Artroza este cea mai frecventă dintre afecţiunile sistemului musculoscheletal, reprezintă a doua cauză de invaliditate după afecţiunile cardiovasculare şi este o adevărată problemă de sănătate publică prin implicaţiile socio-economice. Reprezintă cea mai frecventă cauză de durere cronică la populaţia vârstnică. La pacienţii din SUA, artroza determină peste 440.000 de protezări de genunchi şi 200.000 de protezări de şold pe an, ceea ce înseamnă costuri medicale şi economice ridicate.
Se caracterizează printr-o degradare progresivă a cartilajului articular, o reacţie hipertrofică la nivelul osului subcondral, însoţită de modificări la nivelul întregii articulaţii-capsula articulară, sinovială, meniscuri. Până la vârsta de 55 de ani artroza apare în aceeaşi măsură la bărbaţi şi la femei, după această vârstă este mult mai frecventă la femei, odată cu instalarea menopauzei, cu excepţia coxartrozei, mai frecventă la bărbaţi, indiferent de vârstă. Există o serie de factori favorizanţi ai artrozei. Ereditatea, se consideră că există o predispoziţie genetică, o agregare familială a bolii, mai ales pentru formele poliarticulare, coxartroză şi artroza digitală. Vârsta, incidenţa bolii creşte odată cu înaintarea în vârstă. Sexul, femeile după menopauză au o incidenţă crescută a bolii, scade dacă iau tratament de substituţie hormonală. Obezitatea este un factor de risc major, mai evident la femei şi în formele de artroză localizată la nivelul genunchiului. Studiile arată că o scădere ponderală cu 5 kilograme scade riscul de apariţie a gonartrozei cu 50%. De asemenea, artroza se corelează cu o serie de afecţiuni, cum sunt hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, dislipidemia, hiperuricemia. Suprasolicitările articulare sunt implicate în apariţia precoce a unor forme severe de artroză. Eforturile fizice excesive, din cadrul unor activităţi sportive, activităţile profesionale, microtraumatismele şi traumatismele repetate, tulburările de statică, entorsele repetate, luxaţiile, fracturile şi intervenţiile chirurgicale ortopedice predispun la apariţia artrozei de la vârste relativ tinere. Patologia artrozică poate să apara şi pe fondul unor cauze anatomice - tulburări de statică şi boli congenitale musculoarticulare,boli infecţioase, endocrine, metabolice, neurologice etc.
Debutul bolii este lent, asymptomatic mult timp. Tabloul clinic se caracterizează prin durere, care se accentuează la suprasolicitările articulare, la expunerea la frig, intemperii şi curenţi de aer. O caracteristică a durerii estemeteorosensibilitatea, adică accentuarea durerii la schimbarea frontului atmosferic, a presiunii atmosferice. Este o durere care la început are un caracter mecanic, se ameliorează la repausul postural, ulterior capată un character mixt, devine permanentă, atât în repaus cât şi pe parcursul nopţii, apare redoarea articulară, reducerea mobilităţii articulare, impotenţa funcţională marcată în stadiile avansate.
Boala artrozică poate afecta oricare dintre articulaţii, cel mai frecvent coloana vertebrală şi articulatiile cu mare mobilitate. La nivelul coloanei vertebrale, cel mai frecvent sunt afectate coloana cervicală şi lombară, care au o mobilitate mai mare, la nivelul coloanei dorsale frecvenţa este mai redusă, aici durerile sunt cauzate în primul rând de osteoporoza aparută la pacientele aflate în menopauză, deşi corelaţia osteoporozei cu artroza este în sens negativ, adică osteoporoza nu este un factor de risc pentru apariţia artrozei. Simptomatologia pacientului cu patologie artrozică localizată la nivelul coloanei vertebrale, mai ales cervical, poate fi polimorfă, ducând la tulburări de sensibilitate, scăderea forţei musculare, modificări ale reflexelor, cefalee, ameţeli, tulburări de vedere, greţuri, vărsături, sindroame anxioase şi depresive, mai ales atunci când durerea se cronicizează.
La nivelul mâinilor frecvenţa artrozei este mai mare la femei, afectează articulaţiile mici, unde apar frecvent nodulii artrozici, predipoziţia genetică este importantă. Formele de artroză localizate la nivelul şoldurilor-coxartroză şi la nivelul genunchilor-gonartroză, dau dureri la mersul şi ortostastismul prelungit, la urcatul, respectiv coborâtul scărilor.
Tratamentul artrozei constă din asocierea terapiei medicamentoase cu cea nonfarmacologică şi are ca şi obiective ameliorarea calităţii vieţii pacientului, a durerii şi mobilităţii articulare, a procesului inflamator care apare în perioadele de decompensare a bolii. Tratamentul nonfarmacologic are în vedere educaţia pacientului, reducerea sau înlăturarea factorilor de risc. Este foarte importantă reducerea greutăţii ponderale, a mersului pe teren denivelat, a urcării şi coborârii scărilor pentru articulaţiile membrelor inferioare, a mersului şi ortostatismului prelungit, a poziţiilor monotone prelungite, a ridicatului de greutăţi şi a mişcărilor de torsiune, a expunerii la frig, curenţi de aer şi intemperii. Un rol central în cadrul tratamentului nonfarmacologic îl are tratamentul de recuperare, care vizează un program de kinetoterapie individualizat, adaptat patologiei pacientului, pe care acesta să şi-l însuşească şi să îl continue la domiciliu. Un rol important în ameliorarea durerii şi creşterea mobilităţii articulare îl are hidrokinetoterapia, tratamentul de electroterapie, axat pe curenţi de joasă, medie şi înaltă frecvenţă, fototerapia, băile galvanice generale, Stanger mai ales pentru formele generalizate de artroză sau băile galvanice pentru formele periferice. Este foarte important un diagnostic precoce al artrozei şi instituirea unui tratament corespunzator.
