30
None

Gemoterapia- tratament adjuvant în medicina alopată

Gemoterapia este o fitoterapie modernă în care prelucrarea, sau mai corect spus extracţia se face din părţi tinere de plantă într-un solvent glicero-alcoolic. Aceste produse pot fi folosite atât în tratamentul de fond al multor afecţiuni cât şi ca tratament adjuvant în paralel cu medicaţia tradiţională, alopată. Este foarte important de menţionat că începerea unui tratament de tip gemoterapie nu trebuie să însemne niciodată abandonarea vechiului tratament clasic, acest fenomen poate să ducă la accidente regretabile. Scăderea dozelor sau scoaterea medicamentelor vechi care se iau în paralel se face doar cu acordul şi sub supravegherea medicului curant, nerespectarea acestui lucru este un act neresponsabil din partea pacientului dat fiind că medicamentele pot în timp provoca nişte schimbări în organismul uman, schimbări ce nu permit la multe medicamnete oprirea bruscă a administrării. Din aceste preparate există atât variante care conţin extrase dintr-o singură plantă, dar mai nou au apărut şi combinaţii care prin combinarea optimă a extraselor din mai multe plante în acelaşi preparat cresc complianţa pacienţilor în anumite patologii.

De obicei, cu puţine excepţii, dozele acestor preparate sunt în cazul copiilor peste 7 ani şi la adulţi de 2-3 administrări x 2 ml/zi în situaţia în care se dă un singur preparat, iar în caz de administrare în paralel a mai multor preparate se dau doar o dată 2 ml/zi din fiecare preparat preferabil la alte ore ale zilei. Copiii între 2-7 ani primesc în general doza înjumătățită, adică 1 ml la o administrare. Încă un lucru important constă în faptul că aceste preparate se diluează iniţial cu apă plată, avănd astfel o eficacitate mai bună.

Beneficiile gemoterapiei în anumite afecțiuni:

Extractul din Muguri de Arţar este adjuvant în dischinezie biliară şi litiază biliară dar are şi efect hipoglicemiant, hipocolesterolemiant şi anticoagulant.

Extractul din Muguri de Carpen este recomandat în afecţiuni cronice ale aparatului respirator la adulţi: în rinofaringite cronice, sinuzite cronice, traheite şi traheo-bronşite.

Extracetele din Muguri de Castan comestibil, respectiv din Castan sălbatic au un organotropism pe sistemul venos şi astfel logic sunt indicaţi în tulburări de circulaţie venoasă (varice) şi în caz de hemoroizi.

Extractul din Muguri de Călin este un remediu cu rezultate de apreciat în astmul bronşic, multe perosane reuşind să reducă dozele de sprayuri care de multe ori au foarte multe efecte secundare nedorite, chiar mai rău pot provoca agravări după administrări prelungite.

Extractul din Muguri de Cătină este un foarte bun stimulator al sistemului imunitar şi în acelaşi timp tonifică şi sistemul nervos.

Extractul din Mlădiţe de Cedru având un organotropism clar pe piele este indicat în dermatoze, eczeme şi psoriazis.

Extractul din Muguri de Coacăz negru creşte în organismul uman producţia endogenă de hormoni antiinflamatori, astfel are un spectru larg de indicaţii: sindroame alergice, astm bronşic de tip alergic, urticarie, dermatite şi dermatoze, în sindroame inflamatorii: reumatism, artrite, prostatite, adenom de prostată etc.

Extractul din Muguri de Liliac este un foarte bun coronarodilatator. Astfel se administrează în angine pectorale şi sindroame coronariene.

Extractul din Mlădiţe de Măceş are efect antiinflamator şi antialergic, remediu al tulburărilor inflamatorii recidiviante şi se recomandă la copii cu rinofaringite, otite, amigdalite, rinite recidivante. Să nu uităm nici aportul de vitamiona C din Măceş, care în mod evident prin stimularea imunităţii aduce un aport benefic în aceste afecţiuni repetate.

Extractul din Mlădiţe de Măslin reduce nivelul colesterolului sanguin, are în acelaşi timp şi efect antihipertensiv, hipoglicemiant, drenor şi stimulator hepato-pancreatic.

Extractul din Mlădiţe de Merişor este un foarte bun regulator al peristaltismului atât în caz de constipaţie cât şi în caz de diaree. Din acest motiv este foarte eficient în afecţiunea tot mai frecventă de sindrom al intestinului iritabil având un avantaj important că nu dă dependenţă cum dau medicamentele clasice pentru constipaţie.

Extractul din Muguri de Nuc are efect hipoglicemiant, antiinfecţios, antiinflamator şi cicatrizant, este eficient în diferite dermatite şi în acnee. În ciuda faptului antiinfecţios, nucul reglează şi restabileşte echilibrul florei intestinale fiind recomandat în cazul administrării de antibiotice. Probioticele sunt mai degrabă recomandate în primul rând doar după terminarea administrării de antibiotice, dar Extractul din Muguri de Nuc este foarte eficient şi în timpul adminstrării de antibiotice.

Extractul din Muguri de Porumbar este un tonic eficient în deficit imunitar şi în diferite stări de convalescenţă de exemplu de tip postgripal, favorizează totodată creşterea armoniasă a copiilor.

Extractul din Muguri de Smochin favorizează cicatrizarea şi regularizează secreţia acidă la nivel gastro-duodenal. Se administrează în ulcer duodenal şi gastro-duodenal.

Extractul din Muguri de Tei Argintiu acţionează în primul rând pe sistemul nervos central şi neurovegetativ având efect anxiolitic, hipnotic (de inducere a somnului), sedativ. Acest produs se poate folosi şi în scop de dezobişnuire de somniferele clasice.

Extractul din Mlădiţe de Zmeur este în primul rând un remediu feminin fiind indicat în diferite tulburări premenstruale, în fibrom uterin, în chist ovarian, în dismenoree, amenoree şi în iminenţă de avort.

 Farm. spec. Horváth Géza

 Bibliografie:

Gemoterapia de la Ala Z – Sorina Soescu, Simona Niţu, Carmen Ponoran, Neli Olah

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha