Iurie Burlacu Dr.
Este una dintre cele mai frecvente infecţii ale copilăriei. Incidenţa de ITU este mai mare la fetiţe decât la băieţi, cu un raport de 4:1. Este foarte important a se recunoaşte şi a se trata la timp aceste infecţii, care, prin netratare, pot duce la probleme renale grave.
Semne şi simptome
Diferă în funcţie de vârsta copilului şi de localizarea infecţiei, care poate fi joasă sau înaltă.
Infecţiile urinare joase sunt infecţiile vezicii urinare sau cistitele. La sugarii şi copiii mici se manifestă prin agitaţie, la care se pot adăuga vărsături, diaree, dureri periombilicale şi febră. Sugarii sunt inapetenţi şi nu cresc în greutate corespunzător vârstei. Apare disuria (mictiune dureroasă sau cu usturimi), poliuria (creşterea diurezei peste 2, 5 litri pe zi), sau senzaţia frecventă de micţiune dar cu eliminarea unui volum urinar foarte mic. Se modifică culoarea urinei, care poate fi tulbure, poate să conţină sânge şi este urât mirositoare.
Infecţiile urinare înalte sunt infecţii ale rinichilor , iar simptomele sunt identice cu cele ale infecţiilor urinare joase, la care se mai adaugă: febră, frisoane, dureri lombare, vărsături, oboseală şi apatie.
Cauze
Infecţia este aproape întotdeauna ascendentă şi este cauzată de bacteriile din flora periuretrală şi din uretra distală. Aceste bacterii populează tractul gastro-intestinal şi colonizează zona perineală. Infecţiile întâlnite cel mai des sunt cu: E. Coli, Proteus, Clepsiela, infecţii stafilococice în special cele datorate Staphylococcus saprophyticus.
Diagnostic
Diagnosticul pozitiv de infecţie urinară este pus pe baza examenului de urină şi pe baza uroculturii. Urocultura trebuie efectuată conform unor reguli clare. Urina trebuie recoltată în condiţii de igiena intimă minuţioasă, din mijlocul jetului urinar de dimineaţă. Este foarte important ca urina să ajungă la laborator în 30-60 de minute. Dacă una dintre aceste verigi lipseşte, urocultura va avea rezultate fals pozitive.
Alte analize recomandate: hemoleucograma, viteza de sedimentare a sângelui (VSH), proteina C reactivă.
Se mai recomandă investigaţii imagistice (ecografie, urografie, cistografie micţională), care pot detecta prezenţa unor malformaţii congenitale ale tractului urinar.
Tratament
Infecţiile urinare se tratează cu antibiotice ţintite pe germenii care au provocat boala. Pentru a prescrie antibioticul este necesară efectuarea antibiogramei. În faza de atac, tratamentul durează de obicei 10-14 zile. Numai în cazul sugarilor şi al nou-născuţilor cu stare septică tratamentul se poate prelungi. La 48-72 de ore de la iniţierea tratamentului, se face o urocultură şi, dacă germenii sunt în continuare prezenţi, se schimbă opţiunea terapeutică. O altă urocultură este necesară la sfârşitul tratamentului.
Profilaxie
Infecţiile tractului urinar în copilărie sunt dificil de prevenit, deoarece copilul are o predispoziţie mare pentru aceste infecţii. Tratamentul preventiv cu antibiotic se recomandă pentru evitarea recidivelor infecţiei în timp ce se aşteaptă rezultatul testelor după prima ITU a copilului. Dacă rezultatele evidenţiază anomalii ale tractului urinar care măresc riscul pentru infecţii repetate, se indică tratament cu antibiotic pe termen lung. Efectuarea uroculturii periodice în primul an după prima ITU a copilului şi în cazul copilului cu risc pentru ITU recurente poate ajuta la depistarea infecţiilor înainte ca acestea să producă alterări serioase ale rinichiului.
