Umărul dureros sau periartrita scapulohumerală este cea mai frecventă suferinţă întâlnită la nivelul umărului, în cele mai multe cazuri fiind expresia comună a diferitelor patologii care interesează articulaţia sau membrul superior în totalitate.
Dintre afecţiunile umărului, periartrita scapulohumerală este cea mai frecventă afecţiune întâlnită în cadrul serviciului de recuperare. Aceasta şi pentru că, de fapt, starea disfuncţională a umărului posttraumatic, după imobilizare, reumatic, degenerativ sau inflamator se prezintă clinic, în cea mai mare parte, tot ca o periartrită în diferite stadii.
Acesta este rezultatul faptului că periartrita scapulohumerală nu este o boală, ci un sindrom dureros însoţit de limitarea mişcărilor, din cauza afectării structurilor periarticulare (ligamente, capsulă, tendoane, burse, muşchi).
În evoluţia sa, periartrita scapulohumerală se dovedeşte a fi o afecţiune redutabilă, putând determina un important grad de invaliditate pentru membrul superior. Din cauza afectării aparatului capsulo-tendo-musculo-ligamentar, purtătorul acestei patologii este beneficiarul cert al programelor de recuperare.
Metodologia de recuperare a periartritei scapulohumerale trebuie adaptată la particularităţile şi patologia adăugată a bolnavului, dar, din punctul de vedere al mijloacelor de realizare, ne referim la terapie fizicală (curenţi electrici, nămol, parafină, masaj) şi la terapie kinetică (exerciţii medicale realizate în sală sau în bazin, sub coordonarea unui kinetoterapeut).
Terapia fizicală are efecte analgetice, de îmbunătăţire a circulaţiei sanguine şi limfatice, de ameliorare a supleţii tegumentelor şi a ţesutului subcutanat, pregătind astfel teritoriul muscular pentru efort, adică terapia kinetică. Aceasta urmăreşte refacerea completă sau funcţională a mobilităţii umărului, pe toate axele de mişcare, precum şi refacerea tonusului şi forţei musculare a muşchilor care interesează umărul.
Obiectivele programului complex de recuperare sunt refacerea mobilităţii pe toate axele de mişcare, mai ales pe cele utile gesticii uzuale, cu integrarea umărului în lanţul kinetic al membrului superior, precum şi ameliorarea durerii. Durerea, sub toate aspectele ei, spontană la palpare şi la mobilizare, se ameliorează net datorită electroterapiei şi masajului, permiţând desfăşurarea programului kinetic, dar având o bună cooperare din partea pacientului.
Susţinut corespunzător prin mijloace fizicale, programul kinetic este capabil să amelioreze semnificativ mobilitatea şi funcţionalitatea globală a umărului. Totuşi, nivelul real de eficienţă depinde de momentul instituirii programului şi de restantul funcţional al pacientului.
Rolul primordial al tratamentului complex de recuperare fizicalkinetic este evident, atât în fazele subacute cât şi în cele cronice ale patologiei complexe reprezentate de periartrita scapulohumerală.
