Deseori, în cabinet, femei şi bărbaţi, deopotrivă, îşi încep povestea cu următoarea afirmaţie: „am aceste probleme, pentru că părinţii mei au divorţat…” sau, dimpotrivă: „am aceste probleme, pentru că părinţii mei nu au divorţat…”.
Ce putem înţelege dincolo de aceste cuvinte? Cum este cel mai bine, să rămânem în relaţii de cuplu disfuncţionale, care riscă să afecteze evoluţia copiilor noştri sau să punem capăt tensiunilor şi certurilor din familie, încercând să ne educăm copiii întrun climat cât mai echilibrat şi stabil?
Sigur că ideal este ca, copiii noştri să crească întro familie armonioasă, împreună cu ambii părinţi, putând în felul acesta să beneficieze de prezenţa, grija, iubirea, atenţia şi suportul amândorura şi de tot ce presupune “a trăi” întro familie armonioasă. Însă, atunci când neînţelegerile şi disensiunile ating cote de conflict şi frecvenţa acestor conflicte devine cvasipermanentă şi/sau când atmosfera din familie este nocivă pentru toţi membrii familiei, cel mai potrivit lucru este să ne oprim, să respirăm adânc şi să evaluăm raportul dintre beneficii şi prejudicii şi să luăm, împreună, cea mai matură decizie.
Ce înseamnă o decizie matură? Înseamnă să găsim acea soluţie care să producă efecte pozitive atât în prezent, cât şi în viitor (şi în viitorul apropiat, dar şi pentru cel mai îndepărtat), având în conştiinţă potenţialul alienant al păstrării unui stil de viaţă toxic, cu efecte dintre cele mai rele asupra personalităţilor în plină formare, adică asupra copiilor noştri. Nu uitaţi că asocierea dintre iubire şi violenţă, agresivitate (fie şi doar verbală) sau orice formă de abuz, duce la structurarea unor potenţiale probleme ulterioare la nivelul concepţiei de sine (imagine de sine, încredere în sine, etc.), a concepţiei despre lume şi viaţă sau la nivel de dezvoltare a personalităţii.
Dificultăţile care apar în faţa deciziei de despărţire/divorţ sunt determinate de o sumedenie de motive, de la teamă sau neputinţa noastră de a accepta că am eşuat, până la temeri sau chiar frici despre cum se vor adapta copiii la această schimbare majoră… Toate acestea sunt fireşti şi este important să fie discutate şi lămurite de către cei doi parteneri. De ajutor este să facem distincţia între cele două roluri pe care le facem în familie, cel de parteneri de cuplu şi cel de părinţi. Dăcă reuşim să dăm deoparte sursele de nemulţumiri din zona relaţiei de cuplu şi punem deasupra a orice interesele copiilor şi starea lor de bine, vom reuşi să găsim variantele cele mai puţin costisitoare pentru aceştia. Ce înseamnă asta, mai exact? Ca să generalizez, fără să simplific însă, un copil este bine dacă parinţii lui sunt bine… adică dacă părinţii comunică între ei şi decid împreună despre orice este legat de copil, acesta va accepta mai uşor şi cu prejudicii mai puţine separarea părinţilor, şi va gestiona mai bine perioada de adaptare ulterioară despărţirii acestora. Este important să înţeleagă că decizia părinţilor este legată de sentimentele şi gândurile care există între aceştia doi şi nu implică sentimentele, credinţele şi raportarea acestora faţă de copil. Dacă copilul înţelege că decizia părinţilor este despre soluţii şi nu despre probleme, şi dacă se bucură de suportul psihologic al amândorura, va reuşi să se adapteze rapid.
Este important să nu uităm că parcurgerea vieţii este despre „punct şi în continuare…”, iar această „în continuare” depinde de noi. Întotdeauna.
