Nicolae Constantin Paulescu
(n. 8 noiembrie 1869, în București pe Calea Moșilor, Nr. 69, D, 19 iulie 1931)
Om de stiintă român, medic si fiziolog, profesor la Facultatea de Medicină din Bucuresti, Nicolae Paulescu a contribuit la descoperirea hormonului antidiabetic eliberat de pancreas, numit mai târziu insulină.
Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obtinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza Recherches sur la structure de la rate (Cercetări asupra structurii splinei). A lucrat în spitalele din Paris, mai întâi ca extern la spitalul parizian „Hôtel-Dieu” (1891-1894) în serviciul profesorului Étienne Lancereaux, ilustru clinician si anatomo-patolog, si apoi ca intern (1894-1897) sau ca medic secundar (1897-1900) la spitalul Notre Dame du Perpétuel-Secours, fiind adjunct al profesorului Lancereaux.
În anii 1897-1898 a urmat si cursurile de chimie biologică si fiziologie generală la Facultatea de Știinte din Paris, obtinând în 1899 titlul de Doctor în Știinte cu lucrările Cercetări experimentale asupra modificărilor ritmului miscărilor respiratorii si cardiace sub influenta diverselor pozitii ale corpului si Cauzele determinante si mecanismul mortii rapide consecutivă trecerii de la pozitia orizontală la cea verticală. În anul 1901, obtine la Universitatea din Paris al doilea doctorat în stiinte cu dizertatia Étude comparative de l'action des chlorures alcalines sur la matière vivante (Studiu comparativ asupra actiunii clorurilor alcaline asupra materiei vii).
În anul 1900 se reîntoarce în tară si este numit profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină si Director al Clinicii de Medicină internă de la spitalul St. Vincent de Paul din Bucuresti.
În anul 1902 îsi deschide cursul de Fiziologie cu prelegerea „Generatia spontanee si darwinismul în fata metodei experimentale” iar în 1905 tine trei lectii faimoase („Finalitatea în biologie”, „Materialismul”, „Suflet si Dumnezeu”) ce vor alcătui volumul Notiunile „suflet” si „Dumnezeu” în fiziologie, publicat în acelasi an si reeditat în 1944 si 1999. Conceptiile sale antidarwiniene vor determina o aprigă polemică.
În 1916 Nicolae Paulescu a izolat substanta pe care a numit-o pancreină (azi considerată a fi insulină), injectând extractul său în vena jugulară a unor câini diabetici si observând că glicemia lor patologică a revenit temporar la normal. În sesiunea din 23 iulie 1921 a Societătii de Biologie, Nicolae Paulescu prezintă în patru comunicări rezultatele cercetărilor sale privind actiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet.
8 luni mai târziu, un ortoped canadian Ch. Herbert Best, ajutat de un student la medicină Fr. Grant Banting, au publicat descoperirea unei substante active în reglarea glicemiei.
Răspunzând campaniei internationale initiată de fiziologul scotian Ian Murray, profesorul A.W.K. Tiselius, vicepresedinte al Fundaţiei Nobel, recunoaste în 1969 meritele lui Nicolae Paulescu în descoperirea tratamentului antidiabetic, exprimându-si speranta că „opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile stiintifice internationale.
În anul 1990, Nicolae Paulescu a fost numit post mortem membru al Academiei Române.
