Munteanu Codrut Dr.
Cercetările clinice, investigaţiile imagistice şi biohormonale au condus la separarea hiperfuncţiei tiroidiene în două forme anatomoclinice, şi anume:
- Hipertiroidismul imunogenic (guşă exoftalmică, guşă toxică difuză, boală Graves-Basedow), având ca subvarietate evolutivă guşa hipertiroidizată.
- Guşa toxică nodulară cu varietăţile clinice: adenomul toxic, boala lui Plummer şi guşa multiheteronodulară toxică.
Hipertiroidismul imunogenic este definit ca o hiperfuncţie glandulară, cu mecanism autoimun, la care se asociază manifestările clinice: exoftalmie, hipertrofie tiroidiană difuză, tahicardie şi mixedem pretibial.
Hipertiroidismul interesează toate vârstele, semnalându-se şi forme neonatale, dar frecvenţa maximă este între 20 şi 40 de ani, predominant la femei.
Manifestările clinice întâlnite în hipertiroidie interesează majoritatea sistemelor şi aparatelor organismului. Examinarea obiectivă a unui pacient începe cu inspecţia feţei şi regiunilor cervicale, unde se constată exoftalmia şi guşa. Sindromul ocular este prezent în grade variate, de la simpla strălucire şi fixitate a privirii, clipit rar, retracţie sau ptoză palpebrală, edem şi congestie conjunctivală, până la protruzie oculară, uneori cu ulceraţii corneene sau leziuni ale retinei şi unghiului optic. Uneori se constată convergenţa insuficientă a globilor oculari în privirea de aproape, lipsa obturării fantei palpebrale - bolnavii dorm cu ochii deschişi.
Guşa – hipertrofia glandulară cu caracter difuz omogen, bilateral, cu consistenţă cărnoasă, dimensiuni ce pot atinge 12 cm pentru un lob. Caracterul vascular determină apariţia unui suflu şi a unui tril perceptibil palpator.
Simptomele neuropsihice: nervozitate excesivă, iritabilitate, labilitate emoţională, tulburări ale somnului.
Dintre semnele nervoase amintim: tremurături neintenţionate ale extremităţilor, fiind cele mai constante manifestări ale bolii, la care se adaugă şi exagerarea reflexelor osteotendinoase.
Astenia generală şi musculară şi fatigabilitatea extremă, cu imposibilitatea efectuării unor eforturi minime, se întâlneşte frecvent în hipertiroidie. Una dintre manifestările aparatului cardiovascular este tahicardia permanentă în repaus şi somn, accentuată de efort, emoţii (frecvenţă cardiacă 120-140 bătăi/minut), fiind considerată o manifestare cardinală a hipertiroidiilor. La aceasta se adaugă: dispnee, palpitaţii, dureri precordiale, pulsaţii arteriale evidente, tensiune arterială crescută. În evoluţia bolii pot apărea aritmii extrasistolice şi mai ales fibrilaţie arterială (10-12% cazuri), iar în final decompensare cardiacă, realizând formele cardiace de hipertiroidie – cardiotireozele. Se întâlnesc şi tulburări digestive, precum diareea.
Dintre simptomele aparatului genital întâlnim: hipo sau amenoree, menometroragii la femei, scăderea libidoului sau ginecomastie la bărbaţi.
Simptomele metabolice întâlnite în hipertiroidie: scăderea ponderală, tulburări de termoreglare, transpiraţii abundente, mai ales la nivelul palmelor care sunt permanent calde şi umede, subfebrilităţi, bufeuri, mixedem pretibial prezent 2-3% cazuri se prezintă ca edem dur pe faţa anterioară a gambelor cu tegumente aspre, îngroşate, de culoare închisă şi violacee. Alte manifestări care apar inconstant: vitiligo, tulburări de hematopoeză şi ale sistemului reticulo-endotelial.
Explorările de laborator confirmă expresia clinică, furnizând informaţii privind hiperhormonemia sau cele imagistice: ecografia care obiectivează dimensiunile, volumul, eventualele prelungiri ale glandei tiroide (guşi plonjante). Bilanţul biologic se bazează pe dozarea directă a hormonilor tiroidieni T3, T4, TSH.
În hipertiroidie se constată niveluri ridicate ale T3 şi T4 în 95% şi respectiv 99% din cazuri, în timp ce nivelul TSH este coborât sau nedetectabil.
Sindroamele hipertiroidiene beneficiază de trei modalităţi terapeutice: substanţe antitiroidiene de sinteză, iodul radioactiv şi chirurgia.
Substanţele antitiroidiene de sinteză împiedică sinteza hormonilor, interferând prima fază a hormono-formării prin inhibiţia sistemelor enzimatice care catalizează reacţiile oxidative şi organificarea iodului în glandă.
Antitiroidienele de sinteză utilizate în prezent sunt Tioamide clasificate în două grupe:
- derivaţi de tiouracil - în principal propiltiouracil,
- derivaţi de tioimidazol - carbimazolul;
Efectele simptomatice sunt progresive, în funcţie atât de cantitatea de hormoni existentă în glandă în momentul începerii tratamentului, cât şi de importanţa tulburărilor clinice.
Substanţele antitiroidiene de sinteză pot fi prescrise ca tratament unic al hipertiroidiei în asociere cu Iod131 sau ca medicaţie preoperatorie.
Principalele indicaţii ale terapiei cu antitiroidiene sunt tireotoxicozele instalate la vârste tinere, coexistenţa hipertiroidiei în sarcină, în cazul unor complicaţii cardiace sau asocieri patologice grave şi în unele recidive ale bolii. Tratamentul chirurgical poate fi aplicat în majoritatea cazurilor de hipertiroidie, este rapid, eficace şi oferă rezultate tardive stabile.
Indicaţiile tratamentului chirurgical sunt: hipertiroidismul imunologic; guşile toxice uni sau multinodulare, uneori voluminoase, cu topografie plonjantă şi fenomene de compresiune; forme complicate tireocardiace; recidivă sau eşec după tratamentul cu antitiroidiene de sinteză.
Pregătirea preoperatorie trebuie individualizată în funcţie de forma clinică, în special în hipertiroidismul imunogenic, în care este necesară obţinerea eutiroidiei clinice prin asocierea medicaţiei antitiroidiene de sinteză cu betoblocante şi soluţie Lugol, ultima reducând vascularizaţia şi chiar volumul glandei, ca şi sângerarea intraoperatorie. În celelalte forme este necesară o pregătire mai mult simptomatică şi de scurtă durată.
Procedeele chirurgicale diferă de varietatea anatomoclinică a hipertiroidiei.
Tratamentul chirurgical oferă rezultate excelente în peste 90% din cazuri, majoritatea suferinţelor clinice, între care tulburările cardiace majore pot avea o evoluţie bună, dispărând rapid şi definitiv.
