“E nevoie nu numai ca medicul însuşi să facă ce trebuie făcut, ci şi bolnavul şi cei ce se găsesc în jurul lui precum şi cele dinafară.” (Hipocrate, Aforisme, Cartea I, 1)
Pentru a obţine cele mai bune rezultate în îngrijirea bolnavului cronic este nevoie să fie luaţi în considerare toţi factorii care pot influenţa evoluţia bolii. Aceşti factori sunt biomedicali, umani, materiali şi de natură psihologică, profesională, socială, familială, economică, culturală şi spirituală.
Cu siguranţă că bolnavul este elementul cel mai important, deoarece de la bolnav se pleacă, asupra lui se acţionează şi de el, în primul rând, depind rezultatele obţinute. Mai este însă un element foarte important şi anume FAMILIA.
Componentă a echipei de îngrijire, familia este locul unde bolnavul trăieşte, se îmbolnăveşte, se tratează şi se vindecă. Astfel, evoluţia bolii depinde într-o mare măsură de modul în care ceilalţi membrii reuşesc să asigure o atmosferă plăcută, condiţii igienico-sanitare bune şi susţinerea morală necesară.
Apariţia sau existenţa unei boli cronice are impact asupra întregii familii, şi nu doar asupra individului. Modul în care aceştia reuşesc să gestioneze un proces de mobilizare şi se adaptează stresului provocat de boală şi nevoilor celui bolnav îl ajută pe acesta în lupta lui cu boala, creşte speranţa şi calitatea vieţii.
O familie poate să dezvolte câteva conduite printre care: cooperarea (familia este receptivă şi rămâne alături de bolnav); hiperprotecţia (duce la pierderea autonomiei bolnavului); abandonul (familia consideră că datoriile ei s-au încheiat, plasându-l în spital sau azil); culpabilitatea; angoasa (atunci când trăiesc în strânsă dependenţă cu bolnavul)1.
Fiecare membru percepe şi trăieşte diferit acelaşi eveniment, dar în special sistemul familial în totalitate are impact asupra bolii, influenţat fiind de o serie de factori:
a) Factori sociali: se referă la facilităţile sociale acordate de unele sisteme sanitare;
b) Factori culturali: de exemplu, poate influenţa complianţa la tratament;
c) Factori tradiţionali” (etnici, religioşi): familiile care apelează la obiceiuri populare, îngrijiri empirice sau încrederea în vindecări miraculoase.2
Se poate întâmpla ca familia să dezvolte unele reacţii la boală, care pun în dificultate acţiunile viitoare şi îngrijirea pacientului.
Câteva reacţii observate sunt: negarea bolii; neîncrederea; emoţii negative funcţionale (supărare, tristeţe) şi disfuncţionale (furie, disperare); sentimente negative (culpabilitate, îngrijorare, nesiguranţă, revoltă, protest), întrebări precum „ce vom face, cum ne vom descurca?” “de ce eu, de ce tocmai mie?”, ele trebuind înlocuite cu speranţa prin resurse comunitare, servicii sociale, preoţi, prieteni şi toate acestea pentru păstrarea coeziunii familiale.
În cazul bolnavilor fără familie este necesară constituirea unei “familii de substituţie”, compusă din: medic-asistenţi-prieteni-vecini-voluntari şi/sau compania unui prieten din lumea celor care nu cuvântă (ex: câini, pisici, papagali etc.).
Tipuri de comportament în familia cu bolnav cronic:
A. Adaptarea fizică, psihică şi socială
Atitudini pozitive - Organizarea vieţii în jurul bolnavului menţine echilibrul familial (ca, de exemplu, schimbarea programului pe cât posibil pentru preluarea unora dintre funcţiile bolnavului). E necesară luarea unor măsuri de bună îngrijire şi de încurajare a igienei.
Atitudini negative - Pe de altă parte, preluarea tuturor sarcinilor bolnavului duce la dezmembrarea familiei. Hiperprotecţia, de exemplu, poate duce la sentimentul de dependenţă, inutilitate, tristeţe şi chiar la depresie. Dezinteresul faţă de bolnav, chiar şi agresivitatea sunt şi ele atitudini des întâlnite în familie.
B. Asigurarea unor condiţii de viaţă adecvate
Atitudini pozitive - Respectarea tratamentului şi a regimului alimentar, adaptarea la noul stil de viaţă; oferirea unui spaţiu adecvat cu asigurarea nevoilor fundamentale ca: lumină, aerisire, căldură.
Atitudini negative - Neacceptarea tratamentului din cauza veniturilor foarte mici.
C. Menţinerea contactului cu noile generaţii
Se adresează în special persoanelor în vârstă, care, la un moment dat, sunt nevoite să solicite ajutor fizic, financiar sau afectiv din partea generaţiilor mai tinere.
D. Menţinerea relaţiei armonioase în cadrul cuplului
Presupune dragoste, respect, sprijin şi înţelegere din partea partenerului.
Atitudine negativă - indiferenţa partenerului faţă de celălalt.
E. Participarea la activităţi de grup
Rol esenţial în reintegrarea socială, care are efect pozitiv în procesul de evoluţie al bolii. Menţine un tonus bun, atât fizic cât şi psihic. Trezirea interesului pentru divinitate prin rugăciune şi participarea la serviciile religioase.4
Cele mai bune rezultate au fost obţinute prin triada măsurilor medico-psiho-sociale. Această echipă trebuie să educe familia pentru schimbarea mentalităţii privind obligaţiile faţă de bolnav, evidenţierea rolului în îngrijirea lui şi, pe lângă acestea, să ofere sprijin moral, înţelegere şi susţinere.
O parte din cele menţionate mai sus cad în sarcina psihologului, care are menirea de a orchestra aceste două entităţi – familia şi bolnavul, prin: ascultare, care are efect de catharsis (acceptarea trăirilor) şi înţelegerea acestora, mobilizarea resurselor familiei, ajutarea membrilor să vorbească deschis, informare şi suport.
În încheiere, găsim utili următorii indicatori sociologici propuşi de Dr. Teodor Tudoran spre efectuarea unor cercetări în acest sens (vezi nota 5):
1. Sunt satisfăcut că pot apele la ajutorul familiei atunci când ceva este în neregulă.
2. Sunt satisfăcut că familia abordează şi împarte problemele cu mine.
3. Sunt satisfăcut că familia acceptă şi susţine dorinţele mele de a întreprinde noi activităţi.
4. Sunt satisfăcut că familia răspunde stărilor afectiv emoţionale (dragoste, supărare, mânie).
5. Sunt satisfăcut că în cadrul familiei există un mod plăcut de a petrece timpul liber.
Variante de răspuns:
- aproape întotdeauna: 2 puncte
- câteodată: 1 punct
- niciodată: 0 puncte
Etalonare:
- familie sănătoasă: 8 – 10 puncte
- familie cu problem: 6 – 7 puncte
- familie cu risc crescut: < 6 puncte
-----------------------------------------------------------------------------------------------
1. George Haber, dr., Bogdan Constantin dr., Medicul de familie + familia vârstnicului = parteneri ai actului medical şi de îngrijire. În: Medicina familiei (Timişoara), II (1995), 6, 32-33.
2. Afilon Jompan, dr., Familia şi boala. În: ib., IV (1997), 2, 8-10.
3. Idem, ib., p.9.
4. Afilon Jompan, dr., Îmbătrânirea. În: ib., II (1995), 3-4, 10-12.
5. Teodor Tudoran, dr., Problemele familiei. În: ib., 17
Madalina Antonesi
Felicitari pentru articol! Ascultarea este tehnica cea mai importanta in cadrul unei relatii. Sa asculti cu inima inseamna ca te preocupa! Apreciez ca ai punctat importanta ei. Haideti sa invam sa ascultam! Mult succes in activitatea dv.!
Aug. 18, 2011, 2:56 p.m.