinitate de microorganisme numită microbiotă sau microbiom influențează major și profund funcționarea tuturor organelor și a întregului organism uman.
StudiIle arată că starea de sănătate este cu atât mai bună cu cât este mai diversă această populație microbiană. Persoanele cu un număr scăzut de gene bacteriene din scaun (<480.000 de gene) au risc mai mare de creștere în greutate, rezistență la insulină, dislipidemie, precum și o stare inflamatorie mai intensă față de cei cu număr mare de gene bacteriene.
Proiectul European MyNewGut a realizat studii clinice care au descoperit prezenţa unor tulpini şi specii de bacterii precum Bacteroides uniformis ce sunt utile în combaterea obezităţii, scăderea trigliceridelor şi a greutăţii corporale. Bacterii precum Bifidobacterium longum au rol în diminuarea eliberării de cortizol, îmbunătățirea calităţii somnului, reducerea stresului și a simptomelor depresiei.
Departamentul de psihologie al Universităţii Oxford, în anul 2018, a demonstrat legăturile dintre intestin, flora bacteriană şi creier. Orice modificare la nivelul microorganismelor ce alcătuiesc microbiomul intestinal modifică comportamentul uman prin intermediul comunicării dintre sistemul nervos enteric (intestinal) şi sistemul nervos central și periferic. Modificarea numărului sau a tipurilor de microorganisme intestinale prin infecții cu bacterii patogene sau prin administrarea de antibiotice duce la schimbări ale funcţiilor cerebrale dar și a comportamentului.
Viața noastră depinde de acest ecosistem format din trilioane de bacterii care asigură buna funcționare a intestinului, creierului, sistemului imunitar și a stării de spirit.
Microbiomul suferă modificări majore odată cu îmbătrânirea, cu administrare de medicamente, în special antibiotice și cu alimentația ce abundă în gluten, zaharuri, ingrediente artificiale.
Prebioticele sunt alimente sau produse concepute pentru a asigura hrana potrivită bacteriilor folositoare iar probioticele sunt produse ce conțin bacterii folositoare în cazul microbiotei degradate.
Vitamunda Superflora este un produs probiotic creat în conformitate cu cele mai moderne perspective medicale integrative în domeniul microbioticii intestinale. Conține 10 miliarde de bacterii vii per capsulă, provenite din 6 tulpini diferite, inclusiv bifidobacterii și lactobacili ce sunt transportate la nivel intestinal printr-o capsulă gastro-rezistentă, astfel încât bacteriile să ajungă vii în intestine.
Atât prebioticele cât și probioticele sunt necesare pentru tratarea afecțiunilor intestinale precum diareea, boala Crohn, sindromul intestinului iritabil, colita ulcerativă, infecția cu Helicobacter Pylori, infecția cu Clostridium difficile precum și a dermatitei atopice, alergiilor, psoriazisului, bolilor autoimune, bolilor psihice dar și a problemelor legate de îmbătrânire.
Vitamunda Superflora este recomandat în repopularea echilibrată a microbiomului intestinal după tramente cu antibiotice, după cure de detoxifiere intestinală precum și în afecțiuni legate de imunitate.
Flora intestinală și starea de sănătate
- Alergologie (44)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (14)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (161)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (29)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (203)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (126)
- Editorial (306)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (126)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (15)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (9)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (55)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (248)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (38)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (602)
- Oncologie medicala (124)
- ORL (105)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (138)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (94)
- Psihologie (105)
- Reabilitare Medicala (313)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2915)
- Stomatologie (69)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
The 15th Oncodigest Conference 2026
5 / 11 / 2026 -
Zilele Pediatriei Ieșene "Medicina Copilului Intre Traditie si Inovatie" 2026
5 / 11 / 2026 -
Conferința Medicală Internațională - HOPE for Severe Affective Disorders
5 / 11 / 2026 -
A XIX-a CONFERINŢĂ NATIONALĂ DE MICROBIOLOGIE ŞI EPIDEMIOLOGIE 2026
5 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de la A la Z în Medicina Internă 2026
5 / 11 / 2026 -
IMPLICAȚIILE TESTELOR GENETICE ÎN MANAGEMENTUL BOLILOR HEMATOLOGICE MALIGNE
Bucuresti6 / 11 / 2026 -
SĂNĂTATEA FEMEII: PERSPECTIVE MULTIDISCIPLINARE ȘI MANAGEMENT INTEGRAT 2026
6 / 11 / 2026 -
SAD22: Sprijin, adaptare, diagnostic
6 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Boli Rare 2026
7 / 11 / 2026 -
Romanian Robotic & Metabolic Surgery Days 2026
9 / 11 / 2026 -
A XXI-a Conferință Națională de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului 2026
11 / 11 / 2026 -
A XXIX-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Pneumologie 2026
11 / 11 / 2026 -
Conferinta Nationala de Ecocardiografie a Societătii Romane de Medicina Interna - Evaluarea cardio-pulmonara integrata 2026
12 / 11 / 2026 -
CONFERINTA NATIONALA ENDOCRINOLOGIA Conexiuni fara granite
13 / 11 / 2026 -
INFECTOPEDIA – Conferința națională de imunologie, vaccinologie și boli infecțioase pediatrice, 2026
13 / 11 / 2026 -
SEARCH AND RESCUE 2026
18 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Farmacie 2026
19 / 11 / 2026 -
A VII-a Editie a Evenimentului "Actualitati in bolile sistemice" 2026
19 / 11 / 2026 -
Conferința Națională de Imagistică a Sânului 2026
19 / 11 / 2026 -
Prima Ediție a Conferinței SIGMA Network
19 / 11 / 2026 -
Farma Practic Expres 2026
19 / 11 / 2026 -
NOUTĂȚI ȘI URGENȚE ÎN PATOLOGIA PEDIATRICĂ, EDIȚIA A IV-A, 2026
20 / 11 / 2026 -
Conferința Națională "ZILELE AREPMF" 2026
20 / 11 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ DIABETUL ZAHARAT ȘI BOLILE ASOCIATE, EDIȚIA A VII-A, 2026
24 / 11 / 2026 -
Sesiunea Grupului de Lucru SNMF CardioMF
24 / 11 / 2026 -
Al 21-lea Congres Național Al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară 2026
25 / 11 / 2026 -
OncoHub 2026
25 / 11 / 2026 -
NUTRIȚIA - rol cheie în managementul afecțiunilor digestive pediatrice
26 / 11 / 2026 -
NeurogastRO 2026
26 / 11 / 2026 -
Best Of, ediția a X-a , 2026
26 / 11 / 2026
Farm. Iulia Vasilache
-
Fitomolecule cu efecte în prevenirea și tratamentul cancerului
-
Voluntastrols în neuroinflamație și sănătatea mintală
-
Flora intestinală și starea de sănătate
-
Modularea neuroinflamației în Autism, ADHD, depresii și boala Alzheimer
-
Modularea neuroinflamației în Autism, ADHD, depresii și boala Alzheimer


























