Este foarte bine ştiut de către toată lumea că prima lună de viaţă, bebeluşul o petrece mai mult dormind, cu scurte perioade în care este treaz şi trebuie alimentat şi schimbat. În scurtele momente când este treaz trebuie să fiţi foarte atenţi la modul de interacţiune a copilului cu mediul său înconjurător. Atunci când este dezbrăcat, trebuie examinat cu atenţie modul în care îşi mişcă segmentele corpului, astfel că acestea trebuie să fie simetrice şi de o amplitudine progresiv crescătoare. Primul an din viaţa desemnează şi perioada unor importante achiziţii motorii, perioada dezvoltării afectivităţii şi a comunicării cu cei din jurul sau.
*la 1 lună: tonusul muscular este mai mare, mai accentuat, generalizat sugarul reacţionează global la excitanţi (exemplu - copilul tresare dacă aude un zgomot puternic în jurul sau);
*la 2 luni: zâmbeşte, gângureşte, priveşte pentru câteva secunde o jucărie;
*la 3 luni: îşi susţine capul ( semn foarte important pentru dezvoltarea motorie);
*la 4 luni: întinde mâna după obiecte, stă sprijinit în şezut pentru scurt timp;
*la 5 luni: deosebeşte persoanele străine de mediul familial;
*la 6 luni: se întoarce de pe spate pe abdomen, stă mult timp sprijinit în şezut, repetă silabe (lalalizează);
*la 7 luni: stă în şezut nesprijinit pentru scurt timp, se teme de străini;
*la 8 luni: se întoarce de pe spate pe abdomen şi invers, stă în picioare, sprijinindu-se de obiectele din jur;
*la 9 luni: se ridică singur în picioare şi face paşi laterali în pătuţ;
*la 10 luni: merge "în patru labe" şi cu premergătorul;
*la 11 luni: merge susţinut de ambele mâini, înţelege ordine simple verbale (răspunde la salut, bate din palme etc.);
*la 12 luni: merge ţinut de o mâna, are în vocabularul activ 3-5 cuvinte cu semnificaţie precisa (mama, tata, papa, apa).
Dezvoltarea neuropsihică se concretizează prin perfecţionarea limbajului şi a relaţiilor afective, care împreună cu achiziţiile motorii menţionate ne orientează către modul în care va evolua sănătatea fizică şi psihică a copilului, pe parcursul următorilor ani.
Tot în jurul vârstei de 1 an, copiii ştiu să arate părţile corpului, obiectele din cameră; diferenţiază după nume membrii familiei, execută mici ordine, au un "limbaj pasiv". Elementele de dezvoltare descrise, se regăsesc astfel la cea mai mare parte dintre copiii din grupa de vârstă menţionată, cu precizarea că pot exista şi mici abateri de la regulă, nu neapărat cu semnificaţie patologică. Dacă nou născutul a fost născut prematur aceste etape sunt în mod normal întârziate şi nu trebuie să intraţi în panică dacă nu se încadrează în standardele menţionate. De asemenea copiii grăsuţi pot avea o greutate în mobilizare şi o întârziere în achiziţia mersului. În afara acestor situaţii, orice abatere de la normal trebuie atent monitorizată de către medic, mai ales dacă sugarul a primit o notă mai mică de 9 la naştere. Un prim consult la medicul neurolog pentru copii ar fi bine venit în cazul în care copilul nu ţine capul în jurul vârstei de trei luni. Semn foarte important în dezvoltarea motorie, poate fi primul indicator care să vă atragă atenţia. Pentru observarea acestui deficit nu este nevoie să fi cadru medical, este suficient doar să-i fie cunoscută importanţa. Astfel se pot identifica din timp factorii care au cauzat întârzierea în dezvoltarea motorie şi se poate începe procesul de recuperare în funcţie de situaţie. La fel de importantă este şi vârsta când copilul poate sta singur în şezut. Pe lângă faptul că este un indicator important al tonifierii musculaturii paravertebrale (muşchii ce ţin dreaptă coloana vertebrală), oferă copilului posibilitatea de a sta mai mult în poziţie verticală şi de a explora mult mai uşor mediul. Achiziţia mersului şi a limbajului în jurul vârstei de 12 luni sunt la fel de buni indicatori ai unei dezvoltări normale.
De asemenea,bebeluşii sunt dispuşi să se joace tot timpul cât nu dorm. Ei preferă jocuri cât mai diverse, în funcţie de poziţia în care se află. Pe un copil vioi, plin de energie, îl vor distra jocurile gălăgioase, cu mult zgomot, care să-l solicite cu mişcări pe care le poate face uşor. Dar atunci când copilul nu se simte bine, este obosit, letargic sau prost dispus, acelaşi joc poate sa-l agaseze, să-l supere şi să-l obosească şi mai tare. Când este liniştit, simte nevoia să fie legănat, dar când debordează de energie şi este în plină vervă, legănatul îi dă o senzaţie de constrângere, putând duce la iritare. Când este obosit, somnoros sau flămând, nu-i poţi intra în voie cu nimic şi nu va accepta niciun joc, nevrând decât să stea liniştit, să doarmă sau să mănânce. De aceea nu trebuie insistat cu jocul, ci doar descoperită cauza pentru a nu se enerva şi mai mult. Jocul cu adulţii îl încântă foarte mult pe bebeluş, însă ritmul trebuie adaptat dispoziţiei sale, copilul având oricum un ritm mai lent. De asemenea trebuie să se ţină seama de ritm, mai ales când jocul este nou şi stimulează noi exerciţii, care cer o abilitate dusă pană la limita extremă a capacităţilor sale din acel moment. Temperamentul copilului are iarăşi un rol important în alegerea jocului. Pe unii bebeluşi îi distrează stimulii puternici, amuzându-i spre exemplu, pe la 5 luni, rostogolirea, în timp ce pe alţii îi sperie. Mama este cea care cunoaşte cel mai bine copilul. Ea îi va alege jocurile potrivite, zgomotoase sau mai puţin zgomotoase, solicitante sau mai puţin solicitante etc. Între 3 şi 6 luni, copiii sunt atraşi de obiectele casnice, mai mult decât de jucării, însă după ce le-au terminat de explorat, se plictisesc de ele. Totuşi va continua să-i distreze acelaşi tip de obiect, dar de alta culoare sau alte dimensiuni. La această vârstă copilului îi place să se joace complet dezbrăcat. În funcţie de condiţii, îi puteţi crea ambientul propice pentru zbenguirea în voie. Aşezat într-un pat cât mai mare, îi va plăcea teribil să se rostogolească în toate direcţiile. În intervalul de timp 6-12 luni, bebeluşul învaţă să stea în şezut şi să meargă în patru labe. De asemenea va reuşi să se ridice şi să stea sprijinit în picioare. Datorită acestor posibilităţi motrice, poate acum să exploreze mai eficient lumea din jur, intrând într-o etapa de evoluţie accelerată. Căzăturile şi loviturile pe care le suferă nu-i împiedică încercările neobosite de a continua să descopere, ba chiar îl ambiţionează. Cu foarte multa perseverenţă el nu se va lăsa până nu-şi va atinge scopul. Prin aceste progrese în mişcări, copilul capătă o oarecare independenţă şi ajunge să facă ce-şi doreşte, fără să mai aştepte să fie ajutat. Însă în ciuda faptului că devine independent fizic, el rămâne dependent emoţional, având nevoie de încurajare şi sprijin afectiv, tot timpul cât învaţă. Pentru ridicatul în picioare şi mersul în patru labe are nevoie de cât mai mult spaţiu. Ideal ar fi un loc în imediata apropiere a bucătăriei, despărţit de aceasta printr-un paravan nu foarte înalt, o încăpere special amenajată, a cărei pardoseala sa fie acoperita cu mocheta, un spaţiu numai al lui. În felul acesta copilul este ferit de lovituri şi are toată libertatea de mişcare. Dincolo de acestea, îşi poate zări mama în orice moment în timpul activităţilor sale. Se evită astfel joaca în bucătărie, locul cel mai periculos