„Se impune crearea unor centre de excelenţă” (I)
Interviu cu Prof. Dr. Fulger Lazăr,
Preşedinte Comitet Local de Organizare Congres Naţional de Chirurgie 2012
Reporter SM: Medicina se învaţă din cărţi, din practica medicală curentă, se transmite şi „din tată în fiu”, prin încredinţarea unor „secrete medicale” urmaşilor (cine are), sau studenţilor sau colegilor tineri şi ambiţioşi. Care consideraţi că sunt căile cele mai eficiente pentru ca practicile medicale, standardele înalte să se transmită rapid de la centre medicale de tradiţie către medici din alte unităţi de la periferia ţării?
Prof. Dr. Fulger Lazăr:
Prin tradiţie, medicina ca profesie liberală şi chirurgia în mod special presupun o lungă perioadă de învăţământ, atât teoretic cât şi practic. Este evident că studiul în disciplinele medicale, ţinând cont de dezvoltarea remarcabilă a medicinei, a devenit extrem de complex. Comparând etapele mari ale medicinei, medicina în Antichitate şi cea din Evul Mediu, constatăm că deosebirile nu sunt fundamentale, ucenicia pe lângă un maestru fiind calea de urmat.
Medicina modernă, care a început în secolul XIX, odată cu achiziţia unor cunoştinţe fundamentale în ceea ce priveşte morfologia, fiziologia, fiziopatologia şi patologia bolilor, a trecut de la etapa de „artă” deprinsă de la un maestru la ştiinţa însuşită prin mulţi ani de studiu, dar păstrează în continuare ceea ce se însuşeşte alături de medicul senior cu experienţă, şi anume arta diagnosticării, la care, în afara reperelor obiective, participă şi simţul clinic, dar şi strategia terapeutică, presupunând o lungă experienţă ce permite practicianului să aleagă, din multiplele variante, soluţia optimă, cu iatrogenie minimă.
Progresele remarcabile făcute în tehnologia medicală, achiziţiile în domeniul tratamentului medicamentos, cunoştinţele fundamentale privind patogenia şi evoluţia bolilor au transformat medicina într-o ştiinţă exactă, în care protocoalele terapeutice tind să înlocuiască acel caracter aleator al deciziei medicale.
Pe de altă parte, medicina modernă tinde să se ultraspecializeze în domenii mult mai înguste. Medicul internist a fost înlocuit de medicul specializat în cardiologie, boli de nutriţie, endocrinologie, pneumologie, nefrologie etc., iar chirurgul de chirurgie generală care aborda toate domeniile chirurgicale este, practic, în curs de dispariţie. Din trunchiul chirurgiei generale s-au desprins, după cel de-al Doilea Război Mondial, urologia şi ortopedia, pentru ca apoi să se desprindă chirurgia vasculară, chirurgia plastică şi reparatorie şi, în continuare, există tendinţa de apariţie a unor centre profilate pe domenii înguste: chirurgia colorectală, chirurgia esofagiană, chirurgia endocrină, chirurgia transplantului de organe etc. Avantajul ultraspecializării este dat de cumularea unor experienţe deosebite, care, prin performanţă şi rezultate, devin centre de excelenţă în domeniile respective. Există ţări în care competenţa pentru anumite intervenţii se poate obţine numai în aceste centre de excelenţă, care au un număr mare de pacienţi trataţi.
Menţionez că, dacă un chirurg face 10 operaţii pe an, se apreciază că experienţa lui este insuficientă pentru a obţine rezultate foarte bune. Din acest motiv, în medicina actuală se impune crearea unor centre de excelenţă sau de referinţă pentru o ţară, în care să se efectueze intervenţiile chirurgicale complexe, cum sunt cele din chirurgia hepatică avansată, chirurgia pancreasului, chirurgia esofagului, chirurgia colorectală, chirurgia vasculară, chirurgia obezităţii.
Cred că, la noi în ţară, acesta este drumul de urmat, iar centrele medicale care au dovedit preocupări într-un anumit domeniu trebuie să fie încurajate şi susţinute de factorii responsabili.
Reporter SM: Care ar trebui să fie rolul colegiului medicilor pentru ca să reprezinte cu adevărat voinţa medicilor în forurile decizionale şi pentru ca problemele lor reale să fie mai bine cunoscute şi rezolvate acolo unde se iau decizii care îi privesc pe aceştia?
Prof. Dr. Fulger Lazăr:
Colegiul Medicilor, aşa cum a fost gândit iniţial, urma să fie o structură prin care corpul medical să-şi poată impune opinia în raport cu finanţatorul, fie acesta Casa Naţională de Asigurări, fie Ministerul Sănătăţii, dar şi să fie un element important în raport cu organele judecătoreşti în cazul evaluării practicii medicale. Realitatea arată că, ulterior înfiinţării Colegiului Medicilor, în etape succesive, prin hotărâri succesive, factorul decizional politic a dus la diminuarea rolului Colegiului Medicilor în negocierile atât cu Casa Naţională de Asigurări cât şi cu Ministerul Sănătăţii. Pentru a da un exemplu concret: în comisiile paritare, rolul Colegiului Medicilor este doar consultativ, iar ulterior, în cadrul structurii Colegiului Medicilor, s-a înfiinţat o comisie de disciplină cu activitate independentă, tocmai cu scopul de a diminua autoritatea Consiliilor Judeţene. Cred că, în perspectivă, importanţa rolului Colegiului Medicilor va fi mai mare dacă, printr-o negociere cu structurile guvernamentale, se va obţine creşterea autorităţii profesionale a Colegiului Medicilor şi dacă vor fi impuse criterii mai stricte în eliberarea autorizaţiilor pentru libera practică şi pentru deschiderea a noi cabinete şi centre medicale. Impunerea acestor criterii stricte va fi posibilă doar dacă rolul Colegiului Medicilor va fi acceptat ca decisiv. Faptul că, în acest moment, există o implicare atât a Ministerului Sănătăţii cât şi a Casei de Asigurări de Sănătate duce la o dualitate care face să se dilueze autoritatea Colegiului Medicilor.
