Carol Davila (n. 1828, Parma, Italia - d. 24 august 1884, București), a fost un medic și farmacist român, de origine franceză, născut în Italia, cu studii în Germania și Franța
Sosește în Țara Românească la13 martie 1853, la nici 25 de ani, după ce și-a dat doctoratul la Paris și după ce a ajutat la stingerea epidemiei de holeră din 1849, în Champagne și Cher. Ar fi trebuit să stea în Țara Românească doar 3 ani dar a rămas până la sfârșitul vieții. A fost invitat de domnul Barbu Știrbei, pentru a organiza serviciul sanitar. A contribuit fundamental la organizarea învățământului medical din România.
În1855 înființează o școală de felceri iar în 1856 o școală secundară de chirurgie, pe care Davila o transformă după 10 ani în "Școala națională de medicină și farmacie" iar în 1869 Facultatea de Medicină. Între timp Davila întemeiază învățământul farmaceutic și pe cel veterinar, înființează, împreună cu horticultorul austriac Ulrich Hoffmann, Grădina botanică din București, introduce concursurile medicale și stagiile obligatorii în spitale.
În 1861 creează primul azil de orfane, în care strânge 40 de fetițe din mahalale, iar la puțin timp înființează și un orfelinat de băieți. Cât timp a trăit Davila, a funcționat și o școală de surdo-muți, cu atelier de tâmplărie și sculptură. Împreună cu farmacistul Hepites, pune bazele farmaciei române. Tot ideea lui este introducerea consultațiilor gratuite în spitale, pentru bolnavii săraci. Stinge în diferite regiuni ale țării epidemii grave, călătorește și inspectează spitale, are grijă de copiii orfani.
Obţine cetăţenie română abia după venirea lui Carol printr-un decret-lege semnat chiar de acesta, la 31 mai 1868. În 1870, în timpul războiului franco-prusac este în Franța cu un proiect nobil de a organiza o ambulanță cu concursul elevilor români din Paris și de a se consacra în ajutorul victimelor războiului.
Datorită lui Davila, în timpul Războiului de Independenţă, serviciul ambulanțelor militare și al trenurilor sanitare este pregătit din timp și sute de vieți sunt salvate, iar 13.000 de bolnavi și răniți primesc îngrijiri. Primește decorații și de la români și de la turci.
Din cauza primei lui locuințe întunecoase și umede, de pe cheiul Dâmboviței, tânărul face reumatism și, cu timpul, acesta duce la pareza unui braț pe care-l va ține adesea îndoit la spate. În 1865, după ce inspectează închisoarea de la Telega și consultă deopotrivă soldați și pușcăriași, face tifos. În timpul Războiului de Independență din 1877 face un antrax infecțios în regiunea cefii, care trebuie operat de urgență, are o furunculoză generală și crize de sciatică care-l fac să umble în baston.
Davila moare la 24 august 1884. Face parte din caracterele mari ale secolului.
La solicitarea Ministerului de Război, sculptorul Constantin Brâncuși a executat un bust din bronz al generalului Carol Davila, pentru a fi amplasat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, care-I poartă numele.
