Simona Radu, Medic primar oftalmolog Dr.
Expunerea la radiaţia UV este un fenomen prezent pe întreaga durată a anului şi a zilei, amplificat de anumiţi factori de mediu şi de particularităţile de formă a suprafeţei oculare şi a orbitei.
Soarele reprezintă principala sursă a radiaţiilor invizibile, cu lungime de undă scurtă, numite UV (ultraviolete).
Spectrul UV este împărţit în trei domenii, A, B si C, după capacitatea de penetrare şi efectul biologic:
Ultravioletele C (100 – 280 nm) erau în trecut absorbite integral înainte de a atinge suprafaţa pământului, dar din 1969, măsurătorile au arătat o creştere de până la 4-9% a cantităţii de UVC la suprafaţa solului din cauza depleţiei stratului de ozon, datorită emisiilor de gaze.
Ultravioletele B (280 – 315 nm) pot deteriora în mod direct acizii nucleici ( ADN), pot produce alterări ale proteinelor şi moarte celulară, fiind responsabile de arsurile solare, cancerul cutanat , fotokeratită, fotoconjunctivită, pterigion, pingueculă şi cataracta corticală.
Ultravioletele A (315 – 400 nm) induc deteriorări indirecte ale ADN-ului şi sunt evidenţiabile prin bronzarea pielii, nu prin înroşirea ei, ceea ce explică de ce nu pot fi detectate prin testele SPF(factor de protecţie solară). Expunerea cronică contribuie la procesul de îmbătrânire a pielii şi apariţia cancerului cutanat şi poate afecta toate straturile oculare, inclusiv retina.
Oftalmoheliozele (Boli datorate soarelui) sunt direct corelate cu doza totală de radiaţie şi timpul de expunere.
Expunerea la radiaţia UV este dependentă de : altitudine, latitudine, condiţiile meteorologice, momentul zilei, tipul de activitate şi structura facială.
Emisfera sudică primeşte o iradiere UV mai puternică decât cea nordică, dar nu există zone cu nivele joase de expunere.
Se consideră că expunerea corporală este maximă în mijlocul zilei, razele parcurgând cel mai scurt traseu, dar forma orbitei crează o situaţie aparte. Un studiu realizat la universitatea medicală japoneză Kanazawa în 2006 a arăta ca în timpul primăverii, verii şi toamnei, expunerea ochilor la UV este maximă dimineaţa devreme şi după-amiază târziu, aproape de două ori mai mare decât în vecinătatea prânzului şi că indicele UV (0-10), bazat pe măsurarea eritemului cutanat, nu corespunde riscului ocular. Norii nu împiedică decât în foarte mică măsură trecerea razelor UV.
La altitudini mai înalte, concentraţia atmosferică de ultraviolete creşte, dar reflectanţa terenului este un factor mult mai important pentru expunerea oculară. Zăpada este cea mai reflectantă suprafaţă naturală ( 94% din radiaţia incidentă). Oceanul reflectă tipic 5% - 8% iar pământul doar 2%- 4% . In zonele urbane există şi alte suprafeţe, artificiale, înalt reflectante: betonul, asfaltul.
Forma orbitei şi a suprafeţei oculare face ca lumina reflectată să fie mult mai periculoasă. Polul anterior al globului ocular acţionează ca o prismă şi focusează şi intensifică lumina venită din lateral, în special dinspre temporal către zona nazală.
Supraexpunerea
Expunerea la radiaţia UV este acum mai mare decât oricând, datorită mai multor factori: creşterea speranţei de viată, depleţia stratului de ozon, petrecerea timpului în aer liber (mai ales de când studii epidemiologice au arătat efectul favorabil asupra controlului miopiei) şi complianţa scăzută la măsurile de protecţie UV.
Ochiul beneficiază de mijloace naturale de protecţie fiind aşezat profund în orbită, umbrit de sprâncene şi gene, având reflexe fiziologice ( blefarospasm şi mioză), reflecţie la nivelul filmului lacrimal şi absorbţie a radiaţiei UV. Majoritatea acestei absorbţii se realizează în proporţii dependente de lungimea de undă, în cornee, umorul apos şi cristalin, pentru protecţia retinei.
