Iată că de la 1 iulie anul curent s-a aplicat în România reducerea preţurilor la medicamentele care au preţ maximal şi putem spune că enunţul din mass media din lunile precedente că aceste medicamente vor suferi o reducere medie de preţ în jur de 20% s-a adeverit.
Şi totuşi mulţi pacienţi răbdători suferind de o afecțiune cronică, având o reţetă prescrisă în iunie au aşteptat cu mare entuziasm începutul lunii iulie (deşi puteau alege să li se elibereze reţeta şi în luna iunie), au avut o surpriză foarte neplăcută la ghişeul farmaciei, în sensul că alegând aceleaşi medicamente de la acelaşi producător în cantităţi identice, li s-a spus că au de plată mai mult decât în lunile precedente. N-ar fi corect şi obiectiv să nu vorbim şi despre norocoşii pacienţi care într-adevăr trebuia să scoată considerabil mai puţini bani în situaţii similare. Şi mai există un procent oarecare de pacienţi sau aparţinători care plătesc cam la fel ca înainte de ieftiniri.
Ca să înţelegem acest fenomen paradoxal trebuie să „săpăm” puţin mai adânc să vedem şi porţiunea din apă a iceberg-ului de suprafaţă.
Plata pacientului la o reţetă compensată sau gratuită se compune din valoarea medicamentului de pe raft minus valoarea compensată de Casa de Asigurări. Trebuie să înţelegem termenul de „preţ de referinţă”, ceea ce reprezintă valoarea plătită de Casa de Asigurări la cea mai mică fracţiune dintr-o cutie de medicament (de exemplu la 1 tabletă, 1 fiolă, 1 ungvent, 1 supozitor, etc.) la o reţetă compensată sau gratuită. La astfel de scăderi masive de preţuri, în foarte multe situaţii se recalculează şi aceste preţuri de referinţă, iar dacă scăderea preţului de referinţă în procente depăşeşte scăderea preţului efectiv în cazul aceluiaşi medicament, atunci suntem în situaţia paradoxală în care preţul medicamentului pe raft a scăzut, dar din cauza scăderii excesive a preţului de referinţă (mai pe româneşte cât plăteşte Casa de Asigurări din medicamentul respectiv) pacientul cu reţeta compensată trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar decât în lunile anterioare. Un exemplu bun în acest sens ne dă medicamentul Leridip 10mg. Preţul unei cutii de Leridip 10mgx60 tablete înainte de 1 iulie 2015 era 40,07 lei, iar după 1 iulie 2015 preţul a scăzut la 38,35 lei. Doar că scăderea excesivă a preţului de referinţă la acest produs în cazul unui salariat de exemplu de la 28 bani pe tabletă (atâta plătea casa de asigurări înainte de 1 iulie) la 13 bani (atâta plăteşte după 1 iulie) duce la situaţia neplăcută ca pacientul hipertensiv salariat înainte de 1 iulie plătea 22,72 lei pentru 1 cutie, ajunge ca după 1 iulie pentru medicamentul al cărui preţ s-a ieftinit, să plătească 30,42 lei pe rețeta compensată. Preţul a scăzut deci, dar din cauza scăderii excesive a preţului de referinţă pacientul plăteşte mai mult considerabil. Acelaşi pacient -dacă să presupunem- are o durere de dinte şi medicul îi prescrie produsul compensat Tador 25 mg va avea o surpriză plăcută. La 1 cutie dacă înainte de 1 iulie se plătea 11,34 lei, acum pacientul va trebui să plătească doar 6,34 lei.
Deci în concluzie un procent mare de pacienţi simte efectul pozitiv al reducerii preţurilor, un procent semnificativ- putem să-i numim ghinioniştii- care plătesc mai mult decât înainte şi iarăşi un procent semnificativ dintre bolnavi plătesc cam la fel ca înainte. Totul depinde de lista de medicamente compensate respectiv gratuite pe care are pacientul pe reţetă.
Cel mai mare câştigător al acestor reduceri de preţ este statul român prin reducerea considerabilă a preţului de referinţă la multe medicamente. Astfel, în mod logic scade consumul de medicamente din punctul de vedere al casei de asigurari.
Şi cei care pierd sunt farmaciile! O dată datorită obligativității reducerii preţurilor de la 1 iulie, astfel ajungându-se în situaţia de a valorifica foarte multe produse mai ieftin decât preţul de achiziție. Și pierd deasemenea prin reducerea adaosului comercial mediu la medicamente cu prescripţie medicală. E logic că scăderea preţurilor atrage după ea şi scăderea adaosului comercial la aceste produse de tip medicament RX (eliberate numai cu prescripție medicală). Probabil primele farmacii care nu vor mai rezista vor fi cele de la ţară care în procent foarte mare depind de prescripţiile compensate şi gratuite, puterea de cumpărare fiind mai mică în mediul rural. Colegiul Farmaciştilor din România luptă de foarte mult timp pentru o schimbare a grilei de adaos comercial la medicamentele de tip RX în avantajul farmaciilor. Dar dacă această luptă nu se va transforma în fapte concrete, din păcate multe farmacii vor da faliment ceea ce va duce la probleme severe de aprovizionare a populaţiei, mai ales în mediul rural.
Şi pierd şi pacienţii care din cauza preţului mic al unui medicament nu vor avea acces la aceste medicamente pentru că producătorul va sista aprovizionarea ţării din motive pur economice de neprofitabilitate la produsul repectiv. Avem deja o listă cu medicamente esenţiale pentru pacienţii cu boala Parkinson, sau cu epilepsie ce se găsesc foarte greu. Iată câteva exemple din practica mea: Rivotril 0,5;2 mg, Madopar 250mg, Depakine Chrono 500mg şi poate că această listă va fi în creştere. Sperăm că aceşti pacienţi să nu aibă de suferit în viitorul apropiat, şi să se vină cu soluţii viabile de a corecta aprovizionarea deficitară a acestor produse.
