Redactia Saptamana Medicala
Dragostea dintre adulţi este importantă, necesară, uneori esenţială, dar nu este suficientă pentru a creşte un copil. Este nevoie de ceva în plus, de o relaţie şi un tip de comunicare capabile sa fie permanent în evoluţie, adaptate diverselor situaţii de viaţă
Metoda ESPERE® (E nergie S pecifică P entru o E cologie R elaţională E senţială) este o pedagogie a comunicării elaborată de psihosociologul francez Jacques Salomé. Ea este utilizată de peste 30 de ani ca un instrument practic de comunicare şi relaţionare interpersonală şi a fost introdusă în România de Centrul de Dezvoltare Personală AMANESER (www.amaneser.ro). In cadrul acestei metode comunicarea relaţională adult-copil este abordata dintr-o perspectiva diferita de pedagogia clasica, orientata fie pe reluarea modelele cunoscute în relaţia cu proprii părinţi, fie pe crearea de antimodele, opuse celor adoptate de părinţii nostri.
ESPERE® propune evitarea câtorva capcane în comunicarea părinţi – copii:
Abuzul de injoncţiuni - adică a vorbi în numele copilului şi nu cu el;
Interpelarea copilului pornind de la descalificări, devalorizări sau comparaţii;
Folosirea ameninţărilor, constrângerilor sau utilizarea violenţei fizice;
Culpabilizarea copilului (atunci când dăm impresia copilului că este responsabil de starea noastră de spirit rea sau bună);
Menţinerea relaţiilor dominant-dominat; atunci când nu există alternative posibile în poziţiile de influenţă; părinţii care gândesc că au întotdeauna dreptate şi care cred că ştiu mai bine decât copilul ce este bun pentru acesta…
Mai mult, aplicarea unor reguli de igienă relaţională poate da naştere unor schimburi mai bogate, mai puţin conflictuale între adulţi şi copii. Practicarea acestor reguli fortifică relaţia parentală întrucât dă posibilitatea protagoniştilor să se respecte, să se definească, să se poziţioneze mai bine.
Să nu confundăm sentimentul şi relaţia
Când relaţia este tulburată evitaţi să vă ascundeţi în spatele sentimentelor : „Ştii că tatăl tău te iubeşte mult! Te-a pedepsit pentru că te iubeşte!”
Orice cerere trebuie ascultată, ceea ce nu înseamnă şi aprobarea sau satisfacerea ei. Neascultarea, negarea reprezintă adevărate otrăvuri pentru o relaţie apropiată. Utilizarea confirmării îl ajută pe copil să se simtă ascultat.
„Da, am ascultat dorinţa ta de a ieşi în seara asta, dar nu pot să accept cererea ta, deşi mi se pare un proiect interesant.”
Persoana este importantă şi nu problema aşa cum este ea exprimată
Să ascultăm ceea ce trăieşte, ceea ce simte copilul mai degrabă decât să încercăm să rezolvăm problema.
„Da, am înţeles că eşti trist de când s-a mutat cel mai bun prieten al tău”
şi nu
„Este normal, părinţii prietenului tău, care acum trăiesc la Paris, nu aveau cum să-l lase aici pentru a-ţi face ţie plăcere!”
Să învăţăm să facem cu ei mai degrabă decât pentru ei
Făcând prea multe pentru copii întreţinem o dependenţă şi o ambivalenţă din partea lor. Copiii au resurse uimitoare pentru a face faţă la ceea ce trăiesc, însă noi trebuie să acceptăm să-i încurajăm sau să-i lăsăm să tatoneze şi să descopere ei înşişi.
„Da, ce măsuri ai putea lua pentru a-ţi realiza proiectul? ”
Să descoperim că în spatele oricărei frici este o dorinţă
Fricile ascund şi protejează o dorinţă foarte puternică. Angoasa poate fi determinată de forţa sau direcţia propriilor dorinţe, copilul poate fi paralizat în faţa unor dorinţe antagoniste, sau poate cădea în capcana „totul sau nimic”.
Dar de cele mai multe ori frica este un parazit care blochează energiile.
„ Mami, mi-e frică să nu moară câinele meu!
Da, şi care ar fi dorinţa care se află în spatele fricii tale?
Aş vrea să nu fie strivit!
