Diabetul zaharat reprezintă o condiție patologică cronică, complexă ce necesită atât supraveghere medicală cât și numeroase strategii de reducere a factorilor de risc. Așadar, în acest context, putem susține cu certitudine conceptul de interdisciplinaritate în ceea ce privește abordarea complicațiilor cronice ale diabetului zaharat.
În anul 2000, OMS a atras atenția asupra celor 170 de milioane de bolnavi de diabet la nivel mondial. Estimările pe termen lung erau cel puțin alarmante: 366 de milioane de persoane în 2030 (1) Realitatea este însă îngrijorătoare: în prezent există la nivel mondial 366 milioane pacienți diagosticați cu diabet, iar în următorii 15 ani acest număr va creşte la cel puțin 552 milioane.
În România, prevalenţa diabetului zaharat este de 11,6%, ceea ce înseamnă că în prezent România este a doua țară din Europa, după Turcia, în ceea ce privește prevalenţa diabetului zaharat.
Un studiul desfãşurat pe o perioada de 5 ani (2000-2004) și care a cuprins un număr de aproximativ 7.800.000 de persoane, deci o treime din populația României furnizează următoarele date: în anul 2000 a fost înregistrat un numãr de 15.057 de cazuri noi de diabet zaharat, dintre care 13.867 cu diabet zaharat tip 2. În anul 2003 au fost înregistrate 16.145 de cazuri noi, din care 15.379 cu tip 2. Extrapolând cu 50.000 de cazuri noi pe an, datele estimează 1,5 milioane de bolnavi diabetici în România în anul 2025.
Prin definiție, diabetul zaharat reprezintă un grup de afecţiuni metabolice a căror principale caracteristici sunt reprezentate de: hiperglicemia indusă de secreţia deficitară de insulină, rezistenţa la insulină sau chiar ambele entități în proporţii variabile. Cât despre complicațiile cronice ale diabetului, este necesar să reamintim impactul lor în ceea ce privește mortalitatea și morbiditatea bolnavilor cu DZ .
Este larg cunoscută asocierea la pacienții cu diabet tip 2 a hipertensiunii arteriale şi a dislipidemiei ca și factori de risc pentru bolile cardiovasculare. Numeroase studii întăresc importanța abordării individuale a factorilor de risc, la pacientul care asociază și patologie cardio-vasculară.
În cazul pacienților cu diabet tip 1, incidența hipertensiunii crește de la 5% la 10 ani, la 33% la 20 ani şi 70 % la 40 de ani de evoluție a bolii. Există o creştere direct proporțională între prevalența hipertensiunii și creșterea moderată a albuminuriei odată cu progresia bolii renale, fapt regăsit într-un studiu realizat pe 981 pacienți cu diabet tip 1 de cel puțin 5 ani și nefropatie diabetică, a caror incidență de a dezvolta hipertensiune atinge 75-85%. În ceea ce privește pacienții cu diabet zaharat tip 2, într-un studiu efectuat pe 3500 de cazuri nou diagnosticate 39% erau deja hipertensivi..
Dislipidemiile favorizează producerea aterosclerozei, a cardiopatiei ischemice, a infarctului miocardic, hemoragiei cerebrale, arteriopatiei membrelor inferioare și a altor boli cardio-vasculare. În ceea ce privește dislipidemia, recomandarea de screening este: la momentul diagnosticului, la prima evaluare medicală, iar după vârsta de 40 de ani periodic. Pe lângă recomandările nutriționale adaptate fiecărui individ trebuie menţionate: activitatea fizică , scăderea ponderală, interzicerea fumatului; toate acestea reușind să reducă factorii de risc cardio-vascular ce sunt influențați și de scăderea LDL- colesterolului. În cazul tuturor pacienților cu vârsta > 40 ani, terapia cu statină în doză moderată trebuie luată în considerare. Studii clinice desfășurate pe pacienții cu risc înalt, precum cei cu sindrom acut coronarian au demonstrat că o terapie agresivă cu doză mare de statină duce la o reducere semnificativă a apariției unui posibil eveniment acut. În cazul pacienților diabetici cu vârsta > 75 ani, datele sunt limitate, astfel încât este preferabil tratamentul individualizat. Dozele mari sunt recomandate celor cu patologie cardio-vasculară evidentă.
Hipertrigligeridemiile severe (TG>1000 mg/dl) necesită terapie farmacologică imediată (fibrat sau ulei de pește) în ideea de a reduce riscul apariției pancreatitei acute. În cazul în care nu există hipertrigliceridemie, terapia țintește HDL colesterolul; dacă acesta este < 40 mg/dl şi LDL între 100-129 mg/dl. Nivelul scazut al HDL însoțit de o valoare mare a trigliceridelor reprezintă cel mai des întalnit pattern de dislipidemie la persoanele cu diabet zaharat tip 2.
În nefropatia diabetică, ghidurile internaționale recomandă cel puțin un screening pe an cu determinarea cantitativă a albuminuriei şi a eRFG la toti pacienții cu diabet tip 2, dar și la pacienții cu diabet tip 1 cu evoluție mai mare de 5 ani. Boala renală cronică se instalează la 20-40% dintre pacienții cu diabet zaharat și reprezintă una dintre cauzele principale ale bolii renale terminale.
Retinopatia diabetică reprezintă cea mai frecventă cauză de cecitate la adulţii cu vârsta cuprinsă intre 20-70 ani. În 2008, 33% din pacienții diabetici adulți cu vârsta peste 40 ani, aveau diverse forme de retinopatie.
Neuropatia diabetică reprezintă cea mai frecventă complicație microvasculară, afectând majoritatea pacienților diabetici. Polineuropatia senzitivă-motorie diabetică afectând 30-90% dintre pacienții diabetici reprezintă cea mai comună formă și este asociată cu scăderea calității vieții acestora. Tratamentul are la bază trei abordări majore:
• control glicemic intensiv sși managementul factorilor de risc,
• tratamentul patogenic,
• terapia simptomatică a durerii.
Complicațiile cronice ale diabetului sunt, fără îndoială, însoțite de creşterea morbiditatii și mortalitatii. La fiecare 12 minute se produce un accident vascular cerebral sau un infarct pe fondul angiopatiei diabetice, la fiecare 90 de minute un pacient orbește sau dezvoltă boală renală în stadiu terminal, iar la fiecare 19 minute se efectuează o amputație de membru inferior la pacienţii cu diabet zaharat. În aceste circumstanțe, este imperios necesară o abordare multidisciplinară în tratamentul complicațiilor cronice micro și macrovasculare ale diabetului zaharat.
(articol adaptat)
Prof. Dr. Gabriela Radulian, Dr. Raluca Radu
I.N.D.N.B.M. „N. Paulescu”
