Conform statisticilor Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), în România există aproximativ 600.000 de persoane cu handicap, ceea ce reprezintă 2,8% la sută din totalul populaţiei. Dintre acestea, 558.244 suferă de un handicap grav. Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o serie de facilităţi medicale, fiscale şi educaţionale stabilite prin lege. În vederea asigurării asistenţei de recuperare şi de reabilitare, ele au dreptul la dispozitive, la asistenţă medicală şi la medicamente gratuite, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate. Pentru obţinerea de produse compensate integral sau parţial, pacientul trebuie să prezinte la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) de care aparţine o reţetă medicală de la medicul specialist, dovada de asigurat (carnet, talon de pensie, adeverinţă), o copie după cartea de identitate sau după certificatul de naştere şi, după caz, certificatul de handicap. «Toate dispozitivele de care au nevoie persoanele cu dizabilităţi - fotolii rulante, bastoane, cârje, proteze şi orteze - sunt compensate integral sau parţial de CNAS, dar lipsa fondurilor face ca aşteptarea ajutorului să dureze şi doi ani, în timp ce listele de solicitări se măresc », ", precizează Francisc Simon, preşedintele Organizaţiei Naţionale a Persoanelor cu Handicap din România. Însă, specialiştii pun accentul pe integrarea socială şi în muncă a acestor persoane care, din păcate, sunt nevoite să suporte şi ele efectele crizei, şomajului şi instabilităţii economice. De aceea, unii dintre cei care au nevoie de o proteză pot aştepta şi doi ani, iar accesibilitatea scăzută la dispozitivele medicale de susţinere face ca doar 4% din românii cu handicap să fie încadraţi în muncă.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, în toată lumea, proporţia persoanelor cu dizabilităţi este de 10 la sută. «Diferenţa de statistică ţine de faptul că la noi nu sunt înregistrate toate persoanele cu handicap. Numeroşi bolnavi instituţionalizaţi cu probleme psihice nu intră în statistici », spune ", Francisc Simon.
În categoria dizabilităţilor intră problemele congenitale sau dobândite, neuromotorii, viscerale, deficienţele de văz sau de auz. Acestea pot provoca probleme de adaptare la efortul fizic sau pot necesita mijloace speciale de deplasare, precum şi adaptarea locuinţei sau locului de muncă pentru a facilita integrarea în viaţa socială.