Cristalinul aboarbe majoritar radiaţia UVA, acesta fiind un factor important în etiologia cataractei.
Copiii sunt în mod particular vulnerabili la radiaţia UV deoarece au pupile mai largi cristalinul lor este mai transparent (75% din radiaţia UV este transmisă către retina de către cristalinul copiilor până la vârsta de 10 ani), deasemenea ei au tendinţa de a petrece mai mult timp decât adulţii în aer liber şi puţini dintre ei poartă protecţie oculară (ochelari de soare)
Prin metoda fotografiei în ultraviolet s-au descoperit semne precoce de fluorescenţă în zona nazală încă din grupa de vârstă 9-11ani (29%). In grupa de vârstă 12-15 ani leziunile au fost mult mai frecvente (81%), unele fiind decelabile şi la examinarea clinică simplă (33%).
Protecţia solară nu este folosită constant şi din cauza unor factori personali, cum ar fi conştientizarea şi preocuparea pentru expunerea la UV, limitată în majoritatea cazurilor la sezonul de vară.
Alterările oculare
Nu există dovezi ale unui efect benefic al ultravioletelor asupra ochiului ( cum este la nivelul pielii sinteza de vitamină D), dar sunt cunoscute bolile oculare legate de expunerea la radiaţia UV, cu un impact negativ atât asupra calităţii vieţii cât şi al costurilor îngrijirilor medicale. La nivelul pleoapelor pot apărea arsuri, fotosensibilitate, carcinoame, melanom etc. Diverse studii au confirmat predispoziţia de apariţie în zona nazală a pingueculei, pterigionului şi a cataractei corticale, fiind legată de efectul de focusare a luminii periferice , dar şi efectele protecţiei împotriva razelor UV asupra pigmentului macular şi a acomodaţiei.
Protecţia oculară
Protecţia UV poate fi realizată cu ajutorul pălăriilor, umbrelelor şi ochelarilor de soare şi a lentilelor de contact cu filtru UV.
Ochelarii acoperă ochii şi delicatele ţesuturi perioculare, dar protecţia UV oferită poate fi limitată de tipul materialului lentilelor, mărimea şi forma ramelor, aşezarea pe faţă.
Două campanii de piaţă realizate în 2012 sau arătat ca dintre adulţi 55% pe an îşi pierd sau rup ochelarii de soare, iar 27% nu poartă deloc (Vision Council of America); 47% dintre cei intervievaţi nu consideră filtrul UV un criteriu important pentru alegerea ochelarilor de soare şi doar 17% dintre părinţi însoţesc cu ochelari de soare aplicarea cremei de protecţie solară copiilor (American Optometric Association).
Folosirea lentilelor de contact cu filtru UV poate bloca eficient razele focusate din periferie şi astfel proteja limbul cornean, conjunctiva nazală şi structurile intraoculare. Majoritatea pacienţilor nu cunosc factorul de protecţie UV al lentilelor de contact. Clasa 1 absoarbe cel puţin 90% UVA şi 99% UVB; clasa 2- 70% UVA şi 95% UVB, iar altele absorb cantităţi neglijabile.
Cea mai bună protecţie împotriva efectelor UV o putem obţine deci prin mijoace combinate, întreaga zi şi în toate sezoanele: ochelari de soare de calitate (care să acopere integral zona oculară), pălărie cu boruri largi şi lentile de contact cu filtru UV (pentru cei care le poartă în scop refractiv).
Concluzii:
- Nu există beneficii cunoscute ale expunerii oculare la UV
- Nu există un nivel de siguranţă al expunerii oculare la UV.
- Leziunile induse de UV sunt cumulative şi pot induce boli oculare.
- Protecţia trebuie să fie continuă şi să înceapă cât mai precoce în copilărie.
- Protecţia UV pentru ochi este la fel de importantă ca şi cea pentru piele.
- Protecţia UV trebuie folosită permanent, indiferent de sezon sau condiţii meteorologice.
- O combinaţie de mijloace de protecţie poate elimina complet riscurile.
