“Te iubesc”, poate însemna pentru unii dintre noi: “trebuie să fii cum vreau eu, trebuie să faci cum am eu nevoie, tu, cel pe care eu îl iubesc”, sau, şi mai de neînţeles: “dacă mă iubeşti, atunci trebuie să fii cum îmi place mie, trebuie să faci aşa cum vreau eu…”.
E adevărat? Se poate asocia iubirea cu dorinţa, care deseori se transformă într-o adevarată nevoie de a-l schimba pe celălalt?
Când ne îndrăgostim, celălalt ni se pare minunat aşa cum e. E adevărat că sub influenţa reacţiilor chimice care se petrec în creierul nostru, o parte din percepţiile noastre sunt deformate în această fază a îndrăgostirii, iar atunci când această “chimie” se mai “linişteşte”, putem evalua mai corect realitatea, însă de aici şi până la străduinţa constantă şi continuă de a-l transforma pe partener în altcineva, este cale lungă.
Şi totuşi, este ceva despre care auzim mereu, dacă nu cumva chiar ni s-a intamplat….
Şi atunci, cum ştim ce este “permis” în numele iubirii şi ce nu? Răspunsul este simplu, este permis tot ceea ce nu ne atinge esenţa de a fi şi se referă la acele lucruri de suprafaţă pe care dacă le modificăm (reacţii simple, comportamente superficiale, elemente de imagine, etc.) nu suferim alienări ale felului nostru de a gândi, a simţi sau a fi, ci dimpotrivă, ne îmbogăţesc şi ne ajută să evoluăm.
Dacă simţiţi că cererile partenerului devin prea intruzive şi vă simţiţi invadat şi constrâns să fiţi altfel decât sunteţi, atunci ar fi bine să încercaţi să îi explicaţi această realitate a dumneavoastră şi să îl faceţi să înţeleagă efectele pe care le resimţiţi.
Uneori aţi putea fi tentaţi să consideraţi că, de dragul lui, chiar aţi putea accepta să vă modificaţi, că nu ar fi mare efort, că asta ar putea să vă aducă un plus de valoare în relaţie… Este o alegere care vă aparţine, însă este bine să luaţi în calcul că de multe ori acesta poate fi doar primul pas al unui lung şir de schimbări pe care veţi fi nevoit/ă să le acceptaţi şi să le îndepliniţi. Va fi dificil şi extrem de obositor să trăiţi încercând să fiţi altcineva. Acest lucru este posibil doar punctual şi pentru perioade scurte de timp, dar nu poate fi confortabil când se întamplă vreme îndelungată.
Acest demers de a cere partenerului de cuplu să îndeplinească aşteptările de a fi conform unui model prestabilit sau de a face acele lucruri de care am eu nevoie, bineînţeles cu riscul alienării lui, are prea puţin de-a face cu iubirea, afecţiunea şi dorinţa de bine pentru un altul. Se înscrie mai degrabă în registrul comportamentelor abuziv-manipulative, egoiste şi este expresia unei excesive centrări pe sine.
Dacă deja experimentaţi o relaţie de cuplu în care dumneavoastră sunteţi cel transformat, este posibil să trăiţi o multitudine de sentimente contradictorii faţă de partener şi faţă de propria persoană, cele mai importante fiind frustrarea, dezamăgirea, inadecvarea, confuzia, tristeţea şi furia. Nu dezarmaţi, puteţi interveni oricând pentru a vă reechilibra! Ar fi bine să vă luaţi puţin timp şi să vă reamintiţi cum şi cine sunteţi de fapt dumneavoastră cel adevărat, cel autentic. Apoi propuneţi-i partenerului un exerciţiu simplu, în care vă întoarceţi împreună în timp la primele zile ale relaţiei şi împărtăşiţi fiecare ce vă amintiţi despre cum eraţi atunci. Încercaţi în continuare să îl ajutaţi să conştientizeze care vă sunt trăirile negative pe care le aveţi în legătură cu felul în care v-aţi pierdut pe dumneavoastră înşivă şi povestiţi-i despre dorinţa de a vă redefini. Dacă aveţi nevoie de ajutor, nu ezitaţi să apelaţi la un psihoterapeut. Nu uitaţi, noi suntem ce gândim!
