50
None

Un consult la medicul ortoped pediatru

Copilul nu este un adult în miniatură. El trebuie evaluat şi tratat specific.

Evaluarea corectă a copilului încă din primele zile de la naştere poate scoate în evidenţă, în mod deosebit, afecţiuni ortopedice sau neurologice.

Dezvoltarea sistemului musculo-scheletal deţine câteva aspecte particulare importante. Unul ar fi evoluţia dinamică de la nou-născut la adolescent. Tocmai de aceea semnificaţia diverselor condiţii sau afecţiuni trebuie mereu raportată la stadiul de creştere şi dezvoltare al copilului.

Astfel: 

Sold displazic

Are o capacitate mare de remodelare în primele 4-6 săptămâni de viaţă (cu sau fără aplicarea unui dispozitiv ortopedic, în funcţie de gradul afectării), pe când un şold displazic depistat după vârsta de 3-6 luni evoluează către luxaţie de sold, iar tratamentul ortopedic aplicat (imobilizare gipsată, dispozitiv de abducţie) de multe ori rămâne ineficient şi trebuie completat de tratamentul chirurgical.

Genu varum

(Deviaţie a gambei spre interiorul axei membrului inferior, cu proeminenţă genunchiului în afară) la un copil de 12 luni este normal, în vreme ce la 4 ani este deja o cauză de îngrijorare şi necesită investigaţii ulterioare.

 

Medicul de familie şi pediatru trebuie să fie avizaţi asupra afecţiunilor pentru fiecare grupă de vârstă, pentru a putea îndruma părinţii spre ortopedul pediatru ori de câte ori este nevoie:

- La nou-născut examenul clinic va trebui să aibă în vedere posibilitatea prezenţei torticolisului muscular congenital (gât strâmb), a paraliziei obstetricale de plex brahial (apare la mame în timpul travaliului), a fracturii obstetricale de claviculă, a displaziei de dezvoltare a şoldului, a malpoziţiilor şi malformaţiilor piciorului (talus valgus, metatarsus adductus, picior strâmb varus equin); cu cât sunt diagnosticate şi tratate mai precoce cu atât evoluţia lor va fi mai bună, motiv pentru care consultul de ortopedie pediatrică devine obligatoriu la cea mai mică suspiciune a unei asemenea afectări.

- La copilul mic şi preşcolarsituaţiile care determină cel mai des solicitarea consultului de ortopedie pediatrică sunt reprezentate de: genu varum, genu valg (determinată de o infecţie tuberculoasă), tulburările de mers (mersul în adducţie, equinismul), piciorul plat, durerile de creştere, boala Perthes (necroza capului femural), sinovită acută tranzitorie de şold (reumatism de şold la copii).

- În perioada prepubertară şi adolescenţă, una dintre cele mai întâlnite patologii o reprezintă cea a devierilor de ax şi atitudinile vicioase ale coloanei vertebrale - scolioza. Aproximativ 90% dintre scolioze apar în jurul vârstei de 10-12 ani şi se agravează în perioada pubertară prin mecanisme endocrine la copiii cu predispoziţie genetică. Este extrem de importantă depistarea lor precoce şi  dirijarea pacienţilor spre ortopedul pediatru pentru iniţierea unui tratament corect.

 

Există şi o serie de informaţii incomplete care nu fac decât să întârzie diagnosticarea sau să determine agravarea unor afecţiuni existente:

- Recomandarea de a înfăşa nou-născutul este greşită, deoarece poziţia în extensie a şoldului la nou-născut creşte instabilitatea în cazul unui şold displazic (luxat).

- Recomandarea de a efectua o ecografie de şold după vârsta de 4-6 săptămâni întârzie aplicarea unui tratament şi obţinerea unui rezultat optim.

- Recomandarea înotului ca mijloc exclusiv de tratament în scolioză este greşită şi poate întârzia, uneori cu mulţi ani, aplicarea unei conduite corecte.

Este important ca medicul pediatru să cunoască modificările fiziologice specifice fiecărei perioade pentru a se evita întârzieri sau erori de diagnostic şi tratament.

 Dr. Contanu Valentina, medic specialist ortopedie şi traumatologie pediatrică

Dr. Damean Raluca, medic specialist ortopedie şi traumatologie

Fiziokinetoterapeuţi: - Vaman Petruţa

- Petrică Marian

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha