59
None

Povestea baiatului de 14 ani cu artrita, care astazi studiaza medicina

”Povestea mea a început la scurt timp dupa împlinirea vârstei de 14 ani, o vârsta a adolescentei, cu întrebari si dorinta de experiente diverse, cu bucurii si tristeti si cu multe încercari. La mine, pe lânga încercarile vârstei, a aparut brusc marea încercare a vietii mele si a familiei mele: descoperirea acestei boli. Am fost surprinsi cu totii, am trecut prin toate fazele: de la negare, pâna la frustrare si furie, îngrijorare si anxietate. Pentru ca era ceva necunoscut, pentru ca nu stiam niciunul cum sa reactionam si pentru ca nu ne venea sa credem ca viata mea urma sa se schimbe pentru totdeauna.

Iniţial, am fost nevoit să renunţ la a mai practica sporturi, fie şi recreaţional, culminând ulterior cu imposibilitatea de a mai călca sub propria greutate. Au fost momente difi cile, de care îmi amintesc şi astăzi cu emoţie, când le retrăiesc. Nu cred să existe om care să nu se sperie atunci când nu mai poate să îşi folosească picioarele şi să fi e activ, mai ales dacă eşti băiat şi vrei să practici şi anumite sporturi împreună cu prietenii tăi. Partea bună însă a fost că am avut prieteni care m-au înţeles încă din prima zi în care au afl at; e adevărat că au aflat mai târziu, pentru că eu neconştientizând bine ceea ce mi se întâmplă, am fost reticent în a-mi dezvălui suferinţa.

Cu toate acestea, având în vedere anii pe care nu i-am putut exploata pe deplin în calitate de elev şi liceean, am fost însoţit de o dezamăgire care, din fericire, s-a disipat odată cu conştientizarea faptului că este spre binele meu să trec peste aceste momente şi să merg mai departe, aşa cum pot.

Din fericire, pot spune că mă număr printre norocoşii care n-au avut parte de efecte secundare ale tratamentului – doar stări de somnolenţă şi uşoare probleme digestive.

Acum nu pot decât să consider trăirile trecute ca fi ind o provocare aleatorie pe care am reuşit s-o depăşesc într-o măsură considerabilă. Alegerea profesiei din prezent a fost determinată de experienţa mea, e adevărat. Alături de cadrul medical al cărui pacient încă sunt, afecţiunea fost scânteia care a aprins fl acăra pasiunii pentru medicină, încă din tinereţe.

Le recomand părinţilor să abordeze situaţia cu calm şi să apeleze la un cadru medical, dacă problema apărută nu poate fi explicată sau asociată unui eveniment recent.

Tratamentul necorespunzător, precum şi amânarea consultaţiei unei persoane avizate, nu fac decât să agraveze povara cu care copilul are de-a face. Aveţi încredere în medici, urmaţi tratamentul şi dacă aveţi orice problemă, vă sfătuiesc să vă întoarceţi la medicul curant şi să nu schimbaţi medic după medic! Astăzi medicina şi tratamentele au evoluat mult şi copiii nu se mai confruntă cu aceleaşi probleme din trecut!”

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha