Prof. Univ. Dr. Dan Dumitrascu
Care poate fi definiția erorii din actul medical?
Erorile medicale sunt omenești. Sunt acele acțiuni care se abat de la normele unanim acceptate la un moment dat, pentru că în timp, de-a lungul secolelor și în ultima vreme vorbim de decenii, medicina a făcut progrese mari. În urmă cu 100 de ani bolile se tratau cu medicamente care erau acceptate de lumea medicală la vremea aceea, dar azi, dacă am continua să prescriem acele terapii s-ar considera că suntem în eroare. Prin urmare, aș spune că eroarea este o abatere de la tratamentul normal al pacientului într-o anumită perioadă. Normalul pe care noi ne bazăm azi în tratamentul pacientului este acela dat de dovezi, trăim în epoca medicinei bazată pe dovezi. Tratamentul pacienților nu trebuie să se facă decât după dovezi și doar acolo unde acestea nu există, tratăm pacientul după experiență sau după flerul medical al fiecăruia.
Eroarea nu este totuna cu greșeala, deși noi le confundăm. Eroarea presupune o abatere sistematică de la corectitudine, pe când greșeala este o abatere accidentală de la corectitudine. În limbaj curent însă noi le suprapunem, cele două noțiuni.
Este eroare medicală oricând un pacient este nemulțumit?
Când pacientul este nemulțumit aceasta poate sau nu să fie consecința unei erori. Aici am putea vorbi mai degrabă de o eroare în comunicarea cu pacientul. Pacienții sunt frecvent nemulțumiți pentru că fie au alte așteptări de la actul medical sau au alte pretenții. Este de datoria medicilor să explice pacienților ce se poate face și ce nu se poate face, pentru că altfel pacienții pot fi nemulțumiți chiar și după un tratament ireproșabil din partea medicului. În România se întâmplă mai rar dar în Europa de vest și în America pacienții se declară nemulțumiți inclusiv pentru a obține eventuale despăgubiri de malpraxis din partea asiguratorului la care este afiliat medicul.
Care sunt erorile medicale posibile?
Sunt erori de diagnostic și erori de tratament. Erorile în diagnostic apar în mai multe situații, care țin de factori obiectivi și de factori subiectivi. Factorul obiectiv poate să fie cazul unei boli foarte rare, poate chiar o boală nouă, cum este cazul virusului Sars-Cov2, în care la început s-a crezut că este o pneumonie iar apoi s-a văzut că este o boală de sistem. Deci, uneori facem erori pentru că nu cunoaștem totul despre boala pacientului. Alteori, eroarea decurge din faptul că modul de prezentare a bolii este atipic și se întâmplă să atribuim un diagnostic unui pacient care de fapt are alt diagnostic dar boala s-a prezentat atipic și s-a interpretat greșit.
Erorile subiective aparțin medicului, de cele mai multe ori pentru că acesta nu și-a însușiit suficiente cunoștințe medicale. Din păcate, ne confruntăm în prezent cu deteriorarea calității pregătirii absolvenților de medicină din toată țara. Avem o inflație de facultăți de medicină și o inflație de studenți, peste care se suprapune o inflație de cadre medicale, toate acestea ducând la scăderea nivelului general de pregătire al medicilor proaspăt absolvenți. Dacă dorim să iasă medici pe bandă rulantă, aceștia vor fi inevitabil mai slab pregătiți. Deci, unele erori se datorează nivelului de pregătire deficitar. Alte erori sunt din cauza judecății greșite a unor informații, indicii legate de boala pacientului, informații care unui medic curios și grijuliu nu-i scapă, dar pe care alt medic mai dezinteresat și suficient nu le ia în considerare. În al 3-lea rând, se comit erori datorită personalității medicului, cum este cazul celor care vânează doar boli rare sau cancere sau care se preocupă în exces de o anumită patologie și în consecință o diagnostichează în exces. Sunt medici care au anumite convingeri, de exemplu, medici care cred că cele mai multe boli sunt cauzate de paraziți și de la această apreciere decurg foarte multe erori de diagnosticare și apoi de tratament.
Mai sunt erori subiective care uneori pot fi justificate. De exemplu, criza de timp, catastrofe naturale sau alte situații care generează aglomerări mari la medic, toate acestea producând o stare accentuată de oboseală, chiar epuizare a medicului, mai ales în gardă. În aceste cazuri, se produc greșeli de raționament sau de recunoaștere, fără ca medicul să fie slab pregătit, oboseala fiind un factor favorizant de eroare.
Cum pot fi evitate sau diminuate erorile?
