Sindromul de apnee în somn este o afecţiune caracterizată prin opriri repetate ale respiraţiei (apneei) şi/sau reduceri ale fluxului respirator la nivelul căilor aeriene superioare, cu o durată mai mare de 10 secunde şi cu o frecvenţă mai mare de 5 episoade pe oră. Boala poate fi uşoară, moderată sau severă, în funcţie de numărul de evenimente respiratorii care apar pe parcursul somnului.
Sindromul de apnee în somn este recunoscut prin simptome diurne şi simptome nocturne.
Simptomele nocturne sunt: sforăit puternic, care apare cu mulţi ani înaintea dezvoltării afecţiunii, este deranjant pentru partener, agravat de consumul de alcool sau de creşterea în greutate şi este întrerupt de o apnee cu durata mai mare de 10 secunde. Pauzele respiratorii (apneele) sunt sesizate de partenerul de viaţă în 75% dintre cazuri.
Apneele numeroase determină microtreziri şi au drept consecinţă fragmentarea somnului, care devine superficial şi neodihnitor, fiind cauza somnolenţei diurne excesive. Trezirea bruscă din somn cu senzaţia de lipsă de aer (dispnee) apare la 20-30% dintre pacienţi. Nicturia apare la 30% dintre pacienţi din cauza creşterii eliberării de factor natriuretic atrial. Refluxul gastroesofagian este frecvent relatat de pacienţii cu sindrom de apnee în somn.
Simptomele diurne sunt: somnolenţa diurnă, cel mai frecvent simptom al sindromului de apnee în somn. Somnolenţa se manifestă iniţial în situaţii nonstimulante (la şedinţe, în autobuz etc.), dar, pe măsură ce boala progresează, somnolenţa intervine în toate activităţile zilnice şi poate deveni periculoasă. Numeroase studii arată frecvenţa de 2-3 ori mai mare a accidentelor rutiere din cauza şoferilor-pacienţi cu sindrom de apnee în somn care adorm la volan. Alte simptome diurne apărute în cadrul sdr. de apnee în somn sunt reprezentate de: tulburări de concentrare, iritabilitate, depresie, anxietate, cefalee matinală.
Diagnosticul sindromului de apnee în somn se realizează prin metode de screening şi monitorizare a somnului. Examenul fizic al bolnavului şi anamneza nu pot oferi un diagnostic de certitudine, însă orientează medicul pentru efectuarea unor investigaţii specifice.
Poligrafia respiratorie este o metodă de diagnostic utilă când suspiciunea clinică de apnee în somn este foarte mare; diagnosticul poate fi stabilit cu ajutorul unui poligraf cardiorespirator portabil. Acest aparat îi este montat pacientului cu ajutorul unor senzori. Pacientul doarme la domiciliu, conectat la acest aparat şi îl returnează a doua zi. Pe parcursul nopţii sunt înregistraţi o serie de parametri cum ar fi: fluxul de aer nasobucal, saturaţia oxigenului în sângele arterial, sforăitul, efortul toracic şi poziţia corpului. Medicul interpretează datele obţinute şi stabileşte dacă există un sindrom de apnee în somn şi care este tipul acestuia.
Suspiciunea de sindrom de apnee în somn se emite la un pacient obez, care acuză sforăit zgomotos, opriri ale respiraţiei în timpul somnului (semnalate de partener), somnolenţă diurnă excesivă, nicturie, tulburări de concentrare, cefalee matinală etc.
Din cauza comorbidităţilor asociate sindromului de apnee în somn, pacienţii pot fi îndrumaţi pentru efectuarea acestei investigaţii cu precădere de către medicii ORL-işti, pneumologi, cardiologi, diabetologi, endocrinologi, de medicină internă etc.
Sindromul de apnee în somn a fost asociat în studiile de specialitate cu insulinorezistenţa, toleranţa alterată la glucoză şi diabetul zaharat tip II. Creşterea alarmantă a prevalenţei diabetului zaharat tip II în zilele noastre este atribuită în mare parte creşterii prevalenţei obezităţii la populaţia generală, obezitatea fiind unul dintre principalii factori de risc ai sindromului de apnee în somn.
Având în vedere asocierea sindromului de apnee în somn cu diabetul zaharat tip II, se impune investigarea pacienţilor cu SASO pentru diabet zaharat şi a celor cu diabet zaharat pentru SASO.
