59
None

Durerile „de creştere”, o suferinţă încă misterioasă

     Adesea, în cabinetele de pediatrie, reumatologie sau ortopedie se prezintă părinţi alarmaţi de plângerile copiilor lor în legătură cu dureri vesperale sau nocturne, repetate, localizate în membre, care nu sunt însoţite de niciun alt semn clinic, biologic sau radiologic. Acestea sunt etichetate de cei mai mulţi medici ca „dureri de creştere”, un diagnostic adesea superficial, „de salvare”. Dar ce este şi ce se ascunde de fapt sub acest tablou clinic?

     Termenul a fost introdus în literatura medicală în anul 1823 pentru a explica „aproape orice durere de care se plângea un copil sau adolescent”. Rând pe rând, acestea au fost atribuite unor boli „la modă” în epocă (ex. reumatismul articular acut), unor defecte posturale sau chiar debilităţii fizice, hiperactivităţii motorii (ex. activităţi recreative sau sportive excesive). Niciodată însă nu a fost identificată o cauză sigură şi medicii nu au încetat să considere această denumire ca improprie, pentru că era evident că durerile nu coincideau cu perioada de creştere accelerată a adolescenţei şi  nici nu se manifestau la sediile la care creşterea are loc cu precădere.

     În anul 1972, tabloul acestor dureri era descris astfel, pe baza sintezei descrierilor celor mai serioase din publicaţiile de până la acea dată: „Manifestările constau în durere nocturnă intermitentă, accentuată şi adesea limitatoare de activitate, localizată profund la nivelul membrelor inferioare şi superioare, care survine la copii, adolescenţi şi adulţi tineri. Durerea nu este localizată în articulaţii, adesea este însoţită de nelinişte, dar niciodată de semne inflamatoare: sensibilitate, tumefiere sau roşeaţă. Mersul este normal şi nu accentuează durerea, care dispare spre dimineaţă”. Astăzi, tendinţa este de a cuprinde în acest tablou toate durerile musculoscheletale juvenile de origine necunoscută.

     Cauza acestei insolite suferinţe nu este clarificată încă, dar câteva elemente, cum ar fi caracterul răspândit al durerii, orarul intermitent şi încetarea spontană, asocierea cu alte manifestări (migrenă, dureri abdominale, situaţii conflictuale etc.), prezenţa unor puncte sensibile şi efectul favorabil al masajului conduc spre ipoteza, de altfel plauzibilă, a scăderii pragului de percepere a durerii la nivelul sistemului nervos central, întocmai ca în sindromul fibromialgic. Dacă „durerile de creştere” sunt sau nu o variantă juvenilă a fibromialgiei, rămâne de discutat, dar, cel puţin acesta pare să fie cazul cel puţin al unui subgrup de copii cu astfel de manifestări.

     Simptomele acestei încă „misterioase” suferinţe sunt autolimitante, încât măsurile terapeutice generale se limitează la repaus relativ, aplicaţii locale de căldură, masaj şi fizioterapie. În peste jumătate dintre cazuri durerea răspunde la medicamente antialgice uzuale (paracetamol sau ibuprofen). În cazul în care se anticipează că durerile nocturne vor interfera somnul, poate fi necesară administrarea preventivă a unora mai puternice, cum ar fi diclofenacul sau coxibii. Combaterea anxietăţii bolnavului şi a familiei se bazează pe asigurarea că nu este vorba despre o boală gravă, progresivă, ci dimpotrivă. Desigur, această încurajare trebuie să se bazeze pe o riguroasă excludere a altor boli reumatologice sau ortopedice.  

Comentarii


Carmen

Sunt mama unui adolescent de 17 ani care acuza dureri de articulatii inca de la varsta de 4 ani . La un maoment dat am fost la medic iar in urma unor analize ni sa spus ca are dureri de crestere.Timp de ceva ani durerile au incetat,dar au revenit in ultimul an.Mentionez ca fiul meu are doar 160 cm inaltime.Va rog sa imi spuneti ce ar trebui sa fac ....creste in continuare sau trebuie sa consult alt medic? Multumesc.

Dec. 10, 2015, 3:24 p.m.
0
0

Saptamana Medicala Administrator

Aveti telefon si email pentru a contacta direct medicul.

Dec. 10, 2015, 4:56 p.m.
1
0

Raluca

Sunt o adolescenta cu aceasta problema, durerile le am de mai mult timp , dar odata cu cresterea suferinta este mai mare. Nu stiu daca este chiar vorba despre reumatism fiidca nu pot descrie durerea , simt uneori ca si cand um curent ar trece prin oasele mele , iar alteori parca se aseaza un frig in oase .

Jan. 13, 2016, 4:46 p.m.
1
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha