Emilia Ţinţ Dr.
Tulburarea obsesiv-compulsivă este o tulburare multidimensională şi destul de eterogenă ca formă de manifestare, definită prin prezenţa celor două categorii mari de simptome: obsesiile şi compulsiile.
Obsesia este o idee, un sentiment sau o imagine care apare repetat şi persistent în conştiinta subiectului. El este conştient de faptul că acestea sunt anormale, este dominat şi deranjat de prezenţa lor, încearcă permanent să le înlăture, dar fară succes. De cele mai multe ori, obsesiile ideative au un conţinut foarte neplăcut, în disconcordanţă evidentă cu personalitatea şi educaţia subiectului. Ele creează o stare de anxietate sau disconfort psihic, pe care pacientul încearcă să o diminueze prin dezvoltarea unor ritualuri (activităţi repetitive, care, odată efectuate, scad anxietatea legată de o obsesie).
Compulsiile sunt comportamente sau acte mintale repetitive cărora subiectul nu le poate rezista, în sensul în care, dacă nu sunt executate, determină o stare de anxietate insuportabilă. De cele mai multe ori, sunt executate pentru a neutraliza o obsesie, o idee sau pulsiune inacceptabilă.
Deşi au multe caracteristici comune, diferenţa dintre obsesie şi compulsie este reprezentată de diferenţa dintre idee şi acţiune.
În cele mai multe cazuri se asociază obsesiile cu compulsiile: obsesia de a nu fi murdar cu ritualul spălării mâinilor; obsesia simetriei cu ritualurile de ordine; obsesia îndoielii cu ritualurile de verificare.
Compulsiile sunt reprezentate şi sub forma ritualurilor şi a acţiunilor obsesive. Ritualurile sunt îndeplinite de pacient cu multă rigurozitate. Exemple de ritualuri obsesive: aritmomania, care poate fi atat mintală cât şi acţiune compulsivă (repetarea unor acţiuni de un număr fix de ori), ritualurile de verificare, care se asociază de obicei cu obsesia îndoielii.
Există forme cu evoluţie uşoară, în care obsesiile sau compulsiile nu perturbă esenţial viata pacientului. Pot exista perioade de ameliorare şi perioade de acutizare a simptomatologiei.
Există forme severe, în care viaţa pacientului este dominată de efectuarea ritualurilor obsesive, mai ales când sunt asociate cu obsesiile privind ordinea şi simetria, ritualuri care se manifestă indiferent de contextul în care se află subiectul. Practic, toată viaţa bolnavului este dominată de obsesii, compulsii şi ritualuri, acesta nemaiputând efectua şi altă activitate.
În tulburarea obsesiv-compulsivă se administrează tratament medicamentos şi tratament psihoterapeutic. Tratamentul este de lungă durată, uneori cronic. Rezultatele bune depind în mare măsură de asocierea depresiei.
Cea mai utilizată este terapia cognitiv-comportamentală, care încearcă să corecteze comportamentul bolnavului prin focalizarea pe aspectele concrete şi reale ale vieţii acestuia, prin repetarea şi recunoaşterea unor modele comportamentale adaptate.
