În sezonul rece, incidenţa infecţiilor respiratorii virale creşte semnificativ, mai ales în rândul copiilor.
De asemenea, manifestările clinice sunt mai zgomotoase la aceştia din cauza particularităţilor lor imunologice şi anatomice (imaturitatea sistemului imun, caracterizată prin lipsa de anticorpi, dimensiuni mult mai mici ale căilor aeriene superioare, care se pot inflama şi obstrua cu mult mai multă uşurinţă).
Există o multitudine de virusi implicaţi în aceste infecţii: gripali, paragripali, respiratori sinciţiali, adenovirus, rhinovirus.
Viruşii gripali au posibilitatea de modificare genetică, astfel încât diverse păsări sau mamifere pot deveni un potenţial rezervor infecţios pentru om.
Manifestările clinice sunt comune tuturor viruşilor: febră, modificarea stării generale, rinoree, strănut, tuse.
Este foarte important de ştiut pentru părinţi că aceste infecţii nu se tratează cu antibiotice, acestea neavând nici un fel de influenţă asupra virusului, selectând, în schimb, bacterii rezistente. Tratamentul este, în general, simptomatic (antipiretice, decongestionante nazale etc.), iar antiviralele se administrează doar în cazurile în care se depistează viruşi speciali.
În ceea ce priveşte virusul gripal AH1N1, părinţii trebuie să rămână în continuare foarte atenţi.
Depistarea şi tratamentul, în cazul unei eventuale îmbolnăviri, se fac în Bucureşti, la Institutul „M. Balş” şi la Institutul „V. Babeş”. Vaccinarea se va începe în rândul categoriilor de risc. Reacţiile adverse ale vaccinării sunt aceleaşi ca în cazul oricărui alt vaccin.