Problemele digestive la bebeluşi nu sunt rare şi includ următoarele simptome: vărsături, reflux, dureri abdominale (colici abdominale) , diaree şi constipaţie.
Cauzele problemelor digestive la bebeluşi sunt diverse cum ar fi: alimentare, infecţioase sau alergice.
Diagnosticul clinic se face pe baza anamnezei din discuţia cu părinţii şi simptomele relatate de ei. Examenul clinic şi examenul de laborator, presupun excluderea unor cauze şi includerea altor cauze reale.
Problemele cele mai frecvente ce determină părinţii să se adreseze medicului sunt vărsăturile şi refluxul, colicile abdominale apoi diareea şi constipaţia.
VĂRSĂTURILE ŞI REFLUXUL
În primele luni de viaţă, vărsăturile copilului sunt de cele mai multe ori datorate supraalimentaţiei, indigestiei sau unei alergii la proteinele din laptele matern care poate duce la deshidratare prin lipsa de aport.
DIAREEA
Diareea acută se manifestă printr-un tranzit intestinal rapid cu scaune de consistenţă modificată care duce la deshidratarea copilului prin pierderea de apă şi electroliţi. Factorii determinanţi sunt de natură: infecţioasă (virală, microbiană sau parazitară), alimentară şi alergică (alergii la proteinele din laptele matern sau din laptele de vacă introdus prea devreme în alimentaţia copilului).
Boala diareică debutează de obicei brutal, cu sau fără febră, dureri abdominale, uneori vărsături care preced cu 8-12 ore instalarea bolii.
Tratarea vărsăturilor, a refluxului şi a diareii este considerată o urgenta majoră pentru bebeluşi. Dacă nu este luată în serios poate duce la deshidratarea organismului şi disfuncţii ale echilibrului hidro-electrolitice. Deshidratarea se tratează cu ceaiuri şi soluţii de rehidratare orală (în cazul formelor uşoare) şi perfuzarea de soluţii cu electroliţi (în cazul formelor medii şi grave).
Regimul alimentar este la fel de important în diaree şi vărsături, ca şi tratamentul medicamentos.
În cazul vărsăturilor şi a diareii de origine alergică trebuie în primul rând depistate şi excluse alimentele care au dus la această stare, apoi continuat tratamentul cu rehidratarea orală şi dacă este nevoie şi cu cea perfuzabilă.
CONSTIPAŢIA
Constipaţia se manifestă prin: dureri abdominale, refuzul alimentaţiei, vărsături alimentare şi lipsa poftei de mâncare. Constipaţia la bebeluşi poate avea mai multe cauze. Una dintre cele mai comune cauze ale constipaţiei la bebeluşi este alimentaţia artificială: diferite formule de lapte praf sau introducerea alimentelor solide în alimentaţia copilului.
Tratarea constipaţiei se face în general printr-un regim alimentar adaptat vârstei copilului. Se vor introduce mai multe lichide în alimentaţie, iar dacă vârsta o permite se vor introduce alimente bogate în fibre, fructe şi legume.
Colicile abdominale
Colicile abdominale destul de des întâlnite în primele luni de viaţă ale copiilor, pot fi încadrate şi ele ca probleme digestive la bebeluşi. Ele se manifestă prin dureri abdominale şi agitaţie. Aparent unor cauze inexplicabile, ele pot fi cauza unei alimentaţii inadecvate ale mamei care alăptează. Mamele care alăptează ar trebui să evite unele alimente precum: varza, fasole, castraveţii, pepenele, sucurile acidulate.
Erupţia dentară poate să constituie o cauză a problemelor digestive care se manifestă cel mai des prin scaune moi şi colici. Tratarea acestei probleme se face cu ajutorul unui regim alimentar adecvat şi a calmantelor.
Unele afecţiuni respiratorii (pneumoniile, otitele) sau infecţii ale tactului urinar se pot manifesta prindiaree, vărsături şi apetit diminuat. Petru tratarea acestor cauze digestive se recomandă în primul rând tratarea infecţiilor, administrarea de medicamente antidiareice şi un regim alimentar adecvat vârstei.
Alte boli care cauzează probleme digestive sunt parazitozele intestinale la bebeluşi care se manifesta prin dureri abdominale, greaţă, vărsături, poftă de mâncare diminuată sau absentă, scaune modificate, agitaţie. Ele pot fi luate de pe sânul mamei, jucăriile murdare sau alimentele contaminate. Se recomandă tratamentul parazitozelor, un regim alimentar şi administrarea simptomaticelor în funcţie de simptomele manifestate.
Dr. Iurie Burlacu
Medic specialist pediatru
CMI Pediatrie Sibiu