După datele OMS, boala venoasă cronică este clasificată pe locul 7 printre bolile invalidante, generând incapacitate îndelungată de muncă, cu costuri sociale enorme. Datele statistice arata că, în secţiile de dermatologie, ulcerul de gambă ocupă peste 20% din paturi şi consumă peste 30% din zilele de spitalizare.
De peste o jumătate de secol se practică tratamentul local al ulcerului varicos cu antibiotice şi substanţe cicatrizante, ceea ce poate determina selectarea unor surse microbiene polirezistente la antibioterapia curentă, dar mai ales reacţii alergice locale, care împiedică procesul de cicatrizare, sau chiar reacţii alergice generale care pot pune în pericol viaţa bolnavului. S-a demonstrat că un bolnav cu ulceraţii deschise se sensibilizează de 10 ori mai repede la medicaţia aplicată topic decât la aceeaşi medicaţie administrată parenteral.
Tratamentele unanim admise la ora actuală şi accesibile şi în România sunt peliculele absorbante şi hidrocoloidale, care nu produc sensibilizări, sunt foarte bine tolerate, procentul de vindecare este mai mare şi durata tratamentului mai scurtă. Tratamentul cu pelicule ocluzive asociat cu contenţiune elastică (faşă sau ciorap elastic), practicat în ambulator, constituie tratamentul de elecţie.
Peliculele hidrocoloidale cu suprafaţa de 10X10 cm (100 cm²) au un preţ de cost de aproximativ 5-6 euro. Pentru un ulcer mic (1 cm²) sau mediu (4-6 cm²), avand în vedere că pelicula se schimbă la 2-5 zile şi se poate tăia în funcţie de dimensiunile ulcerului, pot fi necesare 1-2 pelicule (cost 6-12 euro/lună). Pentru ulcerele mari pot fi necesare 10-12 pelicule lunar sau chiar mai multe, în funcţie de dimensiunile ulceraţiei (cost minim 50 euro/lună).
În cazul Spitalului Judeţean de Urgenţă ,,Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Casa de Asigurări de Sănătate finanţează în sistem DRG 1.416 lei pentru fiecare pacient externat, inclusiv cei trataţi pentru ulcere de gambă, durata medie de spitalizare acceptată fiind de 7 zile, timp în care practic se tratează doar complicaţiile acute ale ulcerului de gambă.
Daca luăm în calcul şi costul complicaţiilor alergice care survin în cursul tratamentului local cu antibiotice plus prelungirea perioadei de cicatrizare a ulcerului, vom constata că tratamentul cu pelicule ocluzive este mult mai rentabil economic.
Costurile asistenţei medicale trebuie coroborate cu costurile sociale ale incapacităţii de muncă şi vom constata clar avantajele economice ale tratamentului ambulator cu pelicule hidrocoloide şi absorbante.
Medicul de familie, sub îndrumarea medicului specialist dermatolog, poate avea un rol esenţial în supravegherea şi efectuarea tratamentului ambulator. Educaţia medicală flebologică minimă a pacienţilor cu insuficienţă venoasă cronică ar fi de un real folos în optimizarea rezultatelor tratamentului, pacienţii refuzând deseori diverse metode de tratament (cura chirurgicală, scleroterapia sau chiar contenţiunea elastică) deoarece nu le înţeleg eficienţa.
Având în vedere că studiile epidermologice arată o prevalenţă a bolii venoase în România de peste 30%, iar 16% dintre pacienţi prezintă o limitare a activităţii normale (sau diverse grade de incapacitate de muncă), consider că este necesară elaborarea unui Program Naţional de tratament al ulcerului de gambă în regim de asistenţă medicală de ambulatoriu, program în care trebuie incluşi şi medicii de familie şi un pachet de servicii de îngrijiri la domiciliu.
Obţinerea de competenţe profesionale, atât pentru medicii de familie cât şi pentru asistenţii medicali, în privinţa îngrijirii ulceraţiilor cronice (nu numai de etiologie venoasă) ar putea creşte calitatea acestor îngrijiri, rata de vindecare, ar scădea costurile sociale globale şi ar putea reorienta o parte din resursele umane existente la nivelul asistenţei medicale medii spitaliceşti spre o activitate de ambulatoriu.
