5
None

Ecografia Doppler a arterelor cervicale

Ecografia Doppler a arterelor cervicale

 

Arterele care irigă creierul cu sânge trec prin regiunea cervicală (a gâtului). La acest nivel ele sunt uşor de explorat cu ajutorul ultrasunetelor. Cele două artere carotide interne (dreaptă şi stângă) irigă cea mai mare parte a creierului în porţiunea anterioară iar cele două artere vertebrale (dreaptă şi stângă) irigă porţiunea posterioară a creierului, dar şi cerebelul şi trunchiul cerebral (porţiunea sistemului nervos care face legătura dintre măduva spinării şi creier). Cu ajutorul ultrasunetelor, pot fi vizualizate şi explorate în regiunea cervicală inclusiv arterele carotide comune, arterele carotide externe şi arterele subclavii.  

Metoda de explorare ultrasonică se bazează pe recepţionarea de către aparatul ecografic a ecourilor pe care structurile anatomice explorate le emit în urma contactului acestora cu undele pe care le emite sonda aparatului. Undele folosite de ecograf sunt ultrasunetele, vibraţii cu o frecvenţă mai mare decât sunetele (ultrasunetele nu pot fi auzite de urechea umană).

Ultrasunetele sunt emise şi recepţionate de sonda aparatului ecograf, sonda conţinând cristale piezoelectrice, care vibrează în contact cu un curent electric slab. Structurile anatomice spre care sunt trimise ultrasunetele le pot absorbi pe acestea (ex: structurile moi, lichidiene sau grăsoase), le pot reflecta, trimiţând înapoi ecouri, sau le pot dispersa. Aparatul analizează ecourile ultrasunetelor de la structurile anatomice și creează o imagine în timp real a acestor structuri. În cazul nostru, putem vedea vasele de sânge (artere sau vene), putem vizualiza pereţii acestor vase, putem vedea, de asemenea, depunerile de colesterol de pe pereţii arterelor şi putem vedea dacă vasul de sânge este îngustat (stenozat) sau astupat prin cheaguri de sânge. De asemenea, se poate vedea dacă depunerile de colesterol şi grăsimi de pe pereţii arterelor au risc mare de a forma la nivelul lor cheaguri de sânge care pot bloca arterele şi, astfel, pot determina accidente vasculare. Aceste imagini reprezintă ecografia bidimensională.

Aparatul poate analiza însă şi ecourile emise de coloana de sânge în mişcare prin artere sau vene. La baza acestei analize stă efectul/fenomenul descris în secolul XIX de fizicianul austriac Christian Doppler (variaţia frecvenţei unei unde emise sau reflectate de un obiect în mişcare faţă de un receptor staţionar). De aceea, metoda se numeşte Doppler. Cu ajutorul acestei metode se poate evidenţia viteza de curgere a sângelui, modul de curgere a sângelui prin artere (curgere lină, laminară sau curgere cu vârtejuri, turbioane, adică turbulentă). Aparatul evidenţiază această curgere a sângelui prin sunete şi prin imagini. Imaginile sunt fie sub forma unui grafic al vitezelor, fie sub formă de culori care apar în interiorul imaginii arterei şi care arată direct modul în care curge sângele.

Ecografia Doppler a vaselor cervicale poate arăta starea vaselor, gradul de ateroscleroză şi de risc de accident vascular cerebral, stenozele (îngustările) acestor vase sau ocluziile (blocajele) acestor vase, dacă există plăci de aterom periculoase, cu risc de accident vascular sau dacă există trombi (cheaguri) în artere sau dacă există o disecţie (despicare) a peretelui vasului de sânge. Ecografia Doppler poate să identifice fie riscul de accident vascular cerebral, fie chiar sursa, cauza arterială a unui accident vascular cerebral. Astfel, această metodă permite orientarea tratamentului spre medicamente sau, uneori, spre chirurgie (lărgirea arterei printr-o operaţie) sau intervenţie prin cateterism (se introduce o sondă cu balonaş în arteră, se umflă balonaşul, se lărgeşte artera şi apoi se lasă acolo o plasă metalică, adică un stent, care împiedică reastuparea vasului).

Dacă se observă îngroşări ale peretelui arterelor de la nivelul gâtului sau dacă se evidenţiază plăci de aterom în aceşti pereţi, acest lucru este un semnal de alarmă şi pentru vasele inimii, arterele coronare, care pot prezenta şi ele modificări asemănătoare şi atunci există risc de infarct miocardic.

 

În concluzie, ecografia Doppler a arterelor cervicale este o metodă simplă, lipsită de pericole pentru pacient, şi care poate da foarte multe informaţii despre arterele pacientului şi despre modul cum circulă sângele prin aceste artere, evidenţiind riscul de accident vascular cerebral sau cauza unui accident vascular cerebral, ori trăgând un semnal de alarmă în privinţa riscului de infarct miocardic. Această metodă este foarte utilă pentru stabilirea unui tratament adecvat, medicamentos şi, uneori, chirurgical sau intervenţionist.

Dr. Irina Mirela Protosevici - medic primar neurologie clinica Medas Professional

Comentarii


ionita florin

Buna ziua, am un bilet de trimitere pentru investigatii,ex;dopller cervico-cranian.Rog sa-mi spune-ti daca pot sa fac acest ex medical la clinica dumneavoastra si cit trebuie sa platesc.Va multumesc!

April 9, 2013, 10:38 a.m.
0
1
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha