În multe cazuri astmul bronsic este, cel puţin iniţial, de origine alergică sau intrinsecă (non-alergică), iar declanşarea psihogenă este un „factor suplimentar”. Trebuie accentuat faptul că studiul rolului jucat de factorii psihogeni în declanşarea atacului de astm bronşic are doua aspecte:
♦ Relaţia dintre stresul psihologic - ca o regulă extinzându-se pe o lungă perioadă de timp în viaţa pacientului, şi având o intensitate şi durată variabilă - şi apariţia primelor atacuri de astm bronşic, corespunzând debutului bolii.
♦ Relaţia dintre excitanţii comuni, zilnici, de ordin psihologic şi declanşarea atacurilor de astm după debutul bolii.
Legitimitatea astmului pur psihogenic a fost sugerată (cu anumite rezerve) de către mulţi autori care se bazează pe observaţii clinice ale atacurilor de astm bronşic fără nici o explicaţie alergică sau infecţioasă (cele două mari etiologii admise la acel moment, 1970-1980).
Unul din autori consideră că factorii psihologici – la fel ca şi factorii fizici, chimici, sau neurali – joacă un rol secundar în inducerea perturbărilor care duc la astmul bronşic.
Altul a exprimat în 1981 o serie de rezerve cu privire la etiologia exclusiv psihogenică a astmului, aşa-zisul „astm psihogenic”. Autorul a invocat, la fel cum o facem şi noi, faptul că pacienţii cu „astm psihogenic” au antecedente fie personale fie familiale de alergie şi suferă de fapt de astm alergic. Aceşti pacienţi au o evoluţie cvasi-constantă a astmului în primăvară sau toamnă, şi nu răspund favorabil la medicaţie anxiolitică. El restricţionează sfera – şi asa limitatată – a astmului pur psihogen la acele cazuri care sunt declanşate de cauze psihogene în absenţa unei alergii sau infecţii demonstrate.
Un al 3-leau autor nu a găsit nici măcar un singur pacient cu astm psihogenic pur, chiar dacă o etiologie psihogenică a fost identificată în 53 de cazuri.
Din cei 120 de pacienţi pe care i-am investigat într-un studiu personal (Iamandescu, 1980) nici unul nu a avut astm pur psihogenic, adică declanşare pur psihogenă a atacurilor, exclusiv de către factori psihologici. 89 din aceşti pacienţi aveau o etiologie alergică pură (la praf, polen, daphnia, mucegaiuri) confirmate prin teste în timp ce 31 aveau astm intrinsec.
În contextul unor grupuri mari de astmatici cu etiologie alergică sau de alt tip, formele de astm care sunt declanşate de factori adiţionali psihogenici au putut fi identificate.
Acestea sunt notate în 62,5% din pacienţii spitalizaţi, majoritatea cazurilor fiind cu o evoluţie prelungită şi mai severă a bolii, dar în numai 30% din cazurile uşoare şi moderat severe care sunt urmărite în ambulator. Procentul de trigger psihologic este maxim (86%) la pacienţii corticodependenţi.
În concluzie, deşi stimulii psihologici ar putea determina apariţia atacurilor de astm bronşic, nu sunt un factor exclusiv etiologic şi aceasta este în concordanţă cu opiniile recente.
În timp ce, pe de o parte, contestăm un astm bronşic pur psihogen, este necesar să izolăm acele forme de astm bronşic, fie ele alergice sau intrinseci, unde debutul atacurilor este provocat şi de factorii psihologici.
