54
None

Substanțe psihoactive noi

Asistăm la o nouă problemă privind drogurile – o mare parte dintre acestea sunt legale. Comercializate ca „substanţe euforizante legale”, „săruri de baie”, aceste produse reprezintă provocări semnificative pentru sănătatea publică. Aceste ”substanțe psihoactive noi” - „nu sunt în aria de competență a Convenţiei unice privind stupefiantele din 1961 sau a Convenţie privind substanţele psihotrope din 1971, dar sunt o ameninţare la adresa sănătăţii publice”.

Produsele de tip Spice determină rapid dependenţă iar sevrajul produce nelinişte generalizată, tremor, palpitaţii, dureri de cap, greaţă, vărsături, depresie, disperare până la episoade de delir paranoid şi atacuri de panică. Din aceeași categorie fac parte produsele de tip Special Gold, Magic, Charge, Generation 2012 și Magic Flower Powder, de asemenea, Energy-1/NRG-1 numit și Rave, responsabile de “prăjirea” creierului, determinând alterări biochimice definitive, cu deteriorare masivă și deces.

Semne ale consumului de substanțe psihoactive

  • pierderea apetitului alimentar și scăderea inexplicabilă în greutate;
  • hiperemie conjunctivală (inflamarea ochilor);
  • absenteism și scăderea performanțelor (școlare);
  • comportament secretos, cu minciuni și/ furturi, ostil, uneori violent;

Semne clinice ale consumului de substanțe psihoactive

  • mioză/midriază/lipsa reflexului fotomotor (variații ale diametrului pupilelor);
  • dificultăţi de respiraţie;
  • transpiraţie excesivă;
  • greaţă si vărsături;
  • ameţeală/vertij, ataxie (necoordonare a mișcărilor brațelor);
  • tremor, agitație/convulsii;
  • paranoia/delir/halucinaţii.

Supradoză – semne de alarmă

  • persoana pare adormită;
  • paloare / cianoză (buzele și fața);
  • probleme respiratorii/bradipnee/stop respirator.

Recomandări:

  • verificați starea de conștiență;
  • apelați 112;
  • verificați permeabilitatea căilor respiratorii superioare (proteze/vărsături);
  • în caz de stop respirator se începe resuscitarea;
  • puneți persoana în poziția laterală de siguranță;
  • rămâneți cu persoana până la sosirea ambulanței

Utilizare fără voie

Frecvent în cluburi se consumă Ecstasy, GHB, Rohypnol Ketamina - pastile, prafuri sau lichide care sunt relativ lipsite de gust, miros sau culoare și pot fi puse în băuturi fără a fi sesizate mai ales în lumina slabă din club.
În astfel de situații, iei băutura cu tine la dans sau o lași în supravegherea unei persoane de încredere. Dacă nu, la întoarcere iei o băutură nouă, nedesfăcută!
Dacă apar totuşi probleme, apelează doar la cunoscuți!

Înțeparea accidentală
Se pot transmite: virusul HIV, virusul hepatitei B și virusul hepatitei C.

Recomandări:

  • toaleta plăgii cu apă și săpun sau soluții pe bază de alcool;
  • mergeți la spital unde se testează pre-existența infecției HIV, HVB, HVC;
  • se poate recomanda profilaxia postexpunere

Sfaturi pentru părinți:

  • Vorbiţi cu copiii dumneavoastră despre droguri.
  • Mențineți o bună relație cu adolescentul. Este recomandată cunoașterea anturajului.
  • De evitat aplicarea extremă a măsurilor disciplinare la adolescenți iar atunci când este cazul, pedepsele vor fi puse în practică consecvent.
  • Este recomandat ca adolescentul să facă sport, activități de voluntariat, inclusiv activități casnice.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha