Eficienţa tratamentului multor boli cronice este determinată de regimul alimentar al pacientului. Un psiholog vă poate ajuta să vă raportaţi la restricţiile alimentare şi să înţelegeţi că o dizabilitate nu înseamnă că viaţa s-a terminat, ci că se poate găsi o altă cale pe care să o exploraţi ca să vă bucuraţi de ea. Modul de gândire logic, raţional, este important pentru o abordare corectă a regimului impus determinat de boală.
În situaţia nou-creată, primul pas este să identificaţi ideile iraţionale legate de boală, de tratament, de regimul alimentar şi hidric, de activitatea fizică şi de relaţia cu familia.
Odată identificate, pacientul poate lucra la credinţele sale pentru a le diminua impactul şi a le înlocui cu soluţii pentru problemele cu care se confruntă. Una dintre acestea este controlul consumului de lichide. Un gând iraţional este: ,,Nu-mi pot controla setea”, ceea ce creează disconfort, stări de nervozitate, frustrare şi întreţine tentaţia de a consuma multe lichide. Un mod de gândire raţional, care determină un comportament funcţional este: “Cum aş putea să monitorizez consumul? Cum aş putea să păcălesc setea? ’’
Pacientul stabileşte cu medicul care este cantitatea de alimente şi lichide pe care le poate consuma de la o dializă la cealaltă. Este bine de ştiut că ideal este ca pacientul să vină la dializă cu doar 2 kg mai mult decât greutatea lui corporală normală. O cantitate mai mare decât aceasta îngreunează starea pacientului atât fizic, cât şi psihic. Pe lângă starea de disconfort, determinată de acumularea unei cantităţi de lichid mai mare decât cea admisă fiziologic, de tensiunea arterială crescută şi de respiraţia greoaie, se adaugă stări de nelinişte şi agitaţie.
Pentru a nu depăşi consumul de lichide, pacientul trebuie să monitorizeze atât lichidele, cât şi alimentele umede consumate, putând folosi ca referinţă vasul din care s-a consumat produsul, mai ales că nu întotdeauna se poate determina cantitatea în grame. De asemenea, pentru reducerea cantităţii de potasiu dializat, fără a renunţa la consumul fructelor şi al legumelor preferate, pacienţii trebuie să înveţe cum să gătească alimentele pentru a elimina o parte din acest element (de exemplu: cartofii se fierb şi apoi se prăjesc; fructele se fac compot, aruncându-se apa în care au fiert etc.). Odată însuşit acest nou mod de consum, apare obişnuinţa şi, astfel, viaţa este mai liniştită, iar ,,furtunile’’ de dinaintea cunoaşterii acestor lucruri vor rămâne doar o amintire.
Teoretic, extrem de puţine alimente sunt interzise. Majoritatea sunt permise, doar că unele trebuie consumate într-o cantitate mai mică. Îmi place să le spun oamenilor că nu suntem roboţi, că suntem oameni şi avem nevoie să ne bucurăm şi de gust la fel cum ne bucurăm de celelalte simţuri. Diversitatea produselor este un element care face plăcere.
Cantitatea este supusă limitării. La nivel psihic, pacientul va simţi confortul, mulţumirea pentru grija pe care o are faţă de propriul corp.
Familia are un rol esenţial. Membrii săi sunt cei care pot oferi suport şi încurajare sau, dimpotrivă, determină pacientul să nu respecte indicaţiile medicale referitoare la regimul alimentar şi la cantitatea de lichide ce poate fi ingerată. În căsniciile în care s-a sedimentat iubirea, credinţa şi respectul, regimul alimentar este mai uşor introdus în practică.
Pacienţii declară că alimentele au savoare deoarece sunt condimentate şi cu dragoste.
Îmbunătăţirea complianţei la regimul alimentar şi hidric este prioritară pentru o viaţă frumoasă şi liniştită alături de cei care au nevoie de noi.