Se spune că fiecare medic are colțul lui din cimitir. Personal, cred că erorile nu pot fi evitate. Important este ca medicul să înțeleagă și să-și asume o greșeală și să nu o repete. Totuși, nici măcar acest lucru nu se realizează întotdeauna: sunt medici care repetă toată viața aceleași greșeli. Doctotul Guyatt, părintele medicinei bazate pe dovezi, a afirmat că sunt medici care comit timp de 25 de ani în cariera lor aceeași eroare și o consideră experiență medicală. Deci, o cauză a unor greșeli repetate este aceea că unii medici tind să devină limitați, suficienți, nu citesc ce se mai întâmplă în lumea medicală, ca să afle care sunt progresele din medicină. O cauză a erorilor medicale este deci neîmprospătarea cunoștințelor, care inevitabil se uită sau se perimează. Un medic poate să știe multe lucruri cu care se confruntă mai des dar poate să uite cunoștințe de bază, dobândite în facultate, la materii la care poate a luat notă maximă. Aceste cunoștințe trebuie deci împrospătate și completate, reordonate periodic.
Deci, nu cred că se pot evita greșelile. Dar, trebuie să fim conștienți de acest lucru și, cu modestie și umilință, să încercăm mereu să le evităm, iar dacă totuși greșim, să recunoaștem, să acceptăm că am greșit, este un prim pas în a nu mai greși. Un medic trebuie să-și îmbunătățească permanent pregătirea, să se mențină permanent în formă, odihnit, sănătos, pentru că medicul, dacă el însuși este bolnav, nu poate să ia decizii bune. Medicul, pentru a reduce riscul de eroare, trebuie să realizeze un echilibru între timpul petrecut cu pacientul și timpul în care își actualizează cunoștințele medicale, pentru că medicina este într-un progres vertiginos.
Ce instituții veghează la verificarea și instruirea personalului medical?
Corpul medical încearcă să-și păstreze în formă membrii, profesioniștii sănătății, pentru a se evita greșelile. Pentru acest lucru, există colegiul medicilor care se preocupă de programele de educație continuă și le validează dar care și sancționează erorile, când apar. Dar, viața este diversă și nu totdeauna ce am întâlnit în cursurile de la facultate coincide cu ce se întâmplă în viața reală. Bolnavul din salon nu corespunde prototipului de bolnav din tratatul de medicină. Cu excepția unor semne patognomonice, mulți pacienți cu exact aceeași boală nu au exact aceleași simptome. De aceea, este nevoie să avem un algoritm de gândire și mai este importantă și experiența, care ne ajută să distingem între două cazuri aparent identice dar care de fapt pot fi foarte diferite. Experiența este foarte necesară în medicina bazată pe dovezi. Chiar dacă avem programe de pregătire continuă, conferințe în toată lumea, acum și online, tot acest schimb de informații și experiență pot să diminueze erorile medicale dar nu să le excludă complet.
Cum protejează legea medicul în caz de malpraxis?
Eu sunt medic și medicii se protejează între ei. De aceea, ceea ce spun acum va fi privit cu scepticism de către răuvoitori. Având în vedere că noi toți suntem conștienți că putem greși și tocmai pentru că știm asta, avem tendința să fim indulgenți cu medicii care comit greșeli neintenționat. Nu avem nicio indulgență când se fac erori din nepăsare, din nepricepere crasă.
Legea malpraxisului este corectă, pentru că protejează medicul în cazul unor erori cu care toți medicii se întâlnesc măcar o dată în carieră. Pe de altă parte, există această dorință a mass-mediei de a insista asupra greșelilor și, în schimb, de a menționa prea discret reușitele medicale, creînd per ansamblu impresia unui adevărat dezastru în sistemul sanitar. Orice știre despre un caz medical nefericit poziționează apriori medicul în poziția de vinovat, până să se vadă mai bine despre ce este vorba. Tendința de a blama pe medic este generală și asta de fapt înseamnă, de cele mai multe ori, lipsă de documentare din partea jurnaliștilor și foamea de senzațional. În antichitate, medicul era omorât dacă un pacient cu rang important nu putea fi salvat. În prezent, așteptăm o altă atitudine, atât din partea pacienților cât și din partea medicilor, care ar trebui să fie buni colegi cu medicul care poate a greșit. În România, conform statisticilor, medicii sunt invidiați dar în același timp sunt cel mai puțin respectați.
În medicină, 1000 de cazuri reușite pălesc în fața unui singur eșec?
Asta cam așa este. Un foarte bun ORL-ist din Cluj, care a operat cu succes 1000 de cazuri de diferite afecțiuni din sfera ORL, a avut nefericirea ca un singur pacient să-i moară datorită faptului că bolnavul avea un sept nazal foarte subțire, care s-a fisurat la operație. Aceste cazuri, extrem de rare, sunt accidente, nu erori medicale, însă doctorul a fost urmărit toată viața în justiție pentru această neșansă. De asemenea, un distins profesor de ginecologie, referindu-se la riscul de deces din sala de nașteri, spunea că oamenii trebuie să înțeleagă că nașterea este un act fiziologic cu risc mortal pentru mamă sau făt.
