Este o metodă terapeutică prin care se stimulează iniţiativa copilului de a comunica şi de a interacţiona cu cei din jurul lui. A fost dezvoltată de dr. Stanley Greenspan în anul 2006 şi porneşte de la următoarea idee: la baza inteligenţei stau comunicare şi gândirea.
Obiectivul principal al metodei este de a clădi o fundaţie sănătoasă pentru abilităţile socio-emoţionale şi intelectuale prin urmărirea interesului emoţional pe care copilul îl prezintă spontan şi în acelaşi timp ghidarea copilului spre abilităţi socio-emoţionale şi intelectuale din ce în ce mai complexe.
Un rol important în succesul acestei metode îl are familia şi mai ales gradul de implicare al acesteia. Dacă copilul îşi petrece majoritatea timpului în faţa televizorului sau în activităţi de autostimulare atunci el nu va avea cum să achiziţioneze abilităţi esenţiale pentru a interacţiona adecvat. Ajutorul familiei poate consta în aplicarea programelor de învăţare cum ar fi: joc terapeutic controlat parţial sau total cu un alt copil sau cu un frate mai mare sau mai mic.
De asemenea, un rol important îl deţin şi terapeuţii cu care colaborează familia cum ar fi: logopedul, terapeutul occupaţional sau kinetoterapeutul. Aceştia pot izola dificultăţile apărute pe o anumită arie de dezvoltare şi pot propune activităţi pentru îmbunătăţirea abilităţilor sau achiziţionarea unora noi corespunzătoare vârstei cronologice.
Pentru a avea succesul scontat este necesar în primul rând să creăm un mediu propice în care copilul să dorească să înveţe şi deci trebuie individualizat după nevoile copilului (dacă are o toleranţă scăzută la atingere sau la sunet, daca are o toleranţă crescută la stimularea vestibulară sau cea vizuală).
Modalităţi de abordare ale terapiei:
Învăţarea spontană
Se recomandă a fi folosită de 6-8 până la 10 ori pe zi a câte 20-30 de minute fiecare şedinţă. În cadrul ei se urmează interesul pe care copilul îl arată în mod spontan pentru o anumită activitate sau jucărie, adultul încercând să intre în jocul copilului, să facă jocul cât mai amuzant şi mai interesant pentru copil, utilizând astfel cele 5 nivele ale atenţiei: atragerea în activitate, relaţionarea cu adultul, comunicarea cu adultul, gândirea logică şi creativă. Atenţie! Nu este doar joacă ci descoperirea intereselor copilului şi angajarea acestuia în joc cu ajutorul lor.
Oportunităţi de învăţare semi-structurate
În cadrul ei folosim aceeaşi abordare, de a urmări interesul spontan al copilului pentru un joc sau o jucărie însă încercăm să creăm modalităţi prin care acesta să înveţe o abilitate funcţională (ex: deschide uşa sau închide uşa). Putem să luăm jucăria preferată a copilului şi să o punem după uşa închisă. În timp ce copilul încearcă să deschidă uşa, adultul poate repeta :”Deschide! Deschide!”
Stimulare senzorială şi abilităţile motorii
Se recomandă de asemenea multe jocuri pentru îmbunătăţirea abilităţilor motorii, senzoriale şi spaţiale, prin activităţi care să îi solicite planificare motorie. Puteţi folosi alergarea, săriturile, împinsul sau trasul în activităţi amuzante pentru copil.
Cheia succesului în cazul abilităţilor motorii este alternarea activităţilor care implică întregul corp (alergarea, căţăratul, săritul) cu cele care implică doar membrele superioare sau doar membrele inferioare (aruncarea la coş, prinderea mingiilor, lovirea mingiilor cu piciorul).
Grupuri de joacă
De asemenea, în cadrul programului pentru acasă se pot organiza grupuri de joacă, mai ales atunci când copilul a ajuns la stadiul în care poate interacţiona cu cei din jurul lui prin gesturi sau imagini pentru cei non-verbali sau prin cuvinte/propoziţii pentru cei verbali în aşa-numita comunicare “înainte-înapoi”.
Obiectivul este ca să îi ajutăm pe copii să îşi folosească bagajul de informaţii într-un mod adecvat în cadrul unui joc, să îşi rezolve singuri eventualele dificultăţi cu care se întâlnesc şi să intervenim numai atunci când apar situaţii noi pe care copilul nu reuşeşte să le rezolve singur.
Nu uitaţi! Principala activitate a copilului este jocul. Numai prin acesta el poate să înveţe şi să generalizeze achiziţiile dobândite. Un cadru exagerat de structurat poate întârzia generalizarea, sau chiar să o stopeze.
În cadrul centrului Napocensis Medical Center specialiştii folosesc ca metodă de abordare terapia Floortime pentru a încuraja interacţiunea şi iniţiativa în comunicare a copilului.
Kinetoterapeut Irina Lungeanu
Napocensis Medical Center
