Osteoporoza este mai rară la bărbaţi decât la femei, fiind substanţial subdiagnosticată şi insuficient tratată. Problema nu poate fi neglijată din punctul de vedere al prevalenţei bolii, al riscului de fractură şi al consecinţelor fracturilor osteoporotice asupra vârstnicului de sex masculin.
Fracturile osteoporotice încep să apară la bărbaţi după vârsta de 60 de ani, iar incidenţa acestora este aproximativ jumătate din cea a femeilor de vârstă corespunzătoare. Odată cu îmbătrânirea populaţiei este de aşteptat ca, în următorii 15-20 ani, rata osteoporozei masculine să se dubleze, iar cea a fracturilor de şold să se tripleze.
Factorii de risc pentru osteoporoza masculină sunt similari cu cei observaţi la femei, totuşi intervenţia mai frecventă a fumatului, consumului de alcool, sedentarismul survenit odată cu pensionarea, adaugă diferenţe notabile.
Bărbaţii suferă mai frecvent decât femeile de osteoporoză secundară - astfel, deprivarea androgenică în cadrul tratamentului adresat cancerului de prostată reprezintă o cauză frecventă. Hipogonadismul este cel mai bine caracterizat factor de risc pentru osteoporoza masculină. S-a observat că la bărbaţii în vârstă care au suferit fracturi de şold hipogonadismul este de cinci ori mai frecvent, că 14% din bărbaţii care au suferit orhiectomie pentru cancer de prostată au avut ulterior fracturi osteoporotice. Bărbaţii cu hipogonadism trataţi cu testosteron îşi sporesc D.M.O.
Efectul direct şi benefic al testosteronului şi al altor hormoni androgeni se realizează prin stimularea funcţiilor osteoblastice, acţiunile androgenilor fiind mediate prin aromatizarea androgenilor în estradiol. Estrogenii joacă un rol important în menţinerea sănătăţii osoase la bărbaţi, nivelurile estradiolului se corelează mai bine cu rata de pierdere osoasă decât testosteronul biodisponibil. Prin urmare, s-ar putea ca osteoporoza masculină să fie dată de un nivel deficitar de estrogen.
Din punct de vedere clinic, fracturile vertebrale apar cu 5-6 ani mai târziu decât la femei, în 75% dintre cazuri sunt asimptomatice, deformările consecutive fiind mai importante la bărbaţii tineri decât la femeile de vârstă corespunzătoare. Fracturile de şold devin mai frecvente după vârsta de 75 de ani, dar consecinţele sunt mai grave decât în cazul fracturilor de şold la femei, prin mortalitate, în timpul primei spitalizări, prin numărul de decese după primul an de accident şi prin numărul de persoane care necesită instituţionalizare.
DXA este, şi în cazul bărbaţilor, standardul de aur pentru evaluarea osteoporozei. DXA este un test imperfect pentru stabilirea riscului de fractură la bărbaţi, cu toate acestea rămâne valabil faptul că incidenţa fracturilor vertebrale şi de şold aproape se dublează pentru scăderea cu 1 DS a scorului T la nivelurile respective. Indicaţiile examinării DXA conform International Society for Clinical Densitometry sunt: bărbaţi cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani, bărbaţi de mai puţin de 70 de ani cu factori de risc pentru fracturi şi cei care au suferit deja o fractură de fragilitate. Din cauza faptului că multe dintre cazurile de osteoporoză masculină sunt forme secundare, investigaţiile paraclinice sunt mai diversificate, o menţiune deosebită o are evaluarea testosteronului seric (dacă acesta este sub valoarea de 200 mg/dl ar fi confirmat hipogonadismul).
