Cercetările asupra dezvoltării neuromotorii la copilul mic au evidenţiat că, pentru realizarea unor mişcări voluntare, corespunzătoare vârstei, este absolut necesară o educare şi exersare continuă a motricităţii. Învăţarea fiecărei mişcări se face numai prin însuşirea într-o anumită ordine a unei scheme senzorio-motorie. Integrarea acestor scheme la nivelul sistemului nervos central este în concordanţă cu gradul dezvoltării psihice a fiecărui copil şi cu mediul social în care creşte şi se dezvoltă.
Preluarea unui copil cu dizabilităţi în tratament kinetoterapeutic este obligatorie şi necesară, iar rezultatele vor depinde de precocitatea tratamentului, vârsta, diagnosticul, continuitatea, numărul de şedinţe pe săptămână etc.
Obiectivele tratamentului kinetic vor urmări:
- adoptarea unor postúri prin care să se obţină relaxarea musculaturii contracturate şi modificarea poziţiilor anormale,
- prevenirea retracţiilor musculo-tendinoase prin suprimarea activităţii tonice reflexe,
- inhibarea hipertoniei musculare (spasticitate) şi a reacţiilor asociate,
- facilitarea activităţii tonice controlate,
- obţinerea şi consolidarea reacţiilor de echilibrare şi de sprijin,
- creşterea conştientizării schemei corporale şi stimularea controlului motor,
- reeducarea mersului, a prehensiunii şi a abilităţii manuale.
În lungul drum al copilului cu dizabilităţi neuromotorii, familia este coterapeut şi ea va fi cea care va îmbogăţi mediul ambiant, va învăţa cum să-şi manevreze propriul copil pentru relaxarea acestuia şi a-i solicita executarea corectă a unor mişcări.
Familia va fi informată despre dizabilitaţile copilului şi tenacitatea de care trebuie sa dea dovadă, alături de echipa interdisciplinară, în recuperarea acestuia. Până când copilul va câştiga poziţii de bază din dezvoltarea neuromotorie, poate să treacă o lungă perioadă de timp şi, de obicei, părinţii doresc rezultate imediate şi încep să-şi piardă încrederea. Cu cât dizabilitatea este mai gravă cu atât mama va lua în sarcina sa activitatea copilului, limitându-i posibilităţile de dezvoltare şi menţinerea acestuia într-o dependenţă afectivă.
O atitudine corectă a familiei faţă de copil se impune cu necesitate pentru că, de obicei, aceşti copii sunt hiperprotejaţi, familia îşi axează toate atitudinile şi conduitele pe dizabilităţile lui, “îl învaţă să se privească şi să se definească drept persoană cu dizabilitate”.
Trebuie să înţelegem cu toţii, specialişti sau nespecialişti în dezvoltarea copilului, că terapia prin mişcare, respectiv kinetoterapia, nu ne aduce decât beneficii... mişcarea înseamnă “mens sana in corpore sano”.
Prof. CFM. Dr. Elena Căciulan
Kineto Dema Group
Tel : 0723251565
Email: elena_căciulan@yahoo.com
p
Da
Feb. 15, 2015, 5:38 p.m.