cu apa, foc, cuţite, mâncăruri fierbinţi etc. Este riscant de asemenea să se joace într-o camera aglomerată cu mobilă, vase, plante decorative, bibelouri, pe care din curiozitate le poate atinge sau sparge fără să realizeze ce este bine sau rău. Alte posibilităţi de distracţie sunt în patul părinţilor. A nu se neglija scosul în aer liber. Plimbarea printr-un parc sau într-o gradină reprezintă de asemenea o posibilitate de explorare, cunoaştere şi experienţă, venind în contact cu o sumedenie de imagini în mişcare şi de asemenea cu alţi copii de vârsta lor. Socializarea este la fel de importantă şi este bine să înceapă de la vârste cât mai mici. Principalele greşeli pe care le fac mămicile în această perioadă se referă la protejarea excesivă, care împiedică bebeluşul să exploreze tot ce doreşte, împiedicându-l astfel să se dezvolte. Cu cât îi impuneţi mai multe restricţii, din teama dvs. de a nu se răni, cu atât el va fi mai îndârjit să obţină ceea ce-şi doreşte. Dacă îl veţi lăsa să atingă obiectele dorite, având grijă să nu se rănească, îşi va pierde curând interesul pentru ele dar va fi foarte satisfăcut de noile achiziţii.
Există situaţii nefericite când copilul se naşte cu afecţiuni genetice grave care îi afectează dezvoltarea fizică şi neuropsihică. În aceste cazuri iniţierea terapiei de recuperare, chiar din prima lună de viaţă, poate aduce beneficii nebănuite, în comparaţie cu cazurile în care nu se iau astfel de măsuri la vârstă mică. De cele mai multe ori se aşteaptă ca micuţul să mai crească, considerându-se că este prea fragil pentru recuperare. Fiecare lună care trece va aduce câteva luni de retard ce nu mai poate fi recuperat. Dacă vă veţi afla vreodată în această situaţie nefericită, nu ascultaţi când vi se spune să aşteptaţi. Căutaţi un specialist care să vă îndrume către persoanele care vă pot ajuta imediat şi începeţi oricât vă va fi de greu. Rezultatele obţinute vă vor ajuta să vă bucuraţi mai mult decât aţi putea spera. Situaţia este valabilă şi în cazul în care copilul dvs. a fost diagnosticat cu autism sau o altă tulburare de dezvoltare.
De reţinut!copilul născut la nouă luni are o dezvoltare normală dacă: ţine capul în jur de 3 luni, stă în şezut în jur de 6 luni, merge independent în jur de 12 luni, rosteşte 3-5 cuvinte cu sens în jur de 12 luni, întoarce capul sau răspunde cu „ da „ când este strigat pe nume , priveşte în ochi şi zâmbeşte atunci când persoanele din anturajul interacţionează cu el. Atunci când auziţi vorbindu-se de întârziere în dezvoltarea neuropsihică (indiferent de cauză), începeţi rapid terapia de recuperare, fiecare zi care trece este foarte importantă.
În primul an de viaţă al copilului cei mai mari duşmani pot fi: vărsăturile abundente, diareea abundentă (care pot duce la deshidratare) şi febra peste 39 grade (care poate genera convulsii).
Înarmaţi cu cunoştinţe minime puteţi fi cel mai bun diagnostician pentru copilul dvs. mai ales că aveţi şi cel mai important „senzor interior”, declanşat de către instinctul matern, care nu poate greşi niciodată. Nu trebuie decât să-l ascultaţi, să nu-l ignoraţi şi să nu vă fie teamă că veţi fi consideraţi părinţi exagerat de anxioşi.
Atenţie deosebită trebuie acordată notei primite la naşterea copilului (scorul apgar). Aceasta poate fi considerată markerul dezvoltării ulterioare. Întrebaţi care este scorul apgar al copilului până să plecaţi din maternitate.
