46
None

„Sănătatea unei persoane se decide în viaţa intrauterină”

În Centrul de Medicină Materno-Fetală Arcadia ajung femei gravide, aflate în diferite stadii de sarcină, preocupate de sănătatea lor şi mai ales a copilului care se va naşte. Investigaţiile de specialitate de care beneficiază aici permit evaluarea riscurilor sarcinii cu cel mai înalt grad de acurateţe permis de cercetările medicale actuale.

Dr. Oana Chelemen, medic certificat de Fundaţia de Medicină Fetală (FMF) Londra după 3 ani de stagiu sub îndrumarea prof. Kypros Nicolaides, crede în importanţa acestui nou domeniu medical - medicina materno-fetală, în şansele pe care aceasta le oferă tinerelor mame şi viitorilor prunci. Este un medic care a renunţat la Londra pentru a se dedica pacientelor din Iaşi şi din alte zone ale ţării care ajung la clinica Arcadia.

 

  • Doamnă doctor, cât de devreme ar trebui o femeie gravidă să meargă la specialistul materno-fetal?
  • Încă din primul trimestru de sarcină, la 11-14 săptămâni. Ideal, pacienta ar beneficia în prealabil de o ecografie de viabilitate fetală efectuată la 6-10 săptămâni, la medicul obstetrician curant sau la un specialist în medicina materno-fetală, care să confirme sarcina în evoluţie şi să efectueze datarea precisă a sarcinii, mai ales în situaţia femeilor cu menstre neregulate.

La 11-14 săptămâni, majoritatea gravidelor vor fi clasificate ca având risc scăzut pentru complicaţii ale sarcinii şi doar o mică proporţie va fi selectată ca fiind cu risc înalt. La grupul de risc scăzut, numărul vizitelor medicale poate fi redus la maxim 3: la 20 săptămâni pentru evaluarea anatomiei, creşterii fetale şi a riscului pentru naştere prematură; alta la 32-37 săptămâni, pentru estimarea statusului fetal şi determinarea celui mai bun moment şi mod de naştere; ultima - la 41 săptămâni, pentru puţinele femei care ating această vârstă gestaţională.

Grupul de risc înalt va beneficia de o supraveghere intensivă a sarcinii, realizată de către specialistul în medicina materno-fetală; acesta stabileşte o strategie specifică patologiei fiecărui caz, ca ritm cât şi conţinut al controalelor antenatale.

Acesta este noul model de îngrijire prenatală, dovedit ca fiind cel mai eficient, bazat pe evaluarea complexă a riscului materno-fetal

 

  • Cum aţi decis deschiderea unui centru de medicină materno-fetală in cadrul Maternitatii Arcadia?
  • În primul rând pentru că la Arcadia, serviciile medicale specifice unei maternităţi sunt completate de această îngrijire antenatală avansată, aliniată standardelor internaţionale. În ceea ce mă priveşte, realizez întreaga gamă de proceduri medicale de evaluare a riscului în sarcină. În ansamblu, prin diagnosticul precoce al anomaliilor congenitale şi prin predicţia precoce a preeclampsiei¹ severe, a restricţiei de creştere fetală şi a naşterii premature, vom putea indentifica cazurile de sarcină complicate sau având risc înalt de complicaţii grave.

 

  • Cum convingeţi viitorii părinţi să profite de avantajele medicinei materno-fetale?
  • Informaţia precisă privind riscul fiecărei sarcini, pentru primele trei cauze de mortalitate şi morbiditate neonatală este extrem de valoroasă pentru viitorii părinţi.

Scopul major este de a obţine familii complet sănătoase. Totodată, diagnosticul prenatal al anomaliilor fetale costă infinit mai puţin decât naşterea şi susţinerea pe termen lung a un copil cu handicap; investiţia în explorarea complexă a sarcinii încă din primul trimestru devine astfel foarte rentabilă, inclusiv la nivelul „facturii" publice, motiv pentru care voi pleda întotdeauna pentru un program naţional de screening prenatal aliniat standardelor internaţionale de azi.

 

  • Ce v-a determinat să vă specializaţi în medicina materno-fetală?
  • Domeniul reuneşte unele atribute importante pentru mine: este de mare actualitate şi evoluează extrem de rapid, impulsionat de o intensă activitate de cercetare, se bazează pe o tehnică avansată de examinare ecografică. Şi apoi, cred că e dezideratul oricărui obstetrician să aibă o contribuţie directă la derularea corespunzătoare a sarcinii şi la naşterea unor copii sănătoşi, iar medicina materno-fetală mă aşează practic în prima linie a confruntării cu problemele de sănătate ce pot apărea la femeia însărcinată şi la făt.

 

  • Aţi urmat un stagiu la Londra, sub îndrumarea celui care a întemeiat primul centru de Medicină Materno-Fetală din Marea Britanie şi care a conturat această disciplină ca subspecialitate medicală distinctă. Cum a fost această experienţă sub îndrumarea profesorului Kypros Nicolaides?
  • Extrem de solicitantă. Cu un program intensiv de studiu teoretic de specialitate şi foarte multă practică. Cu un regim exigent de pregătire, foarte bine structurat, care a cerut de la noi performanţă fără întrerupere, dar care ne-a oferit în schimb acces la progresele cercetării mondiale din domeniu. Cu o expunere continuă la cazuistică normală şi patologică materno-fetală, inclusiv forme foarte rare de sarcini anormale.

 

  • De ce aţi ales să reveniţi în România şi nu să profesaţi în Anglia?
  • Trebuia să mă întorc! În România se nasc anual 2500-3000 copii cu handicap grav, din care 1000-1200 cu malformaţii cardiovasculare, care necesită rezolvare chirurgicală neonatală.

Ţara noastră are nevoie de specialişti în medicina materno-fetală; gândiţi-vă că, în Anglia, fiecare secţie de obstetrică a oricărui spital include astfel de specialişti. În România nu avem încă un program naţional de screening pentru sindromul Down, în timp ce în Marea Britanie acesta a fost introdus în anii '80, ca screening de trimestrul II biochimic şi ecografic, iar în anii '90, ca screening de trimestrul I.

România trebuie să parcurgă rapid paşii care o despart de standardele de procedură ale statelor avansate, atâta vreme cât aceste sisteme şi-au dovedit eficienţa şi au avut un impact vizibil asupra sănătăţii populaţiei tinere, născute în ultimele 2-3 decenii.

 

¹ Preeclampsia (numita si toxemie gravidica) - complicatie ce survine in timpul sarcinii, caracterizata prin hipertensiune arteriala (peste140 mm Hg pentru maxima si de 90 mm Hg pentru minima dupa a 20-a saptamana de sarcina), proteinurie (nivel ridicat de proteine in urina – peste 0,3 g in 24 ore) si edeme ale membrelor superioare si inferioare.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha