47
None

Traumatismele oculare

     Traumatismele oculare pot surveni la nivelul globului ocular, afectând fie segmentul anterior ocular (determinând leziuni la nivelul conjunctivei, corneei, irisului sau cristalinului), fie segmentul posterior (cu leziuni la nivelul retinei, coroidei sau nervului optic). Mai pot afecta şi anexele oculare (pleoapele, sistemul lacrimal) sau structurile orbitei (muşchii extraoculari, pereţii orbitari). Traumatismele severe pot afecta toate aceste structuri, uneori cu consecinţe grave asupra integrităţii ochiului şi vederii.

     După mecanismul de producere, traumatismele oculare pot fi neperforante (contuziile forte), penetrante şi perforante (plăgi tăiate sau înţepate) şi arsuri chimice. Consecinţele pot fi variate, în funcţie de severitatea traumei şi de mecanismul de producere a acesteia.

     Contuziile oculare produc frecvent eroziuni corneene, echimoze sau hematoame palpebrale şi hemoragii subconjunctivale, care se vindecă de obicei fără sechele, dar pot cauza şi afecţiuni mai serioase, precum hifema (prezenţa sângelui în camera anterioară), cataracta posttraumatică, subluxarea sau luxarea cristalinului; în cazuri extreme pot determina chiar ruptura de glob ocular, a coroidei sau retinei, neuropatie optică posttraumatică sau fracturi la nivelul pereţilor orbitei. Acestea sunt urgenţe oftalmologice şi necesită tratament de specialitate medical şi/sau chirurgical.

     Traumatismele penetrante şi perforante determină întreruperea integrităţii structurilor afectate – plăgi palpebrale, corneene, sclero-corneene, conjunctivale etc., care pot fi tăiate sau înţepate şi, de multe ori, se însoţesc de prezenţa corpilor străini intraoculari sau extraoculari. Înainte de începerea tratamentului este foarte importantă confirmarea sau infirmarea existenţei corpilor străini intra sau extraocular. Astfel, se va efectua radiografie de orbită sau CT (niciodată RMN în cazul corpilor străini metalici), eventual ecografie oculo-orbitară. Tratamentul de bază este chirurgical şi implică, pe lângă extracţia corpilor străini, sutura plăgilor cu restabilirea integrităţii şi anatomiei globului ocular. Esenţială este şi combaterea infecţiei şi a hemoragiilor.

     Arsurile se pot produce prin mai multe mecanisme: chimice (substanţe ce intră în contact cu ochiul), termice (lichide fierbinţi, vapori, flăcări), electrice (sudură fără mască de protecţie) şi cu ultraviolete. Arsurile cu substanţe alcaline (sodă caustică, var, amoniac) sunt cele mai severe şi de două ori mai frecvente decât cele cu acizi (acid sulfuric din bateria de maşină, acid acetic). Sunt atât de severe pentru că au o mare penetrabilitate (mai profund decât acizii) şi pot induce leziuni profunde şi severe ale conjunctivei, corneei şi structurilor adiacente. Complicaţiile care pot apărea după arsurile netratate sau tratate târziu pot fi dintre cele mai severe, chiar cu pierderea vederii şi a ochiului afectat.

     Orice substanţă chimică în contact cu ochiul este potenţial nocivă. Primul gest este irigarea de urgenţă a ochiului cu apă de la robinet sau ser fiziologic steril timp de 15-30 de minute! Se va evita atingerea ochilor şi a feţei cu mâinile - ele pot fi contaminate cu substanţa respectivă. Apoi trebuie mers de urgenţă la medic pentru evaluarea situaţiei şi începerea tratamentului specific.

      Indiferent de mecanismul de producere a unui traumatism ocular (minor sau sever), pacientul trebuie să se prezinte urgent la un medic oftalmolog - în teritoriu sau la camera de gardă a unui spital cu serviciu de oftalmologie. Ochiul nu trebuie frecat, apăsat sau bandajat compresiv cu materiale nesterile, cel mult se poate aplica un pansament steril, lejer în caz de sângerare. Medicul de specialitate poate aprecia toate complicaţiile produse în urma traumatismului şi va indica tratamentul specific necesar salvării vederii şi ochiului.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha