După vârsta de 40 de ani, toate femeile îşi fac investigaţii la sâni. Cea mai populară metodă la care recurg doamnele adulte o reprezintă mamografia anuală, indicată bineînţeles de medicul ginecolog. Însă această mamografie, realizată o dată pe an, poate creşte riscul cancerului de sân, spun specialiştii, în cazul persoanelor cu predispoziţie genetică. Aceştia consideră că femeile care au avut o rudă apropiată cu cancer de sân trebuie să înceapă monitorizarea devreme, înainte de vârsta de 30 de ani. Ele trebuie să evite însă expunerea la radiaţii şi să folosească metode alternative de monitorizare a sânului, cum ar fi ecografia şi RMN-ul.
Mamografia este o investigaţie care salvează numeroase vieţi, permiţând depistarea cancerului în stadii incipiente. Cu toate acestea, unii specialişti pun în balanţă utilitatea şi consecinţele metodei. Fiind un procedeu care expune corpul la doze mici de radiaţii, prezintă risc tocmai asupra zonei pe care o investighează. Analizând statisticile şi studiile realizate până acum, cercetătorii au ajuns la concluzia că, în cazul femeilor cu istoric familial de cancer mamar, riscul de a face tumoarea este de 1,5 ori mai mare în cazul celor care au apelat la mamografie faţă de cele care nu s-au expus la radiaţii.
Ecografia rămâne metoda de screening lipsită de riscuri asupra sânului, potrivit specialiştilor. Repetarea ei se face la şase luni sau la un an, în funcţie de recomandarea medicului. În caz de suspiciuni de cancer, se poate apela la mamografie sau RMN.