Campania Naţională “Controlează-ţi Diabetul” continuă cu cea de a V-a ediție, la Cluj-Napoca, care se va desfăşura în perioada 14-16 noiembrie 2013, pentru a atrage atenţia cu privire la incidenţa crescută a cazurilor de diabet din România. Evenimentul va fi organizat ştiinţific de către Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice cu sprijinul partenerului local, Centrul Clinic Județean de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Cluj-Napoca.
Evenimentul coincide cu Săptămâna de Luptă Împotriva Diabetului și cu Ziua Mondială a Diabetului, şi se va derula pe parcursul a 3 zile. Manifestarea va include o serie de activităţi dedicate atât publicului profesionist, cât și publicului larg. Obiectivul tuturor acţiunilor din această perioadă este acela de a conştientiza importanţa prevenţiei, diagnosticării precoceși controlului diabetului zaharat.
„La nivel mondial sunt peste 371 de milioane de persoane cu diabet zaharat şi se preconizează că până în 2030 acest număr va depasi 552 de milioane. În acest context se desfășoară Campania NaţionalăControlează-ţi Diabetul, ajunsă la cea de-a cincea ediţie. În cadrul campaniei ne propunem să responsabilizăm publicul larg în privinţa prevenţiei diabetului zaharat. Ne dorim să-i facem să conştientizeze incidenţa si prevalenta crescuta a diabetului zaharat, să prevină această afecţiune ale cărei statistici sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, iar pentru cei afectați să își controleze eficient diabetul”, a declarat prof.univ.dr. Maria Moţa, Preşedinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
În cadrul Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul va avea loc acţiunea de testare gratuită a glicemiei și a hemoglobinei glicate, care se va desfășura timp de 2 zile, într-un cort special amenajat în centrul orașului Cluj-Napoca, mai exact în Piața Mihai Viteazul, în zilele de 14 și 15 noiembrie, între orele 09:00-16:00.
„Lupta împotriva diabetului o marcăm cel mai bine împreună: medici, autorităţi, persoane cu diabet şi de asemenea, prin intermediul presei. Doar așa putem trage un puternic semnal de alarmă, în privinţa importanţei prevenţiei, diagnosticării precoce și al controlului eficient al diabetului zaharat”, a declarat conf. univ. dr. Ioan Andrei Vereșiu, preşedintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli metabolice.
Având în vedere că unul dintre sfaturile specialiştilor legate de prevenţia diabetului se referă la practicarea regulată a sportului, activitatea fizică va avea un rol deosebit de important în cadrul campaniei. De aceea, se va desfășura acțiunea „Sport pentru tine, mişcare pentru sănătatea ta”, în data de 14 noiembrie 2013, la ora 17.00, în cadrul Polus Center Cluj. Astfel, cu această ocazie, va fi promovat dansul ca o modalitate de mișcare fizică, activitate susținută cu sprijinul școlii de dans Transilvania Dance Center.
„Prevenţia, diagnosticarea precoce şi controlul sunt mesajele cheie ale Campaniei Naţionale Controlează-ţi Diabetul. Este important ca fiecare dintre noi să conștientizeze importanța adoptării unui stil de viață sănătos pentru prevenirea diabetului”, a declarat conf.univ.dr. Gabriela Roman, Vicepreședintele Societății Europene de Obezitate.
La nivel internațional, de Ziua Mondială a Diabetului sunt iluminate în albastru clădiri reprezentative în semn de solidaritate cu milioanele de persoane care suferă de această boală. Anul acesta, în data de 14 noiembrie, clădirea oficială iluminată în albastru este Teatrul Național Cluj-Napoca.
”Mă bucur că anul acesta, de Ziua Mondială a Diabetului, Cluj-Napoca devine simbolul luptei împotriva diabetului. Diabetul este una dintre cele mai grave afecțiuni deoarece în timp, dacă nu este controlată eficient, poate deveni extrem de periculoasă din cauza complicațiilor care pot duce la boli cardiovasculare, amputații ale membrelor, pierderea vederii sau probleme renale” a declarat prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.
În data de 16 noiembrie, mari nume din diabetologia românească se vor reuni în cadrul unui simpozion ştiinţific pentru a discuta problematica diabetului zaharat în România, precum şi pentru a dezbate cele mai noi soluţii terapeutice, pentru a oferi persoanelor cu diabet speranţă şi o calitate mai bună a vieţii. Manifestarea va fi organizată științific de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Înscrierile pentru participarea la simpozionul ştiinţific se fac pe site-ul campaniei: www.controleaza-diabetul.ro. Participarea este gratuită, pe baza înscrierii. Evenimentul este creditat cu puncte EMC.
Organizator științific: Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice
Partener local: Centrul Clinic Județean de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Cluj-Napoca
Parteneri ştiinţifici: Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Asociaţia Română de Educaţie în Diabet, Societatea de Neuropatie Diabetică
Pe plan local, manifestarea este susținută de către: Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județului Cluj, Consiliul Județean Cluj
Partener oficial: Ministerul Sănătăţii
Pentru mai multe informaţii: www.controleaza-diabetul.ro
Management eveniment: Sănătatea Press Group – expertul tău în comunicare pe domeniul medical
Contact: Diana Nanciu, Specialist PR & Comunicare, 0733.011.109, pr@sanatateapress.ro