Dr. Liliana-Elena Chitanu
Obezitatea este considerată o problemă de sănătate publică la nivel mondial prin creșterea dramatică a prevalenței (dublare în intervalul 1980-2014) și a consecințelor asupra stării de sănătate. Tendința obezității este alarmantă în special la copii și adolescenți. Îngrijirea copiilor obezi necesită o evaluare medicală amănunțită, care începe cu identificarea adecvată a obezității. Prevenirea și gestionarea obezității necesită o serie de acțiuni în echipă – din care face parte și medicul de famile - pentru a îmbunătăți dieta și nivelurile de activitate fizică în primii ani de viață, în familie, la școală și în comunitate.
Evaluările epidemiologice evidențiază prevalența obezității în creștere alarmantă la adulți dar mai ales la copii și adolescenți, rata actuală de creștere fiind de 10 ori mai mare față de anii ’70. Obezitatea este considerată „epidemia secolului XXI”. În 2016, peste 1,9 miliarde de adulți, cu vârsta de 18 ani și peste, erau supraponderali, din care peste 650 de milioane erau obezi. De asemenea, 38 de milioane de copii cu vârsta sub 5 ani erau obezi în 2019. Peste 340 de milioane de copii și adolescenți (5 - 19 ani) erau obezi în 2016.
Etiologia obezității:
1. Factori genetici:
Sunt câteva sute de gene responsabile de apariția obezității – se apreciază că aproximativ 10% din cazurile de obezitate au această etiologie; rasa (neagră), istoricul familial (un părinte obez determină un risc de 40%, ambii părinți obezi crește riscul la 80%), sindroamele genetice însoțite de obezitate secundară.
2. Factori de mediu:
Fumatul în timpul sarcinii/alte addicții, câștigul ponderal, diabetul zaharat de sarcină.
Dietă dezechilibrată: formule hiperproteice, grăsimile animale, carnea rosie, zahărul alb, conserve.
Sedentarismul crează dezechilibru între aportul caloric și consumul de calorii.
Durata somnului care schimbă echilibrul dintre grelină (hormon care stimulează apetitul) și leptină (hormon care inhibă apetitul).
Administrare de antibiotice în prima copilărie crește riscul de obezitate.
3. Factori psihosociali:
Statusul socio-economic, nivelul de educaţie, obiceiurile etnice, constrângerile religioase, distresul.
Examenul clinic
În practică, IMC este ușor de calculat și este general acceptat în prezent pentru definirea obezității la copil și adolescent. Măsurarea pliului cutanat, circumferința abdominală și aprecierea distribuției grăsimii corporale sunt alte metode noninvazive și ușor de folosit în practica curentă pentru diagnosticul clinic al obezității.
Obezitatea infantilă poate fi însoțită de manifestări clinice:
- psihologice: scăderea stimei de sine, frustrare, scăderea performanțelor școlare, tendință la comportament antisocial, imaturitate în relațiile familiale, hiperdependență/hiperprotecționism matern dar și sentimente de respingere și inferioritate din partea anturajului.
- bio-mecanice: oboseală, polipnee, dispnee la eforturi medii/mici, artralgii, picior plat, dezadaptare cardiocirculatorie.
- cutanate: prurit, intertrigo, abcese, mai ales la pliuri.
- nespecifice: neurologice (vertij, astenie, cefalee), ginecologice (hipomenoree, flux menstrual neregulat), cutanate (tegumente uscate, acnee), digestive (flatulență, constipație, digestie dificilă).
Există și situații în care diagnosticul pozitiv necesită metode avansate de determinare a adipozității totale (impedanța bioelectrică, absorbţiometria cu energie dublă a razelor X – DEXA, evaluarea ultrasonografică a grăsimii viscerale) precum și investigații în colaborare cu alte specialități (endocrinologie, cardiologie, gastroenterologie, neurologie, radiologie-imagistică medicală etc).
Complicațiile acute ale obezității infantile includ diabetul de tip 2, hipertensiunea arterială, hiperlipidemia, creșterea accelerată și maturarea oaselor, hiperandrogenismul ovarian și ginecomastia, colecistita, pancreatita, ficatul gras. Apneea de somn și respirația tulburată de somn sunt frecvente la copii și adolescenții cu obezitate; în unele cazuri, apneea este însoțită de disfuncții neurocognitive.
Obezitatea infantilă este factor major de risc pentru bolile netransmisibile la vârsta adultă, cum ar fi: boli cardiovasculare (principala cauză de deces), diabet zaharat, tulburări musculo-scheletale (în special osteoartrita - boală degenerativă extrem de invalidantă), unele tipuri de cancer (inclusiv endometru, sân, ovar, prostată, ficat, vezică biliară, rinichi și colon).
Medicul de familie are rolul cel mai important în prevenția primară, acționând asupra factorilor de risc:
- monitorizarea atentă a sarcinii: controlul greutății, diabetul zaharat de sarcină, fumat/addicții;
- supravegherea primelor 1000 de zile: alimentația naturală la sân, diversificarea corectă (17-26 săptămâni), alimentație complementară diversificată, adaptată nevoilor alimentare;
- respectarea orarului de mese, inclusiv micul dejun;
- respectarea deciziei copilului asupra cantității de alimente („sindromul farfuriei goale”);
- evitarea alimentelor hipercalorice;
- consumul de fructe și legume zilnic;
- evitarea băuturilor îndulcite cu zahăr și a sucurilor de fructe cu indice glicemic mare;
- respectarea programului de somn;
- limitarea timpului petrecut la televizor/calculator/tabletă;
- încurajarea mișcării în aer liber și a sporturilor potrivite grupei de vârstă;
Există o serie de criterii recomandate pentru trimiterea copilului/adolescentului obez către un serviciu specializat de Pediatrie:
- comorbidități importante generate de obezitate (hipertensiunea intracraniană benignă, apneea de somn, sindromul de hipoventilație, patologie ortopedică, manifestări psihologice);
- suspiciune de obezitate secundară pentru identificarea etiologiei;
- toți copiii sub 24 luni cu obezitate severă > percentila 99,6.
Până la vârsta de 8 ani, toate recomandările referitoare la prevenție și tratament se transmit prin intermediul părinților/aparținătorilor, iar după această vârstă copii pot fi incluși ca parte activă a managementului terapeutic. Deci este foarte importantă colaborarea medicului de familie cu membrii familiei în care trăiște copilul obez/potențial obez.
