None

Legea antifumat

În 1996 am înfiinţat primul cabinet de consiliere al fumătorilor din România. De atunci m-am implicat în această bătălie antifumat în dorinţa de a-i proteja pe toţi cei obligaţi să respire într-o atmosferă „afumată”.

În anul 2005 şi apoi în 2007, 2010 când s-a pus problema schimbării legii antifumat am militat şi am susţinut necesitatea unei noi legi antifumat care să protejeze masa de nefumători. Lobby-ul industriei tutunului încerca să minimalizeze eforturile celor care credeau în misiunea acestei legi şi de fiecare dată se găseau tertipuri de amânare a ei.

În ajutorul acestora au venit tot felul de ONG-uri, asociaţii puternic sponsorizate de industria tutunului. Legea astfel a rămas la nivelul anului 2005, cu mici schimbări impuse de UE în 2009 cu spaţii fără fumat definite relativ, fără conturări clare ale responsabililor care au dreptul să facă controalele şi cu o multitudine de goluri anume inserate pentru ca totul să fie fum.

De ce ne ocupăm de fumat şi nu de poluare? Ne ocupăm şi de poluare dar tabagismul, un flagel cu istorie îndelungată a fost cel care a ucis şi ucide milioane de oameni, fiind la rândul său un factor de poluare. Cei care au demarat mai demult, din foarte multe state  ale lumii au şi dovezi elocvente ale prelungirii duratei de viaţă a cetăţenilor lor. Centenarii (şi nu centenarul care este ales de model de cei care povestesc de bunicul fumător) sunt în număr din ce în ce mai mare în acele state şi aici protecţia activă, legislativă, nu numai a nefumătorului şi-a adus contribuţia din plin alături de alte acţiuni de prevenţie.

Noi cei care credem în această lege şi în consecinţele pozitive pentru nefumători şi fumători rămânem nişte ambiţioşi deşi drumul este în continuare lung cu multe suişuri şi coborâşuri. Suntem încurajaţi să continuăm pentru că în spatele unei legi corecte ne poate aştepta sănătatea unei naţii pe care nimeni nu are dreptul să o negocieze.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha