Armonia în viaţa erotică depinde în cea mai mare măsură de potrivirea sexuală fizică. Atunci când există o jenă în ceea ce priveşte actul sexual, se produce un efect negativ şi, de multe ori, greu de înlăturat în începerea şi finalizarea actului sexual, iar ajutorul medicului şi al psihologului poate înlătura această jenă. Din declaraţiile pacienţilor noştri, după o discuţie sau chiar un tratament chirurgical, câştigul principal nu este neapărat unul fizic (dispariţia durerii, a inflamaţiilor, problema de sensibilitate etc.), ci unul psihologic, precum ”mi s-a luat o piatră de pe inimă”.
Atât prin siguranţa de sine cât şi prin înlăturarea impedimentelor fizice, aspectul erotic al vieţii ar putea să nu mai fie “o problemă”, mai ales pentru persoanele care, din cauza unor deficite estetice, nu şi-au început viaţa sexuală. Aceste aspecte sunt la limita dintre specialităţile urologie, ginecologie, chirurgie plastica şi sexologie. Se recomandă prezentarea ambilor parteneri la consultaţie, în vederea identificării problemelor şi a găsirii unei căi adecvate şi acceptabile de rezolvare a acestor nepotriviri. Chirurgia plastică oferă soluţiile fizice la problema nepotrivirii dintre parteneri:
- Intervenţie chirurgicală de alungire de penis. Se obţine o alungire de minimum 15-20% din lungimea actuală a penisului în erecţie (1500- 2500 de euro);
- Circumcizie. Favorizează o igienă mai bună şi realizează o uşoară desensibilizare în cazul persoanelor cu ejaculare precoce (200-300 de euro) ;
- Îngroşarea de penis şi/sau îngustarea vaginului prin lipofilling sau injecţie cu acid hyaluronic realizează o fricţiune mai bună şi rezolvă, mai ales, cazurile de nepotrivire după o naştere fiziologică (600- 1200 de euro);
- Îmbunătăţirea prin lipofilling (augmentare) a punctului G realizează împingerea punctului G spre vagin şi apariţia mai uşoară a orgasmului vaginal (600- 1000 de euro);
- Remodelarea vulvei şi labioplastie (micşorarea labiilor mici) din motive estetice (500-1000 de euro);
- Modificarea introitusului (orificiul extern al vaginului) - după mai multe naşteri vaginale apare uneori nevoia micşorării orificiului vaginal pentru a avea şi a oferi o mai mare plăcere sexuală;
- Rejuvenare genitală feminină (Lipofilling la nivelul labiilor mari) - în cazurile de hipotrofie a labiilor mari, se obţine un efect estetic (600-1200 de euro);
- Implanturi de penis, în cazurile grave de impotenţă (1500-5000 de euro);
- Implanturi de testicul - chirurgie reparatorie din motive estetice, când un testicul lipseşte (500-1000 de euro);
- Epilare definitivă a regiunii genitale, (100-500 de euro);
- Lifting scrotal - după scăderi mari în greutate şi, uneori, din naştere scrotul este prea coborât şi incomod şi este nevoie de micşorarea şi ridicarea lui, din motive de igienă şi estetice (700-800 de euro);
- Himenoplastie - contribuie la refacerea echilibrului psihic după o traumă fizico-emoţională în cazurile de abuzuri etc. (400-900 de euro).
Majoritatea sunt intervenţii simple, ambulatorii, cu anestezie locală şi fără riscuri vitale sau funcţionale şi cu grad mare de satisfacţie. Aceste intervenţii sunt de fineţe şi durează 20- 90 de minute. Rezultatele se vad imediat, iar activitatea sexuala se poate relua rapid, vindecarea regiunii genitale având loc între 7 şi 14 zile. Intervenţiile genitale se pot face în orice sezon şi nu necesită concediu medical.
În articolele următoare vom detalia avantajele şi riscurile intervenţiilor destinate celor două mari categorii de pacienţi interesaţi de îmbunătăţiri genitale, adică persoanele care, după un timp (de cele mai multe ori după sarcini, naşteri etc.), au observat o scădere a plăcerii şi a dorinţelor sexuale, dar şi cei care consideră că au complexe în iniţierea unui act sexual (pentru prima dată).
Craciun Silvia
Efectuati si operatii de micsiorare a clitorisului? Si cat costa?
Dec. 18, 2011, 10:23 p.m.Holbea ELENA
Buna, Faceti reconstruirea de trompe uterine, sau transplant de trompe uterine
March 7, 2013, 2:25 p.m.Kraus luciana
Eu am ambele trompe extirpate si totusi imi doresc sa raman insarcinata pe cale naturala. Exista un transplant de trompe sau o proteza ceva?
Feb. 7, 2016, 9:37 a.m.leonte
Buna, eu am abele trompe extirpate si ovarul drept, dar imi doresc enorm de mult un copil..exista transplant de trompe sau proteza?
April 29, 2016, 4:46 p.m.