Este o dorinţă frumoasă. Poţi să-i şopteşti câinelui tău la ureche această dorinţă, va fi mai bucuros decât dacă îţi transmiţi frica asupra lui. ”
Să practicăm vizualizarea şi simbolizările
Copiii pot arăta despre ceea ce vorbesc folosind un obiect din viaţa cotidiană. Este bine să ne sprijinim şi pe resursele vizuale ale copilului, nu doar pe cele auditive.
„Această bucată de fier ruginit reprezintă decepţia şi tristeţea mea pentru că ai abandonat lecţiile pentru pian.
Din contră, această mică perlă de care voi avea grijă reprezintă dorinţa mea că într-o zi te vei putea împăca cu muzica. Da, am această dorinţă, este dorinţa mea şi mă voi ocupa de ea!”
Să integrăm respectul de sine
Îi putem învăţa pe copiii noştri de foarte timpuriu că noi le trimitem sau că ei primesc de la ceilalţi două tipuri de mesaje.
Mesaje pozitive care au rolul să hrănească încrederea în sine, bucuria de a trăi, şi care sunt energetigene (care produc energie).
Mesaje negative care vor polua, vor răni, sau care vor alimenta neîncrederea în ei înşişi, vor diminua bucuria de a trăi (mesaje energivore - consumatoare de energie). Prin simbolizare se poate descoperi că este posibil să restitui emiţătorului (şi mai ales nouă înşine, părinţilor) tot ceea ce depozităm negativ şi devalorizator în ei!
„Îmi spui că eşti furios atunci când ţip după tine, şi că această furie te face violent, este posibil să-mi restitui această violenţă…”
„Tată, când îmi spui că sunt prost, acest cuvânt nu este bun pentru mine, este părerea ta şi ţi-o las ţie.”
Să invităm pe copil să aleagă un mic obiect (pietricică, cui, o bucăţică de lemn) care reprezintă violenţa primită sau mesajele negative depozitate în el, împreună cu formularea:
„Îţi restitui violenţa ta, ea nu este bună pentru mine.”
În acest fel copiii învaţă foarte repede să-şi gestioneze mai bine ceea ce vine spre ei şi în acelaşi timp să nu se transforme în “coşuri sau containere publice de gunoi” în care aruncăm toate contradicţiile şi blamările.
Să ascultăm şi alte limbaje
Copiii nu folosesc doar cuvintele pentru a se exprima, ei sunt specialişti în limbajele corporale. Ceea ce nu pot spune în cuvinte, sau ceea ce nu este auzit când ei ajung să vorbească, va fi exprimat prin dureri fizice sau comportamente atipice. Multe dintre somatizări si comportamente sunt limbaje care necesită să fie înţelese chiar dacă nu decodificăm imediat sensul lor.
Încercând cu orice preţ să înţelegem logic, riscăm să nu mai înţelegem în sens afectiv
Înţelegerea a ceea ce trăim, ceea ce simţim sau a emoţiilor legate de un eveniment este mult mai importantă decât încercarea de a înţelege logic de ce s-a petrecut evenimentul respectiv.
Să ne amintim că în orice schimb suntem mereu trei: eu – celălalt – şi relaţia care există între noi.
Această relaţie poate fi simbolizată printr-o eşarfă. Fiecare relaţie are două capete iar fiecare trebuie să fie responsabil de capătul său.
„Dacă sunt dezamăgit sau neliniştit în ceea ce priveşte rezultatele tale şcolare, este responsabilitatea mea să am grijă de decepţia sau neliniştea mea, mai degrabă decât să-ţi reproşez rezultatele slabe ale muncii tale.”
Să-i învăţăm pe copii să ne folosească mai bine ca părinţi
„Obligându-mă să-ţi repet de o sută de ori acelaşi lucru, nu mă utilizezi bine. Aş prefera să folosesc resursele mele, energia mea şi entuziasmul meu în a împărtăşi sau a trăi împreună ceva mai stimulativ.”
O relaţie parentală vie, o relaţie care stimulează creşterea fiecărui protagonist, nu se construieşte doar pe baza intenţiilor, bunăvoinţei sau sentimentelor, ci pornind de la mijloace concrete şi fiabile, prin repere si reguli puse în practică. Recomandările ESPERE® pot fi abecedarul unei metodologii pentru un tip de comunicare mai sănătos, mai hrănitor, între părinţi şi copii.
CTIN.MUNTEANU
Buna seara, am 4 copii si as dori sa imbunatatesc relatia cu ei ( sunt cam aspru ) daca este posibil cateva recomandari . Multumesc ptr tot. Munteanu Ctin.
Jan. 27, 2014, 9:06 p.